Tag: Ion Holban

essay on helping the poor

Evenimentul organizat de poetul Gellu Dorian la Botosani este cea mai coerentă manifestare dedicată premierii poeziei româneşti. Ajuns la a 23-a ediţie, Premiul Mihai Eminescu Opera Omnia este unul dintre puţinele evenimente al căror juriu nu prea are cum să se înşele. Până acum, premianţi au fost în 1991 – Mihai Ursachi, 1992 – Gellu Naum, 1993 – Cezar Baltag, 1993 – Petre Stoica, 1995 – Ileana Mălăncioiu, 1996 – Ana Blandiana, 1997 – Ştefan Augustin Doinaş, 1998 – Mircea Ivănescu, 1999 – Cezar Ivănescu, 2000 – Constanţa Buzea, 2001 – Emil Brumaru, 2002 – Ilie Constantin, 2003 – Angela Marinescu, 2004 – Şerban Foarţă, 2005 – Gabriela Melinescu, 2006 – Adrian Popescu, 2007 – Mircea Dinescu, 2008 – Cristian Simionescu, 2009 – Dorin Tudoran, 2010 – Dinu Flămând, 2011 – Ion Mircea şi în 2012 – Nicolae Prelipceanu.
Şi acum, pe oricine ar alege dintre nominalizaţi, juriul, din care anul acesta fac parte Nicolae Manolescu, preşedinte, Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Ion Pop, Alexandru Cistelecan, Mircea A. Diaconu şi Ion Holban, va şti că atrage atenţia asupra unui poet român relevant pentru ultimele decenii. Continuare