Tag: Leo Butnaru

USR şi extremismul în calitate de coadă de topor. O scrisoare către membrul USR cu cotizaţia la zi

Dragă membrule,

Membrul meu drag şi respectat, cum ar veni, ca nu cumva să fiu acuzat de sfidarea organizaţiei,

după cum ştii, Uniunea Scriitorilor din România refuză dialogul cu cei care nu îi sunt membri, în afara cazului în care “nemembrii” pot să înlesnească orientarea unor fonduri spre interesele anumitor părţi ale organizaţiei. Cum este cazul deţinătorilor de funcţii publice.

Deşi, prin statut, USR îşi interzice “activităţi contrare demnităţii şi libertăţii umane, precum şi libertăţii de opinie şi de expresie”, ultimii ani ai preşedinţiei lui Nicolae Manolescu au perfecţionat un sistem de atacuri la persoană împins de curând până la manifestări neaşteptate (chiar dacă nu complet originale).

Cum nu sunt membru USR şi nu fac parte nici din Grupul pentru Reforma Uniunii Scriitorilor m-a interesat să văd care sunt motivele neînţelegerilor dintre reformatori şi organizaţie.

Acuzaţii şi tradiţii

Pe de o parte, reformatorii, membri şi nemembri ai Uniunii Scriitorilor, reproşează lucruri care au pornit de la abuzurile legate de decernarea diferitelor premii literare şi merg până la detalii tehnice care pun sub semnul întrebării legalitatea actualei formule organizaţionale din USR. De cealaltă parte, răspunsul este cu adevărat continuatorul unei tradiţii în domeniu: “n-am auzit de ăştia care ne contestă”, “antisemiţii”(“bine, nu ei, dar prietenii lor de pe facebook…”), “mâinile murdare” etc. (lucruri care sună cunoscut mai ales celor care au văzut în ce fel a fost Paul Goma, “încurajat” să plece din România de aceeaşi Uniune a Scriitorilor). Continuare

Sezon de festivaluri de poezie prin România

Deşi este un gen literar despre care se spune de obicei că nu prezintă interes pentru public, întâmplarea a făcut că luna mai adună nu mai puţin de patru festivaluri româneşti dedicate poeziei. O trecere în revistă a programului fiecărei manifestări poate să atragă atenţia asupra felului în care este tratată poezia azi chiar de cei care îşi asumă rolul de promotori ai genului în România. Am păstrat mai jos multe dintre formulările din comunicatele de presă ale organizatorilor pentru a putea remarca cât drum are de parcurs poezia românească până la reflectarea normală a propriilor evenimente pornind de la diferite clişee sforăitoare.

 

Zilele de poezie „Constantin Virgil Bănescu” la Târgovişte

Tu cum recunoşti poezia?

 

Undeva în zona locurilor comune din orice vreme şi-a făcut tabără prejudecata potrivit căreia poezia ar fi într-un singur fel. Anul acesta, dintre cele 52 de grupaje trimise la concursul din cadrul Zilelor de poezie „Constantin Virgil Bănescu” am adunat mai bine de 20 de serii de poeme care ar fi putut să câştige fără probleme orice premiu. Fiecare dintre cei pe care deopotrivă juriul dar şi premiile speciale i-au selectat propun maniere cât se poate de diferite de formulare şi de recunoaştere a poeziei.

Pornită de la un fragment al Marianei Marin, poezia Biancăi Gheorghiulescu exersează versificarea secvenţelor şocante: „seara când mama spală pe jos cu clor/ schimbă micuţul apartament într-un spital/ din care gândacii ies în colonii nu e nimic/ care să mă sperie mirosul ăsta e ca un somnifer bun”. Nota confesivă a discursului este topită într-un flux continuu de verificare a reperelor„tata îmi scrie mesaje obsesiv pe care/ le citesc în micile pauze când mă prefac puternică”. Astfel, poezia îşi primeşte spaţiul de care are nevoie. Continuare

Poezia la Iaşi… e “en gros”

Despre mimarea poeziei se pot spune multe. Dar mai uşor este să se arate. În cadrul Festivalului international al educatiei, in perioada 22-25 iunie 2014, la Iaşi are loc Festivalul internaţional „POEZIA LA IAŞI”, ediţia I. USR Iaşi anunţă că la eveniment vor participa 100 de poeţi din România, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Franţa, Israel. Potrivit aceleiaşi surse, poeţilor invitaţi la prima ediţie a Festivalului Internaţional ”Poezia la Iaşi” li se va conferi titlul de POET AL IAŞULUI de către Primarul Municipiului Iaşi.

