La jumătatea lunii ianuarie, doi poeţi refuzau premiile acordate la Gala Tinerilor Scriitori. Timp de câteva zile, protestul lui Dan Sociu, urmat de cel al lui Andrei Doşa au circulat prin presă cu reacţii deopotrivă pozitive dar şi de dezaprobare. Dan Mircea Cipariu, cel care organizează de ani buni Gala Premiilor, a explicat oricui a vrut că poeţii au refuzat numai banii asociaţi premiilor şi şi-a văzut mai departe de activităţi. O parte dintre cei care au primit şi premiile şi banii de la Ministerul Culturii la festivitatea din 15 ianuarie au şi insistat asupra faptului că este vorba despre bani publici şi aceştia nu au culoare politică. Şi totuşi, problemele politice nu sunt tot ce au dezvăluit refuzurile celor doi poeţi. Continuă lectura Statul încălcării legii drepturilor de autor şi alte simulări ale excelenţei în cultură
Arhive etichete: Dan Mircea Cipariu
O scrisoare deschisă către cei implicați în alegerile pentru conducerea Uniunii Scriitorilor despre sensul organizației
Stimați candidați la conducerea Uniunii Scriitorilor,
În momentul în care cea mai cunoscută organizație dedicată scriitorilor din România se pregătește de alegeri am avut ocazia să consult programele pregătite de candidații la funcții de conducere. Prin acest mesaj aș vrea să atrag atenția celor ce își asumă rezolvarea problemelor acestei bresle că numeroase deficiențe funcționale cu care vă confruntați vin dintr-o dezorientare cultivată la nivel conceptual de Uniunea Scriitorilor. Trebuie să încep scrisoarea mea deschisă cu o scuză. Limbajul, de multe ori nefericit pe care îl veți găsi mai jos este determinat de formulările birocratice cu iz politicianist pe care le-am găsit în programele pe care le propuneți pentru aceste alegeri.
Organizația pe care o conduceți ar putea să funcționeze drept model în societatea de azi. Absența oricăror proiecte pe termen lung și suspendarea dialogului cu domeniul pe care îl reprezentați au izolat Uniunea Scriitorilor într-o formulă greoaie, cu eficiență redusă. Reușitele acestei formule se reduc la asigurarea unor suplimente sociale (pensie, ajutoare de înmormântare) și la acțiuni lipsite de alte justificări explicite în afara reputației negociate în termeni exteriori actului literar. Abordarea mea are în vedere numai programele celor doi candidați la funcția de președinte USR.
1. Lipsa de transparență
După ce numește câteva probleme administrative ale organizației, Dan Mircea Cipariu pare să găsească în programul său un panaceu în jucăriile de imagine: „Uniunea Scriitorilor în pas cu schimbările profunde ale unei societăţi a tehnologiei informaţiei şi a comunicării!”. Perspectiva salutară a unei bruște orientări a breslei spre concepte apropiate de ziua noastră ca „industrie a cunoașterii” (Machlup, 1962) ori „societate post-industrială” (Touraine, 1971), concepte care determină termenii folosiți de Dan Mircea Cipariu, se pierde imediat ce candidatul începe să explice cu seninătate politică: „Problema de fond a Uniunii Scriitorilor din România rămâne, după ani de dezbateri şi lamentări, comunicarea internă. Nu ne cunoaştem între noi, nu suntem în contact, în timp real, cu informaţii elementare despre viaţa noastră literară, nu ştim cum şi pe ce sunt cheltuiţi banii instituţiei, nu cunoaştem criteriile de selecţie şi felul în care proiectele, premiile şi bursele au fost votate ori respinse. Lipseşte cu desăvârşire comunicarea internă. Această situaţie de fapt poate fi rezolvată urgent printr-un buletin informativ lunar care să fie trimis/dăruit fiecărui membru al USR şi prin Anuarul Scriitorilor Români.” Dintre toate acestea, un singur lucru ar putea să rezolve un „buletin informativ”: nu cunoaştem criteriile de selecţie etc.
