Arhive etichete: Radu Vancu

Cu respect, Domnule Nicolae Manolescu vă rog să vă retrageţi din juriul Premiului Naţional Mihai Eminescu

Stimate domnule Nicolae Manolescu,

Mă număr printre cei care sunt gata oricând să recunoască importanţa contribuţiei dumneavoastră la istoria literaturii române. Niciun moment nu aş putea contesta relevanţa poziţiilor dumneavoastră şi nu sunt atât de naiv încât să idolatrizez opinii. Acest lucru l-am învăţat şi din volumele pe care le-aţi semnat de-a lungul timpului.

Din păcate mă văd obligat să vă adresez rugămintea de a lua în considerare prejudiciul pe care îl aduceţi acum singurului premiu literar românesc spre care mai puteam privi cu admiraţie. În urma decernării Premiului Naţional „Mihai Eminescu” la Botoşani, anul acesta pentru 2014, alegerea câştigătorului pentru secţiunea Opera Omnia ne-a nedumerit şi ne-a revoltat pe majoritatea celor pentru care poezia contemporană contează.

Sunt de acord că orice juriu din lume poate să aibă propria opţiune. În cazul de faţă, însă, vorbim despre un premiu a cărui autoritate a fost construită în 24 de ani pe baza onestităţii profesionale a juriului din care şi dumneavoastră faceţi parte. Alegând să premiaţi în acest an un scriitor ale cărui merite pot fi recunoscute în orice alt domeniu în afara poeziei, aţi făcut să coboare o umbră tristă asupra acestei instituţii,  unicul premiu literar din România care mai conta şi pentru altcineva decât prietenii şi colegii laureatului.

Oricât am încerca să împărţim răspunderea premierii subalternului dumneavoastră direct din Uniunea Scriitorilor între toţi cei care fac parte din juriul de la Botoşani, în calitate de lider al unei organizaţii de breaslă care îşi asumă protejarea imaginii şi activităţii scriitorilor, consider că era datoria dumneavoastră să împiedicaţi producerea unei asemenea aberaţii. Atâta timp cât oricare dintre ceilalţi nominalizaţi la acest premiu în 2015 (Mircea Cărtărescu, Liviu Ioan Stoiciu, Marta Petreu, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Lucian Vasiliu) reprezintă un reper pentru poezia contemporană de la noi, premierea singurului autor a cărui operă poetică nu s-a impus încă între formulele relevante ale poeziei de azi este un gest regretabil care distruge atât credibilitatea cât şi relevanţa Premiului Naţional „Mihai Eminescu”.

Tocmai aprecierea importanţei activităţii dumneavoastră pentru supravieţuirea Uniunii Scriitorilor şi, mai ales, lucrurile esenţiale pe care le-aţi scris de-a lungul timpului mă determină să vă rog respectuos să nu adăugaţi Premiul Eminescu de la Botoşani lungii liste de proiectele în care capriciile şi jocurile de presiune ale breslei pe care o reprezentaţi sunt o regulă.

Retragerea dumneavoastră din acest juriu pentru anii care urmează este singurul gest care putem spera că va restabili credibilitatea Premiului Naţional „Mihai Eminescu”.

Cu respect,

răzvan ţupa

www.poetic.ro

UPDATE 10.10- Un apel care consideră că întregul juriu de la Botoșani ar putea să își asume răspunderea erorii din acest an (și a cărui discutare prealabilă a influențat poziția mea de mai sus) a fost lansat pe Un Anotimp în Berceni și Biographia Litteraria fiind semnat până acum de Claudiu Komartin, Radu Vancu, Rita Chirian, Octavian Soviany, Florin Iaru, Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Paul Cernat, Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari, Svetlana Cârstean, Andrei Terian, Mihail Vakulovski, Bianca Burța-Cernat, Ștefan Manasia, Alex Goldiș, Bogdan-Alexandru Stănescu, Liviu Antonesei, Ionel Ciupureanu, Nicolae Avram, Elena Vlădăreanu, Alexandru Vakulovski, Cosmin Perța, Ion Buzera, Paul Vinicius, Anca Mizumschi, Dan Iancu, Ciprian Măceșaru, Andrei Dósa, Aleksandar Stoicovici, Sorin Despot, Radu Nițescu, Laurenţiu Ion

Update 11.30- Din partea domnului Al.Cistelecan, membru în juriul de la Botoșani, am primit următorul răspuns la nelămuririle mele: „Asupra mea Nicolae Manolescu n-a făcut nici o presiune, nici măcar una aluzivă. Ca toate premiile, și acesta se acordă prin majoritate de voturi. Dacă pînă la verdict în interiorul juriului au existat disensiuni, din clipa în care majoritatea e stabilită acestea nu mai au nici o relevanță, iar premiul e, firește, atribuit de juriu, nu doar de o parte a lui”.

