Tag: Daniela Micu

Poezia scoasă la Strada de C'Arte (un acatist)

În perioada 21-29 septembrie 2012, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” în parteneriat cu Fundaţia Universitară „Carol I” lansează cea de-a doua ediţie a festivalului cultural în aer liber STRADA DE C’ARTE. În cadrul acestui festival, oferta culturală este amplă: târguri de carte în aer liber, expoziţii de arhitectură, proiecţii de filme, concerte live de blues şi jazz, seri de poezie, dezbateri şi ateliere de pictură şi desen dedicate copiilor. Unul dintre evenimentele de marcă ale Festivalului STRADA DE C`ARTE va fi “Rampa de Jazz şi Poezie”, în colaborare cu Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER), care va aduce în faţa publicului scriitori consacraţi, dar şi voci ale noului val de poezie. “Rampa de Jazz şi Poezie” va prezenta, în fiecare seară, de la ora 19.30, un show de poezie, blues şi jazz cu Dan Mircea Cipariu & Mike Godoroja & Blue Spirit, Ioana Crăciunesc & Maria Răducanu, Florin Iaru & Mihai Iordache & Sorin Romanescu, Miruna Vlada & Berti Barbera& Nicu Patoi, Bogdan O. Popescu & Marcian Petrescu & Trenul de noapte, Traian T. Coşovei & Garbis & Capriel Dedeian, Ion Mureşan & Eugen Suciu & Mircea Tiberian & Ionuţ Bogdan Ştefănescu. “Este cel mai important desant poetic din ultimii ani, în care oferim publicului bucureştean un stand cu cărţi de poezie, blues şi jazz, cu CD-uri şi audio-book-uri, cu lecturi publice ale unor nume importante ale ploeziei româneşti contemporane. Sunt convins că poezia va rezona cu bucureştenii şi că vom avea un public de calitate”, a declarat Dan Mircea Cipariu, coordonatorul programului “Rampa de Jazz şi Poezie”. AgenţiadeCarte.ro este partenerul media al evenimentului. Mai multe detalii puteţi găsi pe www.stradadecarte.ro
RAMPA DE JAZZ ŞI POEZIE este un proiect în cadrul celei de-a doua ediţii a celui mai mare festival cultural în aer liber al Bucureştiului, STRADA DE C’ARTE, organizat de Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”, şi care se va desfăşura între 21-29 septembrie 2012.
RAMPA DE JAZZ ŞI POEZIE (coorganizator: Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România – APLER) este un spaţiude lecturi publice şi de promovare a cărţii de poezie, blues şi jazz, cu următoarele puncte de interes:
Pavilionul de Carte de Poezie, Blues şi Jazz, unde vor fi vândute şi lansate cărţi, CD-uri, audiobook-uri de poezie, blues şi jazz (fără taxe de participare pentru editori sau poeţi/artişti). Edituri participante: Tracus Arte, Brumar, Humanitas Fiction, Humanitas Multimedia, Aius, Editura Casa Radio, FNSA, Vinea, CDPL, Contact International (Iaşi), Mirador (Arad), Timpul (Iaşi), Cartea Românească, Polirom. Reviste participante: Observator Cultural, România literară, Cultura, Poezia, Convorbiri literare, Luceafărul dedimineaţă, Viaţa Românească, Arca, Mozaicul, Drama, Manuscriptum, Cafeneaua literară, Contact International.
Rampa de Poezie, Blues şi Jazz, o scenă special amenajată în rampa BCU, va fi spaţiul dedicat recitalurilor, lecturilor publice, spectacolelor, dezbaterilor şi lansărilor de poezie, blues şi jazz.
Vineri, 21 septembrie 2012, ora 16.00, va avea loc lansarea unei ediţii speciale a revistei “Mozaicul”, eveniment la care vor participa poeţii craioveni: Daniela Micu, Ionel Ciupureanu, Petrişor Militaru şi Gabriel Nedelea care vor susţine un recital poetic.
poezie la prima vedere (30 de minute) – poeme din cărţi în pregătire sau în curs de apariţie
21 septembrie 2012, ora 17.00 – Ioan Matiuţ
22 septembrie 2012, ora 17.00 – Ioana Greceanu
23 septembrie 2012, ora 17.00 – Ioana Diaconescu
24 septembrie 2012, ora 17.00 – Amelia Stănescu
25 septembrie 2012, ora 17.00 – Simona Grazia-Dima
26 septembrie 2012, ora 17.00 – Marius Ghilezan
27 septembrie 2012, ora 17.00 – Cornelia Maria Savu
28 septembrie 2012, ora 17.00 – Adrian Suciu
29 septembrie 2012, ora 17.00 – Andrei Novac
recital “Cele mai frumoase poezii” (30 minute)
21 septembrie 2012, ora 18.00 – Gabriel Chifu