Totuși, pentru oricine are cât de cât habar de peisajul literar românesc, lipsa de transparență este unul dintre atributele proiectelor marca Dan Mircea Cipariu de ani buni. Niciodată maratoanele sale de poezie și jazz ori deplasările pe banii asociației de editori pe care o conduce nu au avut nici cea mai vaga justificare a selecției participanților ori a ordinii în care aceștia evoluează. Dan Mircea Cipariu însuși cunoaște aceste lipsuri în organizarea proiectelor sale astfel că simte nevoia să afirme pentru a fi crezut:”Voi lupta pentru mecanisme şi criterii de selecţie transparente, pentru programe dedicate recâştigării prestigiului scriitorului român contemporan.” Nu este surprinzător, așadar, aerul propagandistic al frazei din moment ce nici scrisul și nici opera scriitorului nu sunt vizate de candidat, ci nici mai mult și nici mai puțin decât prestigiul. Celălalt candidat, Nicolae Manolescu arată că poate să conștientizeze diferența dintre prestigiul scriitorului ba chiar își asumă lipsa rezultatelor din acest punct de vedere în mandatele sale anterioare:”doresc să insist în Programul de faţă pe latura profesională a activităţii noastre mai mult decât pe aceea financiară este pentru că acesta este capitolul la care v-am rămas, din păcate, dator. Un capitol, în plus, devenit mai actual decât oricând, fiindcă e vorba de prezenţa scriitorului în spaţiul public, de ecoul şi însemnătatea literaturii în societatea contemporană.” Ceea ce ar fi, din nou, respectabil, dacă proiectul cel mai coerent semnat de Nicolae Manolescu pentru publicul scriitorilor pe care îi conduce (Gala Poeziei) nu ar fi oferit imaginea greu de șters din memorie a unor zeci de autori importanți înghesuiți pe scena Ateneului Român fără să poată auzi ce cotesc colegii lor în cele cinci minute de celebritate repartizate de organizator, din nou, fără nicio explicație a ordinii în care se citește (pentru că justificarea selecției a fost totuși clară, „lista lui Manolescu” – chiar dacă despre unii autori selectați nu putem fi siguri că președintele USR a scris vreodată). Dar un punct comun al celor două programe este…
2. Mimarea interesului arătat față de inițiativele coerente
„Voi coordona următoarele mari proiecte de promovare a scriitorului român contemporan: Festivalul Naţional de Literatură (8 zile de evenimente în Bucureşti şi în oraşele mari culturale, cu echipe itinerante: scriitori, critici literari, editori, actori, graficieni de carte; 8 zile de recitaluri publice, expoziţii, lansări de cărţi, lecturi maraton, campania de lectură „Citeşte carte românească!”, un proiect în care vor fi antrenate toate filialele USR) , Piaţa Europeană de Poezie, Festivalul de C’ARTE DANUBIUS (Tulcea, în colaborare cu Primăria Municipiului Tulcea), Rampa de Poezie şi Jazz (în cadrul Festivalului STRADA DE C’ARTE, în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”), Bursa de Manuscrise, Maratonul de Poezie şi Jazz, Programul de Carte, Revelionul Scriitorilor” promite Dan Mircea Cipariu. Ceea ce omite este că mai toate acestea sunt proiecte personale susținute și până acum fără cel mai mic impact în afara reflectărilor media pe bază de obligație sau parteneriat, nici măcar o singură dată nefiind vorba despre textele citite, ci numai despre liste de nume și glume de circumstanță pe bani publici, masonici (în mod oficial, nu prin teorii ai conspirației) sau de-a dreptul fonduri de gașcă).
