Arhive categorii: actual

informatii, stiri, premii de poezie

Un război impecabil cu Radu Vancu și Miruna Vlada

Acum câteva săptămâni, cineva recomanda într-o întâlnire publică două cărți abia apărute. Una dintre ele a primit marele premiu al unui festival pe care autoruș însuși îl organizase cu binecuvântarea șefului de Uniune. Cealaltă carte recomandată atunci este dezbătută, pomenită, recitită și reanalizată. Seara de poezie este un proiect menit să aducă în atenția publicului bucureștean poezia contemporană prin lecturi și dezbateri cu cei mai importanți poeți contemporani.
Prima întâlnire din cadrul serilor de poezie va fi cu Radu Vancu și Miruna Vlada, la Librăria Bastilia, pe 29 octombrie 2014, la ora 19.00. Moderator este Emanuela Ignățoiu-Sora.

10743566_629165077204130_540964810_nRadu VANCU este poet, eseist și traducător. A publicat șase volume de poezie și două eseuri despre Mircea Ivănescu și Mihai Eminescu. Între 2001 și 2004 a alcătuit, împreună cu Mircea Ivănescu, antologiile Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. A editat, împreună cu Claudiu Komartin, antologiile Cele mai frumoase poeme din 2010 și Cele mai frumoase din 2011. A tradus romane și poezie, în special din limba engleză. Este lector la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu și redactor la revistele Transilvania și Poesis Internațional.
Cea mai recentă carte este Frânghia înflorită, publicată în 2012, la Casa de editură Max Blecher, despre care Dan Coman spunea că este: “O carte scrisă impecabil, în deja binecunoscuta tehnică Vancu. O carte generoasă și intransigentă (doar poezia e artă de familie, nu?). O carte cu care să-ți pipăi întruna inima fericită, cu delicatețea unui elefant tânăr zdrobindu-și liniștit craniul cu trompa. O carte extrem de emoționantă. O primă mare carte de poezie pe care o dă generația noastră”.
Miruna VLADA a debutat în 2004 cu volumul Poeme extrauterine, cu o prezentare de Angela Marinescu și prefața de Octavian Soviany. Cartea a primit câteva premii naționale pentru debut în poezie. În 2007 a publicat la Cartea Românească volumul de versuri Pauza dintre vene, însoțit de un CD în lectura autoarei. Miruna Vlada a organizat numeroase evenimente culturale, a moderat lecturi de poezie, lansări de carte în spații neconvenționale, dezbateri despre poezie, experimente inter-art. A studiat științele politice la SNSPA București, iar din 2013 este doctor în relații internaționale cu o cercetare despre europenizarea Bosniei-Herțegovina.
Cel mai recent volum al poetei este Bosnia. Partaj, apărut în 2014, la Cartea românească, “o carte-puzzle, (ce) conține texte dinăuntrul și din afara Bosniei, despre tot ceea ce o femeie își refuză, ca mai apoi să își interiorizeze, după un război, după o despărțire. Bosnia-Herțegovina din aceste versuri nu este țara cu același nume, ci este un teritoriu de spaimă și gingașie, este o scrisoare de dragoste ruptă și făcută bucăți” se arată într-un comunicat.

Scalpare & carismă sâmbătă la Blecher în Tramvai 26

Sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 19, sunteți invitați la Tramvaiul 26 (Str. Cercului, nr. 6, sector 2, București) pentru a 93-a ediție a Institutului Blecher. Vor citi poeții T.S. Khasis și Radu Niţescu.

T.S. Khasis (n. 1975) a debutat editorial cu placheta „Farmacia cuvintelor” (2003), dar s-a impus cu volumul „Arta scalpării” (2005), reluat șase ani mai târziu cu câteva poeme inedite în „pe datorie” (2011).

„Orice10679774_990596877633130_5152712304558052078_o dispoziție, orice stimulent, orice fantezie, toate laolaltă sunt puse sub semnul îndoielii, orice sentiment al grandorii (chiar și la nivelul actului creator) este fracționat și nimicit, orice pauză traumatică în mecanica mișcărilor vitale se întoarce asupra sa cu o putere distructivă înmiită.” (val chimic)

Radu Nițescu (n. 1992) a publicat „gringo” (2012), iar de atunci a continuat să scrie și să experimenteze, amenințând să revină cu o a doua carte chiar mai bună decât volumul de debut.

„Dintre cei născuți după 1990, Radu Nițescu este primul care face pasul în față, debutând editorial. Cel dintâi lucru care atrage atenția în « gringo » e acela că pune în scenă o poezie incomparabil de carismatică. Restul calităților sunt, s-ar zice, independente de aceasta. Sarcasmul, patosul reținut, inteligența de construcție, echilibrul melodic, toate își au, desigur, locul lor.” (Cosmin Ciotloș)

Eveniment organizat de Claudiu Komartin.

International Sound & Slam Poetry Festival in Craiova – Programul complet

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova, în parteneriat cu Filiala de Traduceri Literare – București a „Uniunii Scriitorilor din România” şi sub egida Asociaţiei „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021”organizează prima ediție a Festivalului Internațional de Sound și Slam Poetry din România, o premieră pentru țara noastră, un eveniment de pionierat ce se va desfășura între 16 și 19 octombrie 2014 la Craiova. / The TRADEM Culture House – Craiova, The Literary Translation Department – Bucharest of „The Romanian Writers’ Union” under the aegis of «The Association „Craiova European Cultural Capital 2021”» are organizing „The 1st Edition of the International Sound & Slam Poetry Festival” to ever organized in Romania, a pioneering event for our country that will take place between the 16th and the 19th October 2014 in Craiova.

Continuă lectura International Sound & Slam Poetry Festival in Craiova – Programul complet

Programul de poezie la FILIT cel mai mare festival internaţional de literatură din România

Ajuns la a doua ediţie, se ştie deja că Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere adună la Iaşi nume de primă mărime din literatura de azi. Succesul de care s-a bucurat anul trecut noaptea albă a poeziei în cadrul festivalului i-a făcut pe organizatori să dedice întâlnirilor cu poeţii o întreagă secţiune a manifestării în 2014. Din prima zi a FILIT, Casa Dosoftei găzduieşte lecturi şi discuţii centrate în jurul poeziei contemporane. Într-un joc de propuneri schimbat între mine şi Corina Bernic din partea organizatorilor, au apărut şi propunerile de titluri pentru fiecare întâlnire, aşa cum le puteţi regăsi în programul de mai jos.

 

Programul lecturilor – Casa Poeziei (Casa Dosoftei)

 safe_image.php

 Miercuri, 1 octombrie

 14.00 Deschiderea serilor de lecturi & dialoguri de la Casa Poeziei – „Zidul lui J.O„, documentar de Matei Bejenaru cu și despre Emil Brumaru. Invitați: Matei Bejenaru și Emil Brumaru

 

15.00 – Constantin Acosmei, Răzvan Țupa – Poetici X

Moderatori: Corina Bernic & Silviu Dancu

 

16.30 – Liviu Antonesei, Adela Greceanu – Un taur cvasi

Moderator: Radu Vancu

  Continuă lectura Programul de poezie la FILIT cel mai mare festival internaţional de literatură din România