22 septembrie 2012, ora 18.00 – Nicolae Prelipceanu
23 septembrie 2012, ora 18.00 – Simona Popescu
24 septembrie 2012, ora 18.00 – Horia Gârbea
25 septembrie 2012, ora 18.00 – Octavian Soviany
26 septembrie 2012, ora 18.00 – Ioan Es Pop
27 septembrie 2012, ora 18.00 – Riri Manor
28 septembrie 2012, ora 18.00 – Denisa Comănescu
29 septembrie 2012, ora 18.00 – Constantin Abăluţă alături de actriţa Silvia Codreanu
Poezie de NOUL VAL
24 septembrie 2012, ora 19.30: Cătălina Bălan, Laura Dan, Radu Ianovi, Radu Niţescu, Silvia T
25 septembrie 2012, ora 19.30: Raluca Ciochină, Sorin Despot, Flaviu Predescu, Simona Simionescu, Emilia Zăinel
Show-ul de poezie, blues şi jazz
21 septembrie 2012, ora 19.30 – Dan Mircea Cipariu & Mike Godoroja & Blue Spirit / lansarea oficială a volumului “singurătata vine pe facebook” de Dan Mircea Cipariu, cu 12 desene de Mihai Zgondoiu, Editura Tracus Arte
22 septembrie 2012, ora 19.30 – Ioana Crăciunescu & Maria Răducanu & Dragoş Andriana
23 septembrie 2012, ora 19.30 – Florin Iaru & Mihai Iordache & Sorin Romanescu
26 septembrie 2012, ora 19.30 – Miruna Vlada & Berti Barbera & Nicu Patoi
27 septembrie 2012, ora 19.30 – Bogdan O. Popescu & Marcian Petrescu & Trenul de noapte
28 septembrie 2012, ora 19.30 – Traian T. Coşovei & Capriel & Garbis Dedeian Dedeian / lansarea oficială a volumului “Jurnalul morilor de vânt” de Traian T. Coşovei, Editura Tracus Arte
29 septembrie 2012, ora 19.30 – Ion Mureşan & Eugen Suciu & Mircea Tiberian & Ionuţ Bogdan Ştefănescu.
Poezia, blues-ul şi jazz-ul sunt genuri de nişă, care nu au prea multe spaţii generoase de exprimare şi promovare publică. Publicul acestor genuri de nişă este rezonant şi complementar. Pentru prima dată, timp de 10 zile, poezia, blues-ul şi jazz-ul au un spaţiu public pentru a se exprima şi promova, într-o zonă centrală a Bucureştiului! Totul într-o formulă interactivă, de agora! Să nu uităm că Bucureştiul are doar un singur festival de literatură, Târgul Naţional al Cărţii de Poezie, în timp ce alte capitale europene au numeroase evenimente literare, cu lecturi publice. Acest proiect îşi propune să creeze o aşteptare şi o obişnuinţă culturală pentru lecturile publice, folosind un format spectacular, care să atragă cât mai mult public bucureştean. Oferim o scenă de afirmare debutanţilor în aceste genuri de nişă şi, de asemenea, vrem ca publicul să-i cunoască şi pe profesioniştii acestor genuri de nişă.
Dintre volumele, autorii şi editurile participante menţionăm prezenţa Editurii Polirom şi Cartea Românească, care vor propune publicului cititor volume din următoarele colecţii:
TOP 10+, colecţie dedicată bestsellerurilor şi capodoperelor literaturii de pretutindeni, unul dintre cele mai de succes proiecte ale editurii POLIROM din ultima vreme; BIBLIOTECA POLIROM: autori premiaţi, traduşi în întreaga lume etc. (Saramago, Rushdie, Nabokov, Hemingway, Henry Miller, Philip Roth, Haruki Murakami etc.); EGO. PROZĂ, FICTION LTD.: colecţiile de literatură romană ale editurii Polirom
Seriile de autor POLIROM: Marta Petreu, Andrei Oişteanu, Norman Manea, Octavian Paler, N. Steinhardt, Valeriu Anania;
colecţiile POEZIE şi PROZĂ ale editurii Cartea Românească
Casa de Pariuri Literare: Va organiza întâlniri la stand între autorii CDPL şi public. Dintre aceştia: Doina Ioanid, Diana Iepure, Dan Mihuţ, Livia Ştefan, Oana Cătălina Ninu
Editura Casa Radio proune publicului două volume însoţite de CD (audiobook), colecţia “Biblioteca de poezie românească”: “Noapte din Andersen” de Emil Botta, cu ilustraţii de Tudor Jebeleanu (poeme rostite la Radio de Emil Botta în perioada 1967-1973)
şi CD (audiobook)-ul: “Emil Botta recită…de la Dante la Eminescu…”, colecţia “Lecturi pe întuneric”, înregistrări Radio România din 1967-1973
Contact International: În weekendul 22-23 septembrie 2012, Editura Contact International va lansa nr. 100 al Revistei Contact International şi antologii de poezie contemporană românească, printre care şi Antologia poeziei româneşti (ediţie bilingvă, româno-spaniolă)