Dar impactul pe care îl au proiectele pe care se bazează și Nicolae Manolescu este redus la aceleași liste de nume, în cel mai bun caz de titluri. Căutați reflectări în media ale oricărei manifestări girate de Uniunea Scriitorilor în ultimii ani, citez din programul propus de NM: „Premiile anuale, Gala Poeziei, Turnirul de Poezie din străinătate, Festivalul Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură”, Colocviul romanului, Lecturile publice şi altele”. Aceleași instrumente de abordare: listele fără justificări sau precizări. Astfel ajungem la…
3. Cultivarea dezorientării și a lipsei instrumentelor de lectură
Când este vorba de reputație nu este greu să faci diferența între cei doi candidați la funcția de președinte USR. Unul este criticul literar al cărui gust a fost unul dintre instrumentele care au ordonat literatura românească în anii 80, celălalt este un specialist al mimei culturale sârguincioase de largă respirație contemporană. Și totuși, în mod surprinzător, sesizăm o ciudată armonie între Părerile celor doi candidați privind valoarea: „USR nu e o asociaţie oarecare. Ea este o elită, din care fac parte cei mai valoroşi scriitori din ţară şi care merită din plin să fie respectată de contemporanii noştri” spune Nicolae Manolescu. Dan Mircea Cipariu merge chiar mai departe identificându-se astfel:”Sunt realizatorul unor proiecte culturale ce s-au bucurat de succes mediatic şi de prezenţa unor scriitori valoroşi, din generaţii şi geografii literare diferite. Am dovedit, astfel, că se pot face proiecte la cel mai înalt nivel organizatoric, valoric şi mediatic.”. Este cel puțin ciudat pentru niște candidați la conducerea unei organizații dedicate scrisului să se vadă nevoiți să își afirme singuri valoarea după modelul manelist al repetiției cu caracter argumentativ. Desigur, nu cea mai vizibilă formă de cultură populară este responsabilă de gonflarea autovalorizantă, ci…
4. Supralicitarea discursului absolutist și a diferitelor forme de cult al personalității
În programul său, Nicolae Manolescu identifică Uniunea Scriitorilor cu o elită uitând, poate, că sub conducerea sa organizația a răspuns unui articol din presă folosind formula „Trebuie să se ştie de la început că USR nu este asociaţia scriitorilor geniali, ci a unor scriitori care-şi exprimă dorinţa de a face parte din aceasta”.
De altfel schimbarea părerii de la un paragraf la altul nu pare o problemă pentru Nicolae Manolescu. Dacă la un moment dat recunoaște că rostul sindical al organizației „ne-a făcut să pierdem din vedere că unitatea principală de măsură a unei asociaţii profesionale cum este USR trebuie să fie valoarea membrilor ei”, puțin mai jos, președintele în funcție nu pregetă să afirme că „Voi continua politica de angajare morală şi materială a guvernului şi a autorităţilor locale, precum şi a ICR şi a altor instituţii, în proiectele şi programele USR, şi, nu în ultimul rând, în susţinerea publicaţiilor USR. Sper să beneficiem şi în viitor cel puţin de sumele din mandatul 2009-2013″. Desigur, orice mențiune a analizării calității produselor editoriale marca Uniunea Scriitorilor, în care valoarea este sufocată de interese și jocuri de imagine locale, nu ar suna tocmai încurajator pentru cei care urmează să ofere votul lor pentru viitorul președinte USR din moment ce profesionalismul este o pasăre rară în USR (poate 2-300 dintre miile de cotizanți). Dar, atunci când vine vorba despre bugetul public, Dan Mircea Cipariu este o autoritate: ” Împreună cu o echipă de specialişti, vom aduce bani pentru perfecţionarea resurselor umane ale USR, bani pentru asistenţa socială şi de sănătate a celor mai săraci dintre scriitori, bani pentru proiecte literare şi multiart, bani pentru rezidenţe, fonduri de mobilitate şi burse de creaţie, bani pentru premii literare consistente financiar. Prin campanii mediatice eficiente, voi promova legi şi modificări de legi şi acte normative prin care opera scriitorului român contemporan să fie apărată, pentru că această operă literară devine tot mai mult un element de siguranţă identitară a României”. Desigur, este de prisos să solicităm cea mai vagă dovadă de specializare a unui scriitor în urma participării la un proiect marca Dan Mircea Cipariu. De altfel în legătură cu deplasările directorului de asociație de editori am și auzit pentru prima dată de minunata strategie de pr a așezării cu afișe la un stand de târg de carte doar atât cât să fie făcute fotografiile care să justifice finanțarea pentru lecturi care nu au loc niciodată. Dar poate ca am auzit asta de la răuvoitori. Sau poate chiar de la participanți la proiecte care au avut loc în același timp. Dar cine altcineva să poată să vorbească despre…
5. Ignorarea programatică a oricărui dialog privind lipsa de instrumente promovată de instituțiile care își asumă gestionarea problemelor scrisului
Niciodată, atunci când Uniunea Scriitorilor, ori Academia Română au fost acuzate că dau premii bazate pe simpla prezență în sală ori de-a binelea aiurea (fără să țină cont că premiază un volum apărut în alt an decât cel luat în considerare pentru respectivul premiu) nu au existat reacții ale niciunuia dintre candidați, încurajând astfel hotărârile discreționare, înțelegerile extraliterare în probleme care privesc direct literatura.
