Arhive etichete: George Vulturescu

Poezia la Iaşi… e „en gros”

Despre mimarea poeziei se pot spune multe. Dar mai uşor este să se arate. În cadrul Festivalului international al educatiei, in perioada 22-25 iunie 2014, la Iaşi are loc Festivalul internaţional „POEZIA LA IAŞI”, ediţia I. USR Iaşi anunţă că la eveniment vor participa 100 de poeţi din România, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Franţa, Israel. Potrivit aceleiaşi surse, poeţilor invitaţi la prima ediţie a Festivalului Internaţional ”Poezia la Iaşi” li se va conferi titlul de POET AL IAŞULUI de către Primarul Municipiului Iaşi.

Cam aici se pare că s-a blocat gândirea organizatorilor de evenimente de poezie de amploare în România. Faptul că poeţi buni sau foarte buni sunt amestecaţi cu poeţi mai puţin importanţi ar putea să fie chiar util atunci când e vorba despre evenimente publice. Dar, atunci când fiecare poet adus în faţa publicului are parte de câteva minute într-o oră, şansele ca poezia sa să aibă parte de vreo receptare este minimă mai ales atunci când poemele celor programati să citească nu au nicio legătură unele cu altele.

Mă interesează mai puţin implicaţiile politice ale orgaqnizatorilor care găsesc de cuviinţă să promoveze poezia şi „mirosul florilor de tei” fix în evenimentul finanţat de instituţia acuzată public de tăierea teilor din Iaşi. Ba chiar, trebuie remarcat faptul că afişul secţiunii de poezie este singurul realizat după o estetică a pozelor de buletin (poate este o referinţă timidă la celebrul tablou al membrilor „Convorbirilor Literare”) dintre toate afisele evenimentelor incluse în FIE. În plus, faptul că poeţilor li se cere să citească în mai multe cartiere ale Iaşiului este, din nou, o idee cât se poate de ofertantă.

Mai puţin ofertant este însă aerul triumfalist al evenimentului prezentat de presă ca o manifestare europeană sau chiar universală. Lucru greu de susţinut atunci când invitaţii din străinătate sunt poeţi români stabiliţi acolo, destul de puţin reprezentativi pentru fenomenul poetic din patria de adopţie.

Toata lumea merita felicitata pentru creerea unei astfel de ocazii de revedere intre autori si public. Dar, poate, la un moment dat, cineva isi va pune si problema poeziei si masurii in care poate un spectator sa perceapa ceea ce se intampla pe o scena in succesiune rapida de nume si texte prezentate făra nicio alta logica in afara intamplarii.

Problema poeziei este foate apropiata de orice alta problema a manifestarilor publice oficiale în România de azi. Chiar şi cei care formulează şi documentează în mod autentic un fel de a fi (fie el naţional ori poetic) sunt constrânşi la prezentări care încurajează, promovează şi impun mimarea poeziei, mimarea implicării şi a interesului pentru orice este cultural, politic ori, în general, real. Desigur, de fiecare in parte depinde renuntarea la simulare, de la cel mai slab poet, pana la cel mai bun.

Pana atunci, va propun un pic de ploaie pentru ca asta nu se preface

 

 

Citește în continuare Poezia la Iaşi… e „en gros”

Premiile Mihai Eminescu Opera Omnia si Opera Prima (nominalizari)