De când eram mic am încercat să înțeleg rostul listelor de nume. Parcă în niciun domeniu, în afara politicii, nu este atât de insistent aplicat procedeul listelor de nume ca în poezie. Și în biserică. De vineri, până duminica viitoare ( 21-29 septembrie 2012), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” organizeaza a doua ediţie a festivalului cultural în aer liber STRADA DE C’ARTE. De la târguri de carte în aer liber, expoziţii de arhitectură, proiecţii de filme, concerte live de blues şi jazz, seri de poezie, dezbateri şi până la ateliere de pictură şi desen dedicate copiilor puține lucruri rămân neîncercate de organizatorii acestei serii de evenimente. De data aceasta, poezia are locul ei la “Rampa de Jazz şi Poezie”, sau este un fel de a spune pentru ca este aleasa aceeasi eterna alaturare de nume de poeti (fara niciun fel de explicatie sau de logica in ordinea lecturilor) si muzici de jazz.

Desigur, ni se promit scriitori consacraţi, “dar şi voci ale noului val de poezie” orice poate acest lucru să însemne pentru fiecare cititor în parte. “Rampa de Jazz şi Poezie” se întâmplă în fiecare seară, de la ora 19.30, cu Dan Mircea Cipariu & Mike Godoroja & Blue Spirit, Ioana Crăciunesc & Maria Răducanu, Florin Iaru & Mihai Iordache & Sorin Romanescu, Miruna Vlada & Berti Barbera& Nicu Patoi, Bogdan O. Popescu & Marcian Petrescu & Trenul de noapte, Traian T. Coşovei & Garbis & Capriel Dedeian, Ion Mureşan & Eugen Suciu & Mircea Tiberian & Ionuţ Bogdan Ştefănescu. “Este cel mai important desant poetic din ultimii ani, în care oferim publicului bucureştean un stand cu cărţi de poezie, blues şi jazz, cu CD-uri şi audio-book-uri, cu lecturi publice ale unor nume importante ale ploeziei româneşti contemporane. Sunt convins că poezia va rezona cu bucureştenii şi că vom avea un public de calitate” se pare că a declarat Dan Mircea Cipariu, coordonatorul programului. Continuare

Debutul în poezie. Debutanți către debutanți

A patra (si cea din urma) întrebare pe care am adresat-o poeţilor a căror formare a inclus în ultimii ani participarea la diferite concursuri naţionale sau locale a încercat să surprindă câteva ponturi pe care câștigătorii le pot vinde celor care sunt la început.

