Dragă membrule,

Membrul meu drag şi respectat, cum ar veni, ca nu cumva să fiu acuzat de sfidarea organizaţiei,

după cum ştii, Uniunea Scriitorilor din România refuză dialogul cu cei care nu îi sunt membri, în afara cazului în care „nemembrii” pot să înlesnească orientarea unor fonduri spre interesele anumitor părţi ale organizaţiei. Cum este cazul deţinătorilor de funcţii publice.

Deşi, prin statut, USR îşi interzice „activităţi contrare demnităţii şi libertăţii umane, precum şi libertăţii de opinie şi de expresie”, ultimii ani ai preşedinţiei lui Nicolae Manolescu au perfecţionat un sistem de atacuri la persoană împins de curând până la manifestări neaşteptate (chiar dacă nu complet originale).

Cum nu sunt membru USR şi nu fac parte nici din Grupul pentru Reforma Uniunii Scriitorilor m-a interesat să văd care sunt motivele neînţelegerilor dintre reformatori şi organizaţie.

Acuzaţii şi tradiţii

Pe de o parte, reformatorii, membri şi nemembri ai Uniunii Scriitorilor, reproşează lucruri care au pornit de la abuzurile legate de decernarea diferitelor premii literare şi merg până la detalii tehnice care pun sub semnul întrebării legalitatea actualei formule organizaţionale din USR. De cealaltă parte, răspunsul este cu adevărat continuatorul unei tradiţii în domeniu: „n-am auzit de ăştia care ne contestă”, „antisemiţii”(„bine, nu ei, dar prietenii lor de pe facebook…”), „mâinile murdare” etc. (lucruri care sună cunoscut mai ales celor care au văzut în ce fel a fost Paul Goma, „încurajat” să plece din România de aceeaşi Uniune a Scriitorilor).

Desigur că nu există nicio asemănare între gravitatea lucrurilor pe care le reclama Paul Goma şi abuzurile administrative semnalate de Grupul pentru Reformă USR. Ciudată este similitudinea reacţiei USR în cele două situaţii.

La 14 aprilie 1977, Paul Goma a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România (USR). Ana Blandiana, căreia i se reproşa că ar fi făcut parte la vremea respectivă din conducerea USR alături de Nicolae Manolescu şi Ştefan Augustin Doinaş, a mărturisit într-un interviu acordat lui Cornel Mihai Ungureanu că „nu ştiu dacă aceasta se explică prin faptul că nu am fost prezentă la acea şedinţă, sau că un aveam dreptul să fiu prezentă (…), sau, pur şi simplu, excluderea lui Paul Goma din Uniunea Scriitorilor nu a fost rezultatul unui vot al scriitorilor, ci al unei hotărâri de partid comunicate pur şi simplu. Vestea am aflat-o mai târziu de la Radio Europa Liberă şi cred că am interpretat-o în acest fel: dacă ar fi fost vorba de o şedinţă şi de o votare, s-ar fi produs o agitaţie despre care s-ar fi auzit, aş fi aflat detalii, s-ar fi vorbit. Era perioada în care la Uniunea Scriitorilor se vota secret şi cădeau automat la vot scriitorii membri în CC sau în Marea Adunare Naţională” („Odicolonuri”, ed Adenium, 2014).

Acest scandal este produsul direct al sistemului de gândire impus în lumea literară chiar de cei care pretind acum că ar fi apărători ai „instituţiei”, „literaturii române” şi ai „continuităţii”. Specialitatea USR, ca instituţie care promovează „interesele” propriilor membri, au devenit listele: lista autorilor preferaţi ai şefului, lista pensionarilor care merită supliment la pensie, lista celor care trebuie să primească salariu de merit, lista morţilor recenţi care merită înmormântare în colţul scriitorilor şi aşa mai departe.

De curând, preşedintele şi directorul de imagine din USR jubilau pe marginea delirului extremist la care a ajuns un poet cândva promiţător. Niciun fel de regret pentru deriva morală, niciun fel de reţinere legată de psihozele care se întrevăd în afirmaţiile poetului respectiv. Numai constatarea că un alt protestatar pare să nu fie la fel „de ușor de neutralizat” este tot ce pot să vadă oficialii USR.

Pe scurt, vorbim despre o instituţie specializată în privilegii. Iar problema de bază a acestor privilegii este că, inevitabil, au ajuns să fie împărţite în funcţie de utilitatea pe care primitorii o pot dovedi faţă de interesele şefului cu nume şi prenume. „În acest scop, surse de încredere şi cu posibilităţi în rândul cercurilor intelectuale româneşti şi ale corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, precum şi în unele cercuri politice din străinătate (…) vor fi instruite să plaseze, în mod diversificat şi nuanţat, următoarele date şi versiuni de dezinformare” nota Securitatea în vederea decredibilizării criticilor.