Evenimentul organizat de poetul Gellu Dorian la Botosani este cea mai coerentă manifestare dedicată premierii poeziei româneşti. Ajuns la a 23-a ediţie, Premiul Mihai Eminescu Opera Omnia este unul dintre puţinele evenimente al căror juriu nu prea are cum să se înşele. Până acum, premianţi au fost în 1991 – Mihai Ursachi, 1992 – Gellu Naum, 1993 – Cezar Baltag, 1993 – Petre Stoica, 1995 – Ileana Mălăncioiu, 1996 – Ana Blandiana, 1997 – Ştefan Augustin Doinaş, 1998 – Mircea Ivănescu, 1999 – Cezar Ivănescu, 2000 – Constanţa Buzea, 2001 – Emil Brumaru, 2002 – Ilie Constantin, 2003 – Angela Marinescu, 2004 – Şerban Foarţă, 2005 – Gabriela Melinescu, 2006 – Adrian Popescu, 2007 – Mircea Dinescu, 2008 – Cristian Simionescu, 2009 – Dorin Tudoran, 2010 – Dinu Flămând, 2011 – Ion Mircea şi în 2012 – Nicolae Prelipceanu.
Şi acum, pe oricine ar alege dintre nominalizaţi, juriul, din care anul acesta fac parte Nicolae Manolescu, preşedinte, Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Ion Pop, Alexandru Cistelecan, Mircea A. Diaconu şi Ion Holban, va şti că atrage atenţia asupra unui poet român relevant pentru ultimele decenii. Citește în continuare Premiile Mihai Eminescu Opera Omnia si Opera Prima (nominalizari)

Războiul plăcut al evenimentelor de poezie

În acest weekend, evenimentele de poezie îşi declară război deschis în Bucureşti. Pe de o parte avem lansările şi dezbaterile de la târgul de carte Bookfest, din care am reuşit să adun câteva legate de poezie sau de poeţi (orice evenimente de poezie din târg mi-au scăpat, vă rog să îmi atrageţi atenţia pentru a le adăuga la lista de mai jos). Pe de altă parte, trei evenimente ies în oraş sigure că publicul vrea să mai şi părăsească târgul de la Piaţa Presei.

VINERI, 31 MAI

11.00-12.00 EDITURA PARALELA 45

(STAND PROPRIU)

Bariera de dincolo de zid” de Daniela Crăsnaru, colecţia „Biblioteca românească”

Invitaţi: Corina Drăgotescu, Florin Iaru, Daniela Crăsnaru

Moderator: Tiberiu Stamate

13.30-14.00 EDITURA POLIROM

(STAND PROPRIU)

Lansare de carte (Premiile de Debut ale Editurii Cartea Românească, ediţia 2013): Poezie – Zeii platanelor mixează pentru tine, de Dominic Stănescu; Proză – Agenţia, de Cristian Ardelean

Invitaţi: Cristian Teodorescu, Bogdan Alexandru-Stănescu

Moderator: Ana-Maria Tăbârcă

14.30-15.00 EDITURA POLIROM

(STAND PROPRIU)

Lansarea volumului de poezie Partea din toate (Carte singură, VI)

Invitaţi: Paul Cernat, Liviu Ioan Stoiciu

Moderator: Daniel Cristea-Enache

15.30-16.00 EDITURA POLIROM

(STAND PROPRIU)

Lansarea volumului de poezie Costumul negru, de Adrian Popescu

Invitaţi: Dan Cristea de Cosmin Ciotloş

Moderator: Ana-Maria Tăbârcă

16.00-17.00 EDITURA POLIROM

(STAND PROPRIU)

Lansarea antologiei de poezie Născuţi în ‘58, coordonată de Adrian Alui Gheorghe

Invitaţi: Bogdan Ghiu, Ioan Es. Pop, Nicolae Tzone, Lucian Vasilescu, Radu Voinescu, Varujan Vosganian

Moderator: Ana-Maria Tăbârcă

17.00-17.30 EDITURA PARALELA 45

(STAND PROPRIU)

Lansare de carte: Mesagerul, de Liviu Georgescu, colecţia Biblioteca Românească

Invitat: Horia Gârbea

Moderator: Tiberiu Stamate

17.00-18.00 EDITURA VINEA

(SPAŢIUL DE EVENIMENTE GHERASIM LUCA, PAV. C4)

