”Vreau să ne dăm întâlnire!” Asta îmi spune mie orice poem pe care vreau să îl recitesc, și să îl recitesc și să îl recitesc din nou. Iar volumul ”20002020”, al lui Constantin Vică îți spune și ție exact asta. O dată pentru că poem după poem, secțiunile volumului (”LAN”, ”Napster&cd copy 24X”, ”DC++”, ”bittorrent”, ”new streaming”, ”din seria cercetătorului”, ”colecția cu surprize” și ”dragostea, conștiința”) îți arată că tot ce ți s-a spus despre trecerea timpului s-ar putea să fie o chestiune de interfețe. De fapt stilurile și momentele poeziei sunt cele în care te conectezi la tine, care rămâi. Uite cum e un poem din carte:
pastel
a fi mai aproape, tot mai aproape,
fără a te mișca din scaunul tău.
un copil trece strada.
oamenii sunt de două feluri:
cei care doresc să intre în lucrurile mici, să se
micșoreze, să se ascundă
acolo în ele – o pată pe perete sau gaura cheii,
în general ceva niciodată explorat, ceva care
te acoperă, dar nu te înghite.
și oamenii care cresc cât mai mari
ca să atingă cu labele lor clădirile orașului,
să privească în camera ta atunci când tu te ascunzi
în lucrul mic.
copilul trece înapoi strada și are mâinile foarte
murdare
O variantă video a discursului poetic după care îl recunoști pe Constantin Vică e așa:
Iar față în față ne vedem joi, 23 noiembrie, de la ora 19:00, la Cărturești Verona și online, vă invităm la lansarea volumul de poezie, 20002020, de Constantin Vică, apărut recent la OMG Publishing. Cu confirmarea aici.
📚Despre cum se leagă poezia, filosofia și tehnologia și cum e să publici din nou poezie după 20 de ani de la ultimul volum, „Ieșirea din intersecția frică de moarte” (2003), îți povestesc însuși Constantin Vică alături de Luiza Vasiliu și Bogdan Alexandru-Stănescu. Discuția va fi moderată de mine.
„Volum-stroboscop cu străluciri multiple. Luminează cu grație și cinism zone întinse, de la digital la iubire, de la social la disperare, de la cercetare la A.I. și-napoi la sufletul omului. Te conectează și deconectează ca dial-up-ul. Citește-l de mai multe ori, pe toate vocile dinăuntrul tău, până îți aduci aminte.” explică Luiza Vasiliu
📙”Citind volumul lui Constantin Vică, acest enigmatic (și atât de simplu) 20002020, am avut senzația că deschid un „escape pod” din care iese un astronaut care vine direct din copilăria și din tinerețea mea, dar care, în mod miraculos, are întipărit în suprafața ca o coajă de nucă a hipocampului și amintirile prezentului. El este, totuși, o ființă a trecutului, pentru că, în ciuda unei afișate răceli a logosului, funcționează în siajul unei fantome: melancolia. Oricât ar încerca să disimuleze, poetul acesta e un romantic întârziat, un „douămiist” care și-a amânat debarcarea în portul generației. Și bine a făcut!”, punctează Bogdan-Alexandru Stănescu
🟢Constantin Vică (n. 1983, Ploiești) predă la Facultatea de Filosofie cursuri de etica și politica noilor tehnologii, filosofia istoriei – filosofia viitorului, cultură digitală etc. și e cercetător în cadrul Centrului de cercetare în etică aplicată, Universitatea din București. A publicat în coautorat articole în Science and Engineering Ethics, Ethics and Information Technology, Philosophy & Technology, International Journal of Social Robotics, Frontiers in Robotics and AI, Journal of Bioethical Inquiry, Philosophical Psychology, Phenomenology and the Cognitive Sciences. A coeditat, în 2019, volumul Vremuri noi, vremuri vechi. Jurnal 2007–2013 de Mihail Radu Solcan. În 2023 a publicat Civilizație algoritmică și viața în lumea digitală, Editura Universității din București. Debut editorial în 1997, cu volumul Intersecția frică de moarte, Editura Cronica. Ultima carte de poezie a apărut în 2003, Ieșirea din intersecția frică de moarte, Editura Vinea.