De asemenea, domnul Gellu Dorian, inițiatorul și principalul organizator al Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” dovedește încă o dată că nu este o întâmplare faptul că în toți acești ani instituția pe care a pus-o pe picioare s-a impus ca manifestarea cea mai importantă din România atunci când vorbim despre premii de poezie. Din nou, este singurul organizator de premii care răspunde normal controverselor create în jurul evenimentului pe care îl susține: „n-au fost presiuni din partea U.S.R., pentru că nu este nici organizatoare, nici partener. Decizia i-a aparţinut juriului şi numai juriului. Iar noi cei de la Botoşani o respectăm, atîta timp cît laureatul s-a aflat printre nominalizaţi şi nu a fost impus din altă parte. Şi aşa cum era de aşteptat, ca şi în alte ocazii, au apărut şi vor apărea comentarii. Eu îmi asum toate cele ce sunt legate de organizare şi buna desfăşurare. Şi din acest punct de vedere a fost totul foarte bine. Sperăm şi ani mai buni.”

Concluzia mea (r.ț) este că prezența domnului Nicolae Manolescu în juriu, oricât de ofertantă ar fi din punct de vedere al imaginii pentru organizatorii locali, a dat naștere tuturor speculațiilor și acuzelor din această perioadă. Retragerea dânsului ar fi un prim pas spre restabilirea prestanței Premiului Național „Mihai Eminescu”, o instituție formulată independent de Uniunea Scriitorilor. Amintesc și faptul că Nicolae Manolescu, în calitate de președinte USR, este deja obișnuit să amestece reproșurile legitime cu cele aberante, de aceea nu mă interesează absolut deloc atacurile la persoană.

Un război impecabil cu Radu Vancu și Miruna Vlada

Acum câteva săptămâni, cineva recomanda într-o întâlnire publică două cărți abia apărute. Una dintre ele a primit marele premiu al unui festival pe care autoruș însuși îl organizase cu binecuvântarea șefului de Uniune. Cealaltă carte recomandată atunci este dezbătută, pomenită, recitită și reanalizată. Seara de poezie este un proiect menit să aducă în atenția publicului bucureștean poezia contemporană prin lecturi și dezbateri cu cei mai importanți poeți contemporani.
Prima întâlnire din cadrul serilor de poezie va fi cu Radu Vancu și Miruna Vlada, la Librăria Bastilia, pe 29 octombrie 2014, la ora 19.00. Moderator este Emanuela Ignățoiu-Sora.

10743566_629165077204130_540964810_nRadu VANCU este poet, eseist și traducător. A publicat șase volume de poezie și două eseuri despre Mircea Ivănescu și Mihai Eminescu. Între 2001 și 2004 a alcătuit, împreună cu Mircea Ivănescu, antologiile Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. A editat, împreună cu Claudiu Komartin, antologiile Cele mai frumoase poeme din 2010 și Cele mai frumoase din 2011. A tradus romane și poezie, în special din limba engleză. Este lector la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu și redactor la revistele Transilvania și Poesis Internațional.
Cea mai recentă carte este Frânghia înflorită, publicată în 2012, la Casa de editură Max Blecher, despre care Dan Coman spunea că este: “O carte scrisă impecabil, în deja binecunoscuta tehnică Vancu. O carte generoasă și intransigentă (doar poezia e artă de familie, nu?). O carte cu care să-ți pipăi întruna inima fericită, cu delicatețea unui elefant tânăr zdrobindu-și liniștit craniul cu trompa. O carte extrem de emoționantă. O primă mare carte de poezie pe care o dă generația noastră”.
Miruna VLADA a debutat în 2004 cu volumul Poeme extrauterine, cu o prezentare de Angela Marinescu și prefața de Octavian Soviany. Cartea a primit câteva premii naționale pentru debut în poezie. În 2007 a publicat la Cartea Românească volumul de versuri Pauza dintre vene, însoțit de un CD în lectura autoarei. Miruna Vlada a organizat numeroase evenimente culturale, a moderat lecturi de poezie, lansări de carte în spații neconvenționale, dezbateri despre poezie, experimente inter-art. A studiat științele politice la SNSPA București, iar din 2013 este doctor în relații internaționale cu o cercetare despre europenizarea Bosniei-Herțegovina.
Cel mai recent volum al poetei este Bosnia. Partaj, apărut în 2014, la Cartea românească, “o carte-puzzle, (ce) conține texte dinăuntrul și din afara Bosniei, despre tot ceea ce o femeie își refuză, ca mai apoi să își interiorizeze, după un război, după o despărțire. Bosnia-Herțegovina din aceste versuri nu este țara cu același nume, ci este un teritoriu de spaimă și gingașie, este o scrisoare de dragoste ruptă și făcută bucăți” se arată într-un comunicat.