Elegiile Casei Scriitorilor, de Nicolae Popa

Participă: Nicolae Popa, Nichita Danilov, George Vulturescu, Liviu Ioan Stoiciu, Nicolae Tzone

17.30-18.30 EDITURA CASA RADIO

(SCENA AGORA, PAV. C4)

Prezentarea cărţii audio Mircea Ivănescu – Biografii imaginare, 11 poeme rostite la Radio, 1969-1974, 1988; 2001; colecţia  Biblioteca de poezie românească, seria Colecţionarul de voci

Invitaţi: Simona Popescu, Mircea Cărtărescu, Ion Bogdan Lefter, Florin Iaru

Moderator: Daria Ghiu

EVENIMENTE ALTERNATIVE

cdpl XIVineri, 31 mai, şi sâmbătă, 1 iunie, în Club A, două FEST-uri vor aduce cărţi noi, autori din toate generaţiile şi experimente reale pentru industria de carte din România. CDPL FEST 11 reuneşte trei lansări, cu cele mai recente titluri CDPL. Volume de Călin Torsan, George Geacăr şi Mihai Bădică vor fi în atenţia dumneavoastră, într-un program ce include şi un eveniment de lansare al site-ului societatesicultura.ro.

Ora 18.11 Cristina Ştefan va prezenta, alături de autor, Plasterca de Călin Torsan. Un experiment editorial prin care unui masterand la litere i se permite să devină editor cu acte în regulă.

Ora 19.11 Direct din tipografie: zoom. gaura de vierme (George Geacăr). Participă: Diana Geacăr, Cristina Ispas, Adina Diniţoiu, Răzvan Ţupa.

Vineri seara, la Tramvaiul 26, Jerome Rothenberg şi antologia sa românească, Mistici, hoţi şi nebuni (Casa de Editură Max Blecher, 2013)

rothenberg

SÂMBĂTĂ, 1 IUNIE

11.00 Program pentru copii: poezii de şi cu Jan Koneffke pentru copii peste 6 ani

(STANDUL INVITATULUI DE ONOARE, PAV. C4)

13.00-13.30 EDITURA POLIROM

(STAND PROPRIU)

Curs de geometrie şi poezie: lansarea volumului Memorii din biblioteca ideală

Invitaţi: Adina Diniţoiu, Florina Pîrjol şi Radu Gologan

Moderator: Claudia Fitcoschi

13.00-14.00 EDITURA VINEA

(SPAŢIUL DE EVENIMENTE GHERASIM LUCA, PAV. C4)

Lansare de carte: Monica Lovinescu. Est-etica. Vol. 1: Geneze, de Angela Furtună; PER LA SELVA OSCURA / Date parlato, de Laszlo Alexandru, Ovidiu Pecican

Participă: Angela Furtună, Laszlo Alexandru, Ovidiu Pecican, Gabriel Cărăbuş, Simona Grazia-Dima, Nicolae Tzone

14.00-15.00 EDITURA VINEA

(SPAŢIUL DE EVENIMENTE GHERASIM LUCA, PAV. C4)

Lansare de carte: Imortele (versuri), de Ana Trestieni; Desene de cretă (versuri), de Marius Gârniţă

Participă: Ana Trestieni, Marius Gârniţă, Gelu Vlaşin, Nicolae Tzone

14.30-15.00 EDITURA POLIROM

(STAND PROPRIU)

Lansarea volumului de poezie Cîinele ud e o salcie, de Nora Iuga

Invitaţi: Octavian Soviany, Radu Vancu

Moderator: Ana-Maria Tăbârcă

15.00-16.00 EDITURA VINEA

(SPAŢIUL DE EVENIMENTE GHERASIM LUCA, PAV. C4)

Lansare de carte: Confesive (poeme), de Dumitru Bădiţa; Îmnul CioZvârtei (poeme), de Raluca Bleznic (Marele Premiu Vinea, secţiunea debut, Ediţia a 22-a); Sonată pentru cornet de hârtie (versuri), de V. Leac

