(continuare de aici -A– si de aici -B-)

Jena poetică 1. Serbări (fictiv)

Discuţiile despre poezie în spaţiul public sunt foarte repede expediate prin respingere sau laude. Ca în orice domeniu, cea mai mare parte a creaţiilor sunt considerate slabe, dar exploziile de sarcasm sunt rezervate cazurilor în care sunt implicate persoane deja cunoscute din alte domenii. De obicei, explicaţia cea mai la îndemână pentru eşecurile poetice este confuzia între poezie şi instrumentele acesteia. Aşa cum tăiatul porcului de Crăciun cu un instrument chirurgical nu este garanţia unui act specializat, nici fluturarea metaforelor ori chinuirea rimei nu creează poezie din rugimente sentimentale. Poezia erotică este scuza cea mai întâlnită pentru livrarea de text drept poezie. Uneori situaţiile sunt paradoxale. La Cluj, reputaţia profesională a Oanei Boc, soţia primarului, era legată în mod fericit de cariera de profesor. Lansarea volumului „Scara” (Editura Eikon, 2013) a fost însoţită şi de susţineri neaşteptate. D.R.Popescu încerca să explice: „Îmi place în scrisul Oanei Boc faptul că mă determină să ţin cont, de la începutul şi până la sfârşitul versurilor din Scara – de Penelopa, regina ce nu se înstrăinează o clipă de propria sa geografie ereditară! […] Penelopa, aşteptându-l pe Ulise, plină de anxietăţi cu focalizări multiple, vede în sine ceea ce este invizibil pentru regii peţitori: că, fără iubire, totul nu reprezintă nimic!“. Nici măcar un lingvist şi poetician ca Mircea Borcilă nu se jenează să remarce „spontaneitatea originară” atinsă de poetă prin versuri ca: Citește în continuare Fața publică a poeziei (C) →