Aici Partea I

Aici Partea aIIa

Aici Partea aIIIa

4. – Ce recomandări ai face unui debutant care se pregăteşte să îşi trimită poemele la un concurs? (ce sa evite, ce sa urmareasca etc.)

Alexandra Emilia Bucur  (Bucureşti- Premiul al III-lea „Nora Iuga” 2011)

“atenti la detalii”

4. Cu cat un concurs indeplineste criteriile de mai sus, cu atat in viziunea mea, el capata o valoare mai mare si pentru evolutia literara a participantului (pentru ca are ce dobandi spiritual, nu doar diploma si premiu, aici ma refer din nou la presonalitatile din juriu, la traditia manifestarilor prilejuite de acel concurs – multe dintre ele sunt festivaluri ce cuprind mai multe zile si un bogat program artistic; organizatorii sunt importanti pentru ca reprezinta atat renume, cat si seriozitate), dar si pentru CV-ul literar. Ce sa evite… e greu de spus… asta am invat si eu tot pe parcurs. In primul rand sa evite sa scrie numele pe grupajul de poeme sau acelasi motto la mai multe concursuri, sa nu trimita aceleasi poezii la mai multe concursuri (doar de-aia e concurs, sa stimuleze creatia si sa ambitioneze spre crearea si exprimarea unor noi forme de expresie literara). De asemenea, pentru ca toate concursurile la care am participat au prevazut si deplasarea in alte orase, sa fie atenti la detalii precum cazare, transport. Pentru ca mirajul si frumusetea unui concurs, asa cum am spus, nu depinde doar de diploma si premiu, ci se tese in jurul unui intreg eveniment, culoare locala, traditie literara, iar fiecare element dintre cele amintite cantareste mult pentru a savura cu adevarat statutul de “premiant”.

George Chiriac, din Oneşti, judeţul Bacău (Premiul I la concursul “Nicolae Labis” 2010)

4. Un debutant care urmeaza sa trimita poeme trebuie sa aleaga initial concursurile la care se dau bani frumosi. In acest fel are sansa sa puna mana pe niste bani si sa-si cumpere carti bune. Lasand gluma la o parte, eu recomand doar Cartea Romaneasca si Casa de pariuri literare – acolo poezia chiar e poezie. Si mai conteaza si calitatea grafica a cartilor, distributia, promovarea.

Andreea Ghica, din Târgovişte (Premiul I la concursul “George Ţărnea” 2010)

Forțarea creativității

4. In primul rand, sa incerce sa isi “forteze” putin creativitatea. Pot alege un subiect simplu, banal, dar pe care sa il dezvolte atat de mult, incat sa iasa o adevarata capodopera. Ideea e ca nu trebuie sa creeze o poezie neaparat complicata. Ideea de baza e ca lucrurile simple se dovedesc mai de efect decat cele complicate. In al doilea rand, sa scrie din suflet, astfel incat, atunci cand cineva citeste acea poezie, sa simta o emotie, sa-i starneasca amintiri.

Continuare

Debutul în poezie. I. Tipuri de concursuri

Acum câteva luni vă invitam la o discuţie despre concursurile de poezie adresate debutanţilor. Ceea ce s-a schimbat în ultimii ani este tocmai importanţa pe care aceste competiţii au căpătat-o pentru unii dintre cei mai tineri poeţi. Dacă la sfârşitul anilor 90 şi în primii ani de după 2000 aceste concursuri erau prilej de glume şi de farse din partea celor care au debutat atunci, între timp, au început să apară poeţi pentru care premiile câştigate înaintea publicării în volum au confirmat faptul că se află pe o cale potrivită în ceea ce priveşte scrisul.