Participă: Dumitru Bădiţă, Raluca Blezniuc, Răzvan Ţupa, Mihail Gălăţanu, Nicolae Tzone

16.00-17.00 EDITURA VINEA

(SPAŢIUL DE EVENIMENTE GHERASIM LUCA, PAV. C4)

Lansare de carte: Maladivul (versuri), de Paul Daian Said

Participă: Paul Daian Said, Mihail Gălăţanu, Răzvan Ţupa, Nicolae Tzone

17.00 EDITURA LITERA

(STAND PROPRIU)

Lansarea cărţilor declarate câştigătoare în cadrul concursului Debut literar (ediţia 2012): Pe uliţele răvăşiţilor, de Georgiana Teodorescu; Volum de poezie, de Pitorac Andreea

Invitaţi: Alessandra Stoicescu, Bedros Horasangian

17.00-20.00 CENTENARUL GHERASIM LUCA (1913-2013)

(SPAŢIUL DE EVENIMENTE GHERASIM LUCA, PAV. C4)

Deschiderea oficială a simpozionului: Gherasim Luca recitând poemul Passionnément

(proiecţie video, după filmul realizat de Raoul Sangla: Comment s’en sortir sans sortir, de et par Gherasim Luca); Cuvânt de salut: Grigore Arsene, Ion Bogdan Lefter,Nicolae Tzone. Vernisarea expoziţiei Gherasim Luca. Grupul Suprarealist Român

Prezentare comunicări şi dezbateri:

01. Emilian Galaicu-Păun, Chişinău: [Sous le pont Mirabeau… ] Apa. 3 D (poem-fluviu)

02. Petre Răileanu, Paris: Vampirul pasiv, o nouă ordine poetică a lumii

03. Maria Dinu, Craiova: Receptarea lui Gherasim Luca în critica românească

04. Constantin Abăluţă, Bucureşti: Gherasim Luca: insolitarea realului

05. Petrişor Militaru, Craiova: Gherasim Luca şi terţul ascuns

06. Horaţiu Mihaiu, Piatra Neamţ: Amphitrite- scenariu non-oedipian cu mişcări suprataumaturgice, de Gherasim Luca. De la text la spectacol

(expunere urmată de prezentarea video a unui fragment de 10 minute din spectacolul cu acelaşi titlu realizat la Teatul Ariel din Târgu-Mureş)

07. Mircea Ţuglea, Constanţa: Rana la Gherasim Luca

08. Alexandru-Ovidiu Vintilă, Suceava: Gherasim Luca. Dincolo de poezie

09. Chris Tanasescu (MARGENTO), Bucureşti: Locul lui Luca. Ganduritmuri la Ghera(RI)sim

10.Yigru Zeltil, Constanţa: Dimensiunea grafică a Plinului. Colajele lui Gherasim Luca

11. Ion Bogdan Lefter, Bucureşti: Bilingvi, multilingvi: Paul Celan, Gherasim Luca, Oskar Pastior, Şerban Foarţă

EVENIMENTE ALTERNATIVE

Sâmbătă, 1 iunie, orele 19 în grădina TIAB (lângă Cărtureşti Verona, Str. Arthur Verona 17)

ViceVersa România-Germania

atelier de traduceri literare

Lecturi bilingve:

Thomas Lehr (Germania)

Claudiu Komartin (România) şi alţii

şi

Lansarea antologiei „La început a fost dialogul. Grupul de Acţiune Banat şi prietenii. Poezii, proză, polemici”

Vor vorbi: Corina Bernic, Mircea Dinescu, Andrei Ujică, Ernest Wichner

Este vorba despre două evenimente literare inedite: prima ediţie din România a atelierului de traduceri literare ViceVersa şi lansarea „La început a fost dialogul. Grupul de Acţiune Banat ş prietenii. Poezii, proză, polemici”, coordonată de Corina Bernic şi Ernest Wichner şi apărută la Editura Polirom.