Programul de poezie la FILIT cel mai mare festival internaţional de literatură din România

Ajuns la a doua ediţie, se ştie deja că Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere adună la Iaşi nume de primă mărime din literatura de azi. Succesul de care s-a bucurat anul trecut noaptea albă a poeziei în cadrul festivalului i-a făcut pe organizatori să dedice întâlnirilor cu poeţii o întreagă secţiune a manifestării în 2014. Din prima zi a FILIT, Casa Dosoftei găzduieşte lecturi şi discuţii centrate în jurul poeziei contemporane. Într-un joc de propuneri schimbat între mine şi Corina Bernic din partea organizatorilor, au apărut şi propunerile de titluri pentru fiecare întâlnire, aşa cum le puteţi regăsi în programul de mai jos.

 

Programul lecturilor – Casa Poeziei (Casa Dosoftei)

 safe_image.php

 Miercuri, 1 octombrie

 14.00 Deschiderea serilor de lecturi & dialoguri de la Casa Poeziei – „Zidul lui J.O„, documentar de Matei Bejenaru cu și despre Emil Brumaru. Invitați: Matei Bejenaru și Emil Brumaru

 

15.00 – Constantin Acosmei, Răzvan Țupa – Poetici X

Moderatori: Corina Bernic & Silviu Dancu

 

16.30 – Liviu Antonesei, Adela Greceanu – Un taur cvasi

Moderator: Radu Vancu

  Continuă lectura Programul de poezie la FILIT cel mai mare festival internaţional de literatură din România

ANDRA ROTARU: „Marea comunitate poetică din care facem parte”

CDPLfest foto George Floarea
CDPLfest, foto George Floarea

Se vorbeşte destul de mult despre rezidenţe şi burse pentru poezie. Andra Rotaru este unul dintre autorii care pot să spună mai multe lucruri despre ce câştigă şi ce pierde poezia ta în urma acestor experienţe. După participarea în cadrul programului “Writers’ mobility in South-eastern Europe “Absolute Modern”, al Casei de editură Goten în cooperare cu TRADUKI, care a dus-o în prima parte a acestui an la Skopje în Macedonia, Andra ne-a răspuns la mai multe întrebări legate de colaborarea cu poeţi din alte spaţii lingvistice.

În ce fel este influenţat un poet contemporan de proiectele în care reuşeşte să colaboreze cu autori care se exprimă în alte limbi?

Andra Rotaru: De data aceasta am avut un lung moment de însingurare, am dorit doar să mă ascult şi să transcriu ceea ce îmi oferea această liniştire. I-am ascultat şi pe alţii, însă într-o atmosferă a Gheţii lui Sorokin. Aşteptam ceva ce intuiam că ar putea să apară, fără să mă împotrivesc, fără vreo teamă că inima mea ar putea să fie mută la poezia pe care urma să o descopăr. Nu mi-am dorit nimic, doar am aşteptat.

„Îmi dau voie să mă bucur de călătorie”

Care ar fi diferenţele pe care le-ai remarcat între ce ştiai de acasă şi ce ai găsit în Macedonia în ceea ce priveşte poezia de azi?

Îi citisem parţial pe Lidija Dimkovska, Nikola Madzirov şi Igor Isakovski, traduşi cu grupaje de poeme sau publicaţi de editurile din România. Iar acolo i-am descoperit pe Vladimir Martinovski, Nina Andova, Gjoko Zdraveski, Zvonko Taneski, Dusko Krsteski, Mane Manusev, Slavica Gadzova, Mitko Gogov, Katica Kulavkova, Risto Lazarov, Jovica Ivanovski.

Mă aşteptam ca un pattern al scenei poetice de la noi din ţară să-l regăsesc şi în Macedonia: să existe şi acolo un Claudiu Komartin şi un cenaclu literar la fel de viu, să regăsesc o Doina Ioanid şi o atmosferă aproape criptată a unei linişti, să întâlnesc ceva dintr-un Dan Coman şi a lui unicitate teribilă, un Radu Vancu sau o Californie (pe Someş) ş.a.m.d. M-am înşelat teribil! Mi se pare că poeţii vieţuiesc atât de discret, mulţi dintre ei în oraşe mici, înconjurate de munţi şi cascade, că mulţi îşi doresc izolarea şi caută prezenţa naturii, nu a omenilor, încât era aproape o impietate să le invadez spaţiile. Continuă lectura ANDRA ROTARU: „Marea comunitate poetică din care facem parte”