Prin aceasta am încercat să vă amintesc faptul că problemele cu care vă confruntați nu sunt doar de imagine sau economice, ci și conceptuale în sensul propriu al cuvântului. Cele mai multe probleme pe care Uniunea Scriitorilor le ale fiind legate de mimarea legăturii cu literatura și a interesului pentru ieșirea din surzenia instituțională. Cum sesiza Nicolae Manolescu în raportul său privind cel mai recent mandat de conducere al instituției, atacurile din partea celor care erau cândva tineri la adresa USR s-au rărit. Dar motivul nu ține de rezolvarea problemelor care ne enervau cândva. Pe de o parte, este vorba despre faptul că majoritatea celor care scriau atunci nu mai sunt tineri și au pierdut pasiunea de a iniția un dialog pentru care nu există nici cel mai mic semn al unui interes (USR – central- a renunțat la întâlnirile dedicate descoperirii autorilor care încă nu au debutat, se limitează la recomandări și premii fără justificare, bursele pentru proiecte s-au limitat la publicarea unor manuscrise despre a căror valoare vorbește impactul de care s-au bucurat – este suficient să comparați citările de care se bucură volumele selectate de Cartea românească și cele selectate de Uniunea Scriitorilor la aceeași editură, etc.). În același timp, poate că vă întrebați de ce autorii aflați acum la primele cărți nu se adresează în niciun fel Uniunii Scriitorilor. Vă las să descoperiți singuri motivele lor, dar vă asigur că lipsa așteptărilor față de instituția pe care o reprezentați nu este un semn de normalitate, ci unul menit a vă pune întrebări privind fertilitatea direcțiilor pe care le vizați. Pentru că am văzut că amândoi candidații gustă conceptele politice de dată mai milt sau mai pițin recentă îmi permit să vă atrag atenția asupra unui concept care va fi utilizat în viitorul apropiat. Mai exact asupra lipsei de instrumente la nivelul Uniunii Scriitorilor pentru a determina recunoașterea dimensiunii sociale a artelor și culturii, ca și a importanței pe care asumarea riscurilor și experimentarea o au într-o Europă Creativă, concept propus pentru programul UE în perioada 2014-2020.
Rezervaţia de poeţi victimizaţi şi jazz în fugă pentru a V-a oară
Poeţii au din nou ocazia să fie înghesuiţi într-un eveniment dedicat aflatului în treabă, ar spune răutăcioşii. Sambata 18 mai, bucurestenii au ocazia sa vada la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (B-dul Dacia nr.12) cea de-a V-a ediţie a evenimentului multiart Maratonul de Poezie şi Jazz.
In buna traditie a programarii claie peste gramada, 45 de poeti au fost inghesuiti intr-o lista de nume si, indiferent de valoarea poeziei scrise de multi dintre acestia, singura regula evenimentului este sa numarati 7-8 poeti intr-o ora. Cine nu gusta poezia poate sa aiba parte de perdele de jazz se arată într-un comunicat, „invitat special: Mircea Tiberian & friends (sic!)”.
Organizatorii anunţă că „Maratonul de Poezie şi Jazz este organizat de asociaţiile non-guvernamentale şi non- profit EURO CULTURART (preşedinte: Dan Mircea Cipariu), OPEN ART (preşedinte: Ioan Cristescu), Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (director interimar: Lucian Chişu), Biblioteca Metropolitană Bucureşti (director interimar: Nicolae Iliescu), Institutul Cultural Român: preşedinte Andrei Marga) şi Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian” (director general: Alina Moldovan)” dar nu o să creadă nimeni că MNLR, BMB, ICR sau TNO sunt nonguvernamentali, mai ales ca „Evenimentul este sprijinit financiar de Administraţia Fondului Cultural Naţional” (curat nonguvernamental) cum s-ar zice şi susţinut de Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER) şi Asociaţia Difuzorilor şi Editorilor- Patronal al Cărţii (ADEPC).