În cadrul proiectului ViceVersa, zece traducători literari din Germania, Austria şi România s-au întâlnit pentru câteva zile în Portul Cultural Cetate, unde au avut ocazia să discute despre proiectele în lucru, pieţele editoriale de limbă română şi germană, dar să şi lucreze pe texte noi ale unor autori din aceste ţări. Cu această ocazie vor fi prezentate texte inedite în original şi traducere, în lectura autorilor şi traducătorilor – autori: Thomas Lehr (Germania), Claudiu Komartin (România) şi alţii.

Antologia „La început a fost dialogul. Grupul de Acţiune Banat ş prietenii. Poezii, proză, polemici”, coordonată de Corina Bernic şi Ernest Wichner şi tocmai apărută la Editura Polirom conţine texte inedite ale membrilor grupului Albert Bohn, Rolf Bossert, Werner Kremm, Johann Lippet, Gerhard Ortinau, Anton Sterbling, William Totok, Richard Wagner, Ernest Wichner şi ale prietenilor lor Helmuth Frauendorfer, Klaus Hensel, Roland Kisch, Herta Müller. Volumul conţine texte scrise începând cu anii ’70 până în prezent. Textele selectate şi incluse în antologie au fost traduse de Michael Astner, Corina Bernic, Nora Iuga şi Alex. Al. Şahighian. Despre literatura, viaţa, cenzura acelor ani, solidaritatea de grup şi refuzul compromisurilor vor vorbi Mircea Dinescu, Andrei Ujică şi coordonatorii antologiei.

Thomas Lehr (n. 1957, Speyer, Germania) – a studiat biochimia în Berlinul de Vest şi, înainte de a edevni scriitor, a lucrat ca programator în biblioteca Freie Universität Berlin. A publicat numeroase volume de proză, printre care Nabokovs Katze (Pisica lui Nabokov, editura Aufbau 1999) şi September. Fata Morgana (Septembrie. Fata Morgana, editura Carl Hanser 2010). Pentru scrierile sale a fost distins cu importante premii literare, cum ar fi Premiul Berlinez pentru Literatură (2011), Premiul Marie-Luise-Kaschnitz (2012).

Claudiu Komartin (n. 1983, Bucureşti, România) – poet, traducător şi editor, redactor-şef al revistei Poesis International şi coordonator al cenaclului Institutul Blecher. Printre volumele publicate, amintim: Un anotimp în Berceni (Ed. Cartier 2009) şi Cobalt (CdE. Max Blecher 2013).

DUMINICĂ, 2 IUNIE

11.00-12.00 EDITURA PARALELA 45

(STAND PROPRIU)

Lansare de carte: Antologie George Almosnino, colecţia Biblioteca Românească

Invitaţi: Nora Iuga, Ioan Es. Pop, Constantin Abăluţă, Octavian Soviany

Moderator: Tiberiu Stamate

13.00-13.30 CENTENARUL GHERASIM LUCA (1913-2013)

(SPAŢIUL DE EVENIMENTE GHERASIM LUCA, PAV. C4)

01. Evocare. Incursiuni critice. Recital (video): Eusebiu Ştefănescu

Geo Bogza – Douăzeci (1993-2013)

O capodoperă: Poemul Invectiva Viaţa imediată: Poezia pe care vrem să o facem

Bogza şi Luca: Despărţirea de avangardă

02. Reper:  Petre Solomon

Încheierea tipăririi sub titlul: Am să povestesc cândva aceste zile…  (vol. III, IV), a celor 4 volume de  jurnal, memorii şi însemnări; ediţie îngrijită de Yvonne Hasan şi coordonată de Nicolae Tzone

16.00-16.30 EDITURA POLIROM

(STAND PROPRIU)

Lansarea volumului de poezie O formă de adăpost primară, de Bogdan Coşa

Invitaţi: Luiza Vasiliu, Marin Mălaicu-Hondrari

Moderator: Claudia Fitcoschi

Premiul Eminescu 2012 nominalizati Opera Omnia si Opera Prima

În perioada 13-15 ianuarie 2012 se desfăşoară la Botoşani, Bălţi şi Soroca Zilele Mihai Eminescu. Seria de manifestari include si decernarea Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia.