Cam aici se pare că s-a blocat gândirea organizatorilor de evenimente de poezie de amploare în România. Faptul că poeţi buni sau foarte buni sunt amestecaţi cu poeţi mai puţin importanţi ar putea să fie chiar util atunci când e vorba despre evenimente publice. Dar, atunci când fiecare poet adus în faţa publicului are parte de câteva minute într-o oră, şansele ca poezia sa să aibă parte de vreo receptare este minimă mai ales atunci când poemele celor programati să citească nu au nicio legătură unele cu altele.

Mă interesează mai puţin implicaţiile politice ale orgaqnizatorilor care găsesc de cuviinţă să promoveze poezia şi “mirosul florilor de tei” fix în evenimentul finanţat de instituţia acuzată public de tăierea teilor din Iaşi. Ba chiar, trebuie remarcat faptul că afişul secţiunii de poezie este singurul realizat după o estetică a pozelor de buletin (poate este o referinţă timidă la celebrul tablou al membrilor “Convorbirilor Literare”) dintre toate afisele evenimentelor incluse în FIE. În plus, faptul că poeţilor li se cere să citească în mai multe cartiere ale Iaşiului este, din nou, o idee cât se poate de ofertantă.

Mai puţin ofertant este însă aerul triumfalist al evenimentului prezentat de presă ca o manifestare europeană sau chiar universală. Lucru greu de susţinut atunci când invitaţii din străinătate sunt poeţi români stabiliţi acolo, destul de puţin reprezentativi pentru fenomenul poetic din patria de adopţie.

Toata lumea merita felicitata pentru creerea unei astfel de ocazii de revedere intre autori si public. Dar, poate, la un moment dat, cineva isi va pune si problema poeziei si masurii in care poate un spectator sa perceapa ceea ce se intampla pe o scena in succesiune rapida de nume si texte prezentate făra nicio alta logica in afara intamplarii.

Problema poeziei este foate apropiata de orice alta problema a manifestarilor publice oficiale în România de azi. Chiar şi cei care formulează şi documentează în mod autentic un fel de a fi (fie el naţional ori poetic) sunt constrânşi la prezentări care încurajează, promovează şi impun mimarea poeziei, mimarea implicării şi a interesului pentru orice este cultural, politic ori, în general, real. Desigur, de fiecare in parte depinde renuntarea la simulare, de la cel mai slab poet, pana la cel mai bun.

Pana atunci, va propun un pic de ploaie pentru ca asta nu se preface

 

 

Continuare

Premiile Mihai Eminescu Opera Omnia si Opera Prima (nominalizari)

Evenimentul organizat de poetul Gellu Dorian la Botosani este cea mai coerentă manifestare dedicată premierii poeziei româneşti. Ajuns la a 23-a ediţie, Premiul Mihai Eminescu Opera Omnia este unul dintre puţinele evenimente al căror juriu nu prea are cum să se înşele. Până acum, premianţi au fost în 1991 – Mihai Ursachi, 1992 – Gellu Naum, 1993 – Cezar Baltag, 1993 – Petre Stoica, 1995 – Ileana Mălăncioiu, 1996 – Ana Blandiana, 1997 – Ştefan Augustin Doinaş, 1998 – Mircea Ivănescu, 1999 – Cezar Ivănescu, 2000 – Constanţa Buzea, 2001 – Emil Brumaru, 2002 – Ilie Constantin, 2003 – Angela Marinescu, 2004 – Şerban Foarţă, 2005 – Gabriela Melinescu, 2006 – Adrian Popescu, 2007 – Mircea Dinescu, 2008 – Cristian Simionescu, 2009 – Dorin Tudoran, 2010 – Dinu Flămând, 2011 – Ion Mircea şi în 2012 – Nicolae Prelipceanu.
Şi acum, pe oricine ar alege dintre nominalizaţi, juriul, din care anul acesta fac parte Nicolae Manolescu, preşedinte, Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Ion Pop, Alexandru Cistelecan, Mircea A. Diaconu şi Ion Holban, va şti că atrage atenţia asupra unui poet român relevant pentru ultimele decenii. Continuare