Dacă tot am insistat asupra instituţiilor de stat care finanţează şi sprijină deruta şi traficul de influenţă ca management cultural să prezentăm şi victimele acestui eveniment potrivit unui anunţ postat de organizatori:
Sâmbătă, 18 mai 2013, ora 20.00 – duminică, 19 mai 2013, ora 01.00
Moderatori : Dan Mircea Cipariu & Ioan Cristescu
Invitaţi
ora 20.00-21.00
Ion Muresan
Ioana Crăciunescu
Traian T. Coşovei
Cornelia Maria Savu
Eugen Suciu
Ioana Diaconescu
Magda Cârneci
Florin Iaru
Bogdan O. Popescu
Viorel Mureşan
Ora 21.00-22.00
Gabriel Chifu
Horia Gârbea
Paul Vinicius
Bogdan Ghiu
Andrei Bodiu
Doru Mareş
Lucian Vasilescu
Anca Mizumschi
Adrian Suciu
Ora 22.00-23.00
Adrian Alui Gheorge
Simona-Graţia Dima
Gellu Dorian
Ofelia Prodan
Cassian Maria Spiridon
Şerban Axinte
Florina Zaharia (Galaţi)
Ioan Matiuţ (Arad)
Virgil Diaconu
Andrei Novac
Ora 23.00-24.00
Marian Drăghici
Ioana Greceanu
Valeriu Mircea Popa
Eugenia Ţarălungă
Mihai Gălăţanu
Daniel Bănulescu
Adrian Pârvu
Rodian Drăgoi
Ora 00.00 – 01.00
Dan Iancu
Clara Mărgineanu
Nicoleta Popa
Valentin Iacob
Laura Dan
Viorel Lică
Grigore Şoitu
Dan Mircea Cipariu
Poezia scoasă la Strada de C'Arte (un acatist)
De când eram mic am încercat să înțeleg rostul listelor de nume. Parcă în niciun domeniu, în afara politicii, nu este atât de insistent aplicat procedeul listelor de nume ca în poezie. Și în biserică. De vineri, până duminica viitoare ( 21-29 septembrie 2012), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” organizeaza a doua ediţie a festivalului cultural în aer liber STRADA DE C’ARTE. De la târguri de carte în aer liber, expoziţii de arhitectură, proiecţii de filme, concerte live de blues şi jazz, seri de poezie, dezbateri şi până la ateliere de pictură şi desen dedicate copiilor puține lucruri rămân neîncercate de organizatorii acestei serii de evenimente. De data aceasta, poezia are locul ei la “Rampa de Jazz şi Poezie”, sau este un fel de a spune pentru ca este aleasa aceeasi eterna alaturare de nume de poeti (fara niciun fel de explicatie sau de logica in ordinea lecturilor) si muzici de jazz.
Desigur, ni se promit scriitori consacraţi, „dar şi voci ale noului val de poezie” orice poate acest lucru să însemne pentru fiecare cititor în parte. “Rampa de Jazz şi Poezie” se întâmplă în fiecare seară, de la ora 19.30, cu Dan Mircea Cipariu & Mike Godoroja & Blue Spirit, Ioana Crăciunesc & Maria Răducanu, Florin Iaru & Mihai Iordache & Sorin Romanescu, Miruna Vlada & Berti Barbera& Nicu Patoi, Bogdan O. Popescu & Marcian Petrescu & Trenul de noapte, Traian T. Coşovei & Garbis & Capriel Dedeian, Ion Mureşan & Eugen Suciu & Mircea Tiberian & Ionuţ Bogdan Ştefănescu. “Este cel mai important desant poetic din ultimii ani, în care oferim publicului bucureştean un stand cu cărţi de poezie, blues şi jazz, cu CD-uri şi audio-book-uri, cu lecturi publice ale unor nume importante ale ploeziei româneşti contemporane. Sunt convins că poezia va rezona cu bucureştenii şi că vom avea un public de calitate” se pare că a declarat Dan Mircea Cipariu, coordonatorul programului. Continuă lectura Poezia scoasă la Strada de C'Arte (un acatist)