Potrivit presei Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu, care va fi acordat pe 15 ianuarie 2012, pentru Opera Prima, va fi în valoare de 3.000 de lei, dupa cum a declarat, pentru BotosaniNews, directorul Memorialului Ipoteşti, Miluţă Jîjîie. Premiul pentru Opera Omnia, în valoare de 10.000 de lei.

Juriul Premiului National Mihai Eminescu a facut publice numele Nominalizatilor pentru premiul Opera Omnia. Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Ion Pop și Alexandru Călinescu au ales pentru acest an poetii care intra in discutiile pentru cel mai important premiu al poeziei de la noi. Cum tot vorbeam despre nevoia de justificari pentru premiile oferite, nu cred ca este o intamplare faptul ca in fiecare an laureatul premiului Eminescu a fost intampinat pe scena teatrului din Botosani cu un laudatio (in ultimii ani alcatuit de Mircea Martin) care poate fi gasit in fiecare numar din luna februarie al revistei Hyperion.
Ioana a pus cap la cap informatiile si avem niste prezentari de pe blogul ei.

Ov.-GenaruOvidiu Genaru (1934) a debutat în „Luceafărul” în 1964, iar în volum cu „Un șir de zile” (1966). A primit anul trecut premiul Opera Omnia la festivalul Toamna bacoviana in Bacau, orasul sau natal.
„Marea aruncă la ţărm manuscrise pierdute,/ àcele reci ale spaimei de apă./ O, crab bătrân, soare care nimiceşti şi învii totul,/ o, lucru de mână al mării! Moartea lucrează lacom./ Ne vom întoarce la var şi nisip oricum s-ar petrece/ viaţa cea de toate zilele./ Oul explodează în palmă şi cântăreţul scrie pe năluci./ Moliciuni perforate de rouă!/ înnoptăm într-o scoică; părul tău,/ draga mea, îmi luminează cina săracă.” (Marea)

ion mirceaIon Mircea (1947) a debutat cu volumul „Istm” (1971). Mircea Cărtărescu îl plasa în compania Angelei Marinescu, a lui Daniel Turcea și a lui Virgil Mazilescu în zona poetică în care persistă mari teme ale modernității, observând în textele sale „o latură ludică, mai puțin încrâncenată”
„Sunt croitorul mării/ cine dar cine-i cunoaşte măsurile/ talia de abur/ sânul ubicuu/ cerul cu nor un fier de călcat lăsând în urma lui/ aroma de stofă umedă şi arsă?// dincolo de ea/ e un dincolo nemăsurat/ altul ia croiala nemăsuratului Unu/ deodată nu mai rezist tentaţiei şi o ridic de subsuori/ şi măsurând-o cu braţele îmi sap mormântul în ea/ sângele ei străveziu mă împroaşcă pe mâini şi pe faţă// în loc să orbesc infinit mai limpede văd.// tivul iluminat şi festiv al fiinţei.” (Haute couture)