Am invitat o parte dintre câştigătorii ultimilor ani să răspundă la câteva întrebări legate de schimbările pe care le-au adus aceste concursuri pentru ei. Între timp, o parte dintre aceşti poeţi au şi debutat cu volume personale, dar asupra acestui aspect.

Astăzi www.poetic.ro oferă perspectivele celor mai tineri poeţi asupra tipurilor de concursuri la care au participat.

1. -În ce categorii ai împărţi concursurile de poezie la care ai participat?

Automotivare şi transformare; Alexandra Emilia Bucur (Bucureşti- Premiul al III-lea “Nora Iuga”2011).

1. Au fost concursuri care m-au marcat, transformându-mi încet, încet viziunea asupra scrisului (ca proces individual şi personal, dar şi asupra scriiturii celorlalţi participanţi) pentru a trece la o următoare etapă, cele care mi-au insuflat încredere în ceea ce scriu şi cele care în mod particular m-au provocat să exprimentez mai mult. Concursurile de poezie nu sunt strict legate doar de ideea de diplomă, premiu, clasamente şi jurii, ci şi de personalităţile invitate pe care ai ocazia să le cunoşti şi nu în ultimul rând este o şansă să cunoşti alţi participanţi şi să dezvolţi adevărate prietenii de durată. Tipul ăsta de socializare poetică m-a ajutat mult să descopăr, compar, intuiesc şi să mă automotivez.

Seriozitate vs. Jurassic; George Chiriac (Oneşti, judeţul Bacău- Premiul I la concursul “Nicolae Labis” 2010).

1. Cred ca e bine de menţionat că există patru categorii de concursuri: cele realizate de dinozauri (mă refer aici la tot felul de moşnegi cu aspiraţii de scriitori unde poezia practic nu există), concursurile cât de cât serioase (dar e dezamăgitor că sunt doar jurii fără rezonanţă şi ştii şi tu cât e de murdară treaba cu acel sistem motto), concursurile făcute din puteri propii (aici din păcate nu sunt multe care au supravietuit, chiar şi Concursul “Nora Iuga” pe care îl organizam a fost desfiinţat din diverse motive), concursurile serioase (CR, Debut Unicredit, debutul de la CDPL). Problema este că sunt prea multe concursuri literare organizate de anonimi şi prea puţine concursuri literare serioase.

CompetiţieX3 Adrian Diniş (Bucureşti- Premiul revistei Cronica la Concursul “Ioanid Romanescu” 2010) 

1. În mare sunt doar trei categorii: cele mai importante ar fi cele care contează cu adevărat (şi astea sunt de două feluri, în care există şi un juriu pe măsură, dar şi o organizare care nu devine plicticoasă prin reiterare şi discursuri de gen – şi genul ăsta de concursuri sunt foarte rare, care au şi un creative writing cu scriitorul sau ceea ce numeam eu, mai demult, naşterea unui dialog avizat între generaţii, prin întâlnirea cu scriitorii contemporani, atât cei din noua generaţie, cât şi din vechea gardă) sau concursuri de agrement, unde vii ca să iei nişte bani sau să te vezi cu prietenii / să cunoşti scriitori care-n timp pot deveni prietenii tăi – sunt foarte ataşante legăturile asea scriitoriceşti de departe – (şi aici sunt împărţite tot în subcategorii, căci sunt unele din care lipseşte inclusiv respectul pentru particpanţi şi e doar o căsuţă pe care cei care au pus mâna pe nişte fonduri trebuie s-o bifeze ca să-şi justifice cumva existenţa care e desigur o impostură; însă partea cea bună e că de obicei chiar dacă nu sunt cei mai avizaţi în literatură se creează un mediu propice în care tineri să se-ntâlnească şi e foarte posibil ca aceştia să reprezinte cel puţin mişcarea literaturii la începuturi, indiferent de ce se va-ntâmpla mai târziu cu ei. Continuare