Arhive categorii: util

poetici si poezie (5)

ryme

Printre lucrurile care ma intereseaza tot mai mult se numara tot felul de aspecte formale legate de poezie. Poti sa ma vezi aproape zilnic numarand silabe sau cuvinte sau calculand accente si gasind tot felul de tipuri de rima. Pana acum nu m-a prea interesat rima, si nici n-am dispretuit-o cu prea mult spor. Mi se parea pur si simplu o poveste care nu ma priveste. Departe de mine ideea ca doar poezia cu rima e adevarata. Mai degraba ma intereseaza rima ca un instrument al poeziei ca oricare altul, ca o imagine sau ca o figura de stil (acum drept sa spun acestea din urma au ramas pentru mine rudele sarace ale poeziei, dar o sa revin). Continuă lectura poetici si poezie (5)

poetici si poezie (4)

poze_belu_150foto Miruna Vlada

Cum poate sa sune astazi poezia este o discutie in care oricine are o parere. Din fericire nimeni nu are o parere finala, astfel ca, daca nu ar deveni plictisitor, discutia poate sa continue. Printre nereusitele pe care pot sa mi le enumar este si trecerea pe langa momentul in care s-ar fi putut defini un mediu dinamic de video-poezie in Romania. Au fost mai multe reusite, unele ale lui Andrei Ruse, altele, intr-un proiect bine articulat, semnate de Eva Pervolovici, si ar mai fi de enumerat cateva. Din pacate, ceea ce a ramas din impulsul acela de acum 4-5 ani e doar lipsa unei arhive si o invazie de poeme lipite pe imagini cu care nu intra in nicio relatie (decat poate intamplator).

In acelasi timp s-a intamplat ca, in afara oricarei organizari sau articulari teoretice, poezia si-a facut loc in experimente inedite care folosesc platformele sociale virtuale. Un student a lansat cel mai lung poem din lume si, din ce spune el, automat se adauga aproximativ 4000 de versuri pe zi. Mi-ar placea sa fie vorba despre un gen, un domeniu care sa isi defineasca propriile sale trasee poetice. Dar e doar o parere subiectiva.

Nu as vrea ca invazia de montaje numite video-poeme sa deruteze. De fapt, uneori, chiar si cu cele mai kitsch instrumente se pot obtine lucuri care functioneaza in zona asta. Mai jos, un video-poem dupa Tony Curtis, poet cat se poate de galez nascut in acelasi an cu Dan Verona, Eugen Uricaru dar si cu Giani Versace (1946). Continuă lectura poetici si poezie (4)

poetici si poezie (3)

pessoa-street-near-bairro-alto-travessa-do-sequiero
Printre lucrurile care te fascineaza in cazul unui poet, unul dintre cele mai importante este surpriza continua pe care ti-o poate rezerva. Este si acesta un motiv pentru care ma uite cu neincredere la orice formulare de genul „suna a poezie” sau „asa ar trebui se face poemul”. In postul precedent pe aceasta tema, invocam la libertatea pe care o instaureaza poezia in stabilirea coerentei. O libertate pe propria raspundere, pe care, asa cum se intampla in cazul oricarui fel de libertate, nu ai cum sa o pacalesti sau totul se va prabusi. Simt nevoia sa precizez nivelul urmator: cel al libertatilor coerente si perfect contemporane, ba chiar mai mult: la nivelul aceluiasi autor.

Fernando Pessoa a scris in numele a patru poeti. Doar unul dintre ei avea numele sau. Ceilalti erau complet diferiti atat ca viziune poetica, dar si ca stil. Le-a inventat si corespondenta.
Pessoa isi explica trecerea de la un heteronim la altul destul de simplu: „Ricardo Reis, dupa meditatie abstracta care capata brusc forma concreta intr-o oda. Campos, cand simt impulsul subit sa scriu si nu stiu ce. Continuă lectura poetici si poezie (3)

poetici si poezie (2)

Arthur-Rimbaud

Obsedat de relația dintre poezie și cei care o scriu sau o citesc m-a frapat un lucru. Într-un punct, limbajul celor care știu despre ce vorbesc dar și al celor care sunt complet pe lângă coincide. Și unii și alții pot oricând să îți spună cum nu se face. Ceea ce este un pic paradoxal pentru un domeniu în care libertatea este o valoare de bază.

Astfel că, oricând am avea nevoie de o modalitate rapidă de a călători în timp, poezia a este una dintre ele. Când vrei să vezi cum o să fii la bătrânețe, doar pretinde că știi ce nu se face. De fapt lucrurile au funcționat mereu exact invers, cum știa cineva cum se face, următorul pas era să arăți că se poate și altfel. Și se poate în atâtea feluri încât problema principală acum este doar să realizezi (și accentul este pe realizezi) care este cel propriu ție.

Atunci când Rimbaud s-a gândit la vocale și corespondențele acestora cu diferite culori, nu cred că a prevăzut că vor apărea niște savanți care să creadă că nu se poate altfel. Dar lumea descrisă altfel a căpătat coerență. Și în același fel se întâmplă cu fiecare lume în parte. Cu propriile ei reguli.