prelipceanuNicolae Prelipceanu (1942). a debutat în 1966 cu volumul „Turnul înclinat”. „Nicolae Prelipceanu se exprimă frecvent prin temele modeste ale proximităţii, înlocuind explozia vitalistă cu oboseala de-a fi. Decorului măreţ i se substituie banalul, anodinul, prozaicul, producînd impre­sia unui „realism” asumat.” (Gheorghe Grigurcu)
„deşteptarea în gara de nord că măturăm culoarele/ astfel se trezesc din somn românii/ care nu mai aşteaptă nimic/ nici un tren nu mai vine/ nici un tren nu mai pleacă/ numai cîte-o boare palidă mai pîlpîie/ în ochii lor stinşi/ tac şi se tem se ascund unii după alţii/ totuşi cine trebuie îi vede/ sînt murdari/ put/ unii au ochii sticloşi/ cu toţii s-ar face cît mai mici/ ca să nu-i poată nimeni identifica/ să nu-i pună la socoteală nimeni/ ştiţi/ noi nici n-am existat vreodată/ totul nu e decît iluzie o simplă iluzie/ şi măturoiul chiar şterge această iluzie/ şi ea se pierde într-un nor de praf/ ca-n Grand Hotel Victoria Română/ ca-n atîtea alte dăţi// stăm, de o parte şi privim totul/ cu îngăduinţă/ pînă cînd unul întreabă candid/ bre dar aceia nu sîntem noi?/ morala/ deşteaptă-te rămîne cea mai potrivită/ pentru un veşnic somn uşor” (deşteaptă-te rămîne)

doina_uricariu2Doina Uricariu (1950) primul volum publicat a fost „Vindecările” in 1976.
„Numărătoarea s-a terminat/ Cinci degete de la o mână, cinci degete de la/ mâna cealaltă,/ Coastele ţin în coşul lor de calciu gălbui// făptura nu prea înaltă./ Deasupra lor, ca două toarte mai cresc/ din amfora cărnii, sânii cu vinişoare albastre sub/ piele,/ pe care îi mângâi de parcă ai învăţa un meşteşug/ de la împletitorul de nuiele,// de la cel ce suflă în băşica de sticlă/ boltiri şi muguri, alunecări de odăjdii peste tămâie/ de la copilul ce culege din iarba arsă de brumă/ cea din urmă căzută gutuie.” (Numărătoarea)

vasilevlad2Vasile Vlad (1941). a debutat in 1968 cu volumul „Pedepsele”. „Puse cap la cap, poemele lui Vasile Vlad alcătuiesc și ele un fel de discurs pe cont propriu, un soliloc ai spune dezordonat, dacă nu te-ai grăbi să nu vezi că este organizat totuși de persistența unei stări care alege din realitate doar formele și semnle deznădejdii” (Eugen Negrici)
„versurile lui Vasile Vlad bruschează, mai degrabă, printr-o dramatică, dureroasă neputință de asumare a oricărui protocol, a oricărei convenții, a oricărui cod.” ( Mircea Iorgulescu)
„Nu stă nimeni la umbra stejarului iarna,/ orb fiind nu-ți mai ștergi oglinda/ Știi să strigi: Am să mor, am să râd, nu cer nimănui să mă crează/ Urâți-mă. Slăbite-s împletiturile cărnii,/ Inima slabă ca un cal cu piedică la picioare/ Să nu mai zic odată că/ toți vorbim omenește și fiecare-și vorbește omenasca sa? Să zic de prapurii imediatului în/ tot ce-i culminant?/ și, mereu mai sprintenă ca niciodată?/ Moartea-evantai” (Cântecul III)

Pe blogul sau, Horia Garbea, presedintele Asociatiei Scriitorilor Bucuresti, s-a grabit sa il felicite, deja, pe Ion Mircea pentru obtinerea acestui premiu, considerand ca „după toate probabilitățile, va primi tot pe 15 ianuarie, la Botoșani, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Ramane sa vedem daca probabilitatile dambovitene se vor potrivi cu premiul de la Botosani.

Inca mai este asteptata anuntarea nominalizarilor pentru sectiunea de debut (Opera Prima) a Premiului Eminescu pentru anul 2011.

(Later edit- vezi primul comentariu de mai jos)

ZILELE EMINESCU

– programul manifestărilor –

Botoşani-Bălţi-Soroca

Citește în continuare Premiul Eminescu 2012 nominalizati Opera Omnia si Opera Prima