Paralele necomentate

„151/A.V/ 9-04-1977
N O T Ă – R A P O R T
Azi a avut loc şedinţa Comitetului Asociaţiei scriitorilor din Bucureşti în care principalul punct al ordini [!] de zi a fost pregătirea alegerii viitoarelor organe.
Cu această ocazie s-a pus în discuţie şi problema excluderii lui Paul Goma din Uniunea Scriitorilor.
[propoziţiune ştearsă, înlocuită cu: iar la punctul diverse s-a pus în discuţie PAUL GOMA]
Au fost prezenţi şase din cei nouă membri ai Comitetului. A [!] lipsit NINA CASSIAN, EUGEN JEBELEANU şi MARIN PREDA, deşi au fost anunţaţi şi se găsesc la Bucureşti. Au mai participat Virgil Teodorescu, preşedintele Uniunii, Dumitru Ghişe, vicepreşedinte la C.C.E.S., Vasile Nicolescu, Directorul Direcţiei culturale din C.C.E.S. şi I. BUCUROIU, activistul secţiei care răspunde de Uniune.
Când s-a discutat «Cazul Goma», tov. George Macovescu, secretarul Asociaţiei, a făcut o scurtă informare în care a arătat pe scurt activitatea infracţională a lui GOMA PAUL.
La acelaş [!] lucru s-a referit şi Dumitru Ghişe.
Propunerea excluderii a fost votată în unanimitate conform articolului [două cuvinte şterse] fiind acuzat că a încălcat articolul 9 din Statutul Uniunii.
În încheierea discuţiilor Fănuş Neagu, membru al Comitetului, a propus ca procesul verbal prin care s-a luat această hotărîre să fie semnat şi de cei trei membri care au lipsit de la această şedinţă. Propunerea a fost aprobată.”

de aici

de aici

Starea scrisului

Nu fac parte din Grupul de Reformă al USR numai pentru că reformarea unei instituţii care a făcut din negocierea privilegiilor o esenţă a existenţei sale şi un instrument de condiţionare a libertăţii scriitorilor nu cred că se poate face din exterior. Dacă membrii Uniunii consideră că e treaba lor să se pronunţe în locul tribunalelor, asta nu prea mai este organizaţie de scriitori. Printre cei care trebuie să se hotărască dacă reprezintă interesele scriitorilor sau doar pe cele ale unui preşedinte, ca persoană lezată, se numără Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Aurel Pantea, Vasile Dan, Calistrat Costin, Adrian Lesenciuc, Victor Gh. Stan, Radu Voinescu, Radu F. Alexandru, Horia Gârbea, Nicolae Prelipceanu, Aurel Maria Baros, Ion Lazu, Peter Sragher, Leo Butnaru, Irina Petraş, Ruxandra Cesereanu, Angelo Mitchievici, Gabriel Coşoveanu, Cassian Maria Spiridon, Gellu Dorian, Nicolae Oprea, Jean Văcărescu, Corneliu Antoniu, Marko Bela, Cornel Ungureanu, Lucian Blaga Alexiu şi Nicolae Manolescu însuşi (în calitate de membru prim sau ales) care sunt creditaţi cu revizitarea unanimităţii în materie de excluderi şi delimitări.

Importante în acest scandal nu sunt invectivele care zboară dus-întors între cele două tabere. Cu toate că jignirile par să-şi facă şi aici treaba obturând problemele reale. Ceea ce contează este că pentru prima dată se dezvăluie care sunt argumentele pe care le folosesc instituţiile literare româneşti: imagine, atacuri la persoană şi, din nou, imagine. Nu pare nimeni prea interesat de faptul că logica dezbaterii este redusă la „cine are dreptul la statuie” şi nu se întrevede nici cea mai mică nelinişte legată de instituţiile care îşi asumă roluri de reglare a dinamicii literare fără să întreprindă ceva pentru ieşirea din situaţia paradoxală a literaturii române. Tot mai multe edituri publică autori contemporani, dar nimeni nu verifică respectarea contractelor (atunci când acestea există), editorii dau vina pe librari şi invers pentru cifrele de  vânzări iar scriitorii sunt invitaţi să aştepte să fie puşi pe o listă a suplimentelor la pensie sau a meritului, evident, dacă nu deranjează liderii. Logica pe care mizează organizaţia de breaslă pare să fie una pur fictivă: nu contează că nu ne pricepem să le ducem cărţile la public, noi o să repetăm listele cu numele dezirabile, o să acuzăm pe cine nu ne aprobă, o să fim puri când e vorba de valori „pretine” şi întreţinem unei false economii a valorii şi diverşi când avem nevoie de un număr cât mai mare de membri. Doar să vorbească frumos de preşedinte.

Radu Aldulescu s-a plâns că USR îl evacuează din spaţiul în care locuia, imediat unul dintre criticii Uniunii i-a descoperit lipsa de profesionalism. Mircea Cărtărescu a renunţat la nominalizarea primită pentru unul dintre premiile girate de USR şi Nicolae Manolescu i-a amendat într-o cronică ultimul roman. O parte dintre protestatari au fost executaţi şi ei sub diferite semnături. În numărul 10 al principalei reviste USR, este luată la ţintă şi Active Watch, organizaţia care şi-a permis să considere că „prin încercările de a reprima vocile critice din interior la adresa instituției, Uniunea Scriitorilor din România (USR) face dovada unor mentalităţi totalitare și îşi încalcă menirea statutară de a promova libertatea de opinie și de expresie”.

Ba mai mult, Active Watch a solicitat „public Uniunii Scriitorilor din România să adopte un comportament transparent în ceea ce privește funcționarea și folosirea resurselor și să oprească hărțuirea scriitorilor care fac publice suspiciuni privind disfuncționalitățile USR”.

Ca răspuns, în pagina 3 a revistei-fanion a USR aflăm chiar sub semnătura redactorului şef al publicaţiei că „nu prea înţeleg ce este şi cu ce se ocupă Active Watch, dar fiecare cuvânt al protestului ei faţă de deciziile USR este o minciună sfruntată”. Este şi asta, probabil, o formă de transparenţă, dar, cu privire la sensul profund al acestui „nu prea înţeleg” şi „mincinoşii”, doar cel cu cotizaţia la zi pare să aibă voie să se pronunţe. Membrul, desigur.

Ceea ce îţi doresc şi ţie