ANDRA ROTARU: „Marea comunitate poetică din care facem parte”

CDPLfest foto George Floarea

CDPLfest, foto George Floarea

Se vorbeşte destul de mult despre rezidenţe şi burse pentru poezie. Andra Rotaru este unul dintre autorii care pot să spună mai multe lucruri despre ce câştigă şi ce pierde poezia ta în urma acestor experienţe. După participarea în cadrul programului “Writers’ mobility in South-eastern Europe “Absolute Modern”, al Casei de editură Goten în cooperare cu TRADUKI, care a dus-o în prima parte a acestui an la Skopje în Macedonia, Andra ne-a răspuns la mai multe întrebări legate de colaborarea cu poeţi din alte spaţii lingvistice.

În ce fel este influenţat un poet contemporan de proiectele în care reuşeşte să colaboreze cu autori care se exprimă în alte limbi?

Andra Rotaru: De data aceasta am avut un lung moment de însingurare, am dorit doar să mă ascult şi să transcriu ceea ce îmi oferea această liniştire. I-am ascultat şi pe alţii, însă într-o atmosferă a Gheţii lui Sorokin. Aşteptam ceva ce intuiam că ar putea să apară, fără să mă împotrivesc, fără vreo teamă că inima mea ar putea să fie mută la poezia pe care urma să o descopăr. Nu mi-am dorit nimic, doar am aşteptat.

„Îmi dau voie să mă bucur de călătorie”

Care ar fi diferenţele pe care le-ai remarcat între ce ştiai de acasă şi ce ai găsit în Macedonia în ceea ce priveşte poezia de azi?

Îi citisem parţial pe Lidija Dimkovska, Nikola Madzirov şi Igor Isakovski, traduşi cu grupaje de poeme sau publicaţi de editurile din România. Iar acolo i-am descoperit pe Vladimir Martinovski, Nina Andova, Gjoko Zdraveski, Zvonko Taneski, Dusko Krsteski, Mane Manusev, Slavica Gadzova, Mitko Gogov, Katica Kulavkova, Risto Lazarov, Jovica Ivanovski.

Mă aşteptam ca un pattern al scenei poetice de la noi din ţară să-l regăsesc şi în Macedonia: să existe şi acolo un Claudiu Komartin şi un cenaclu literar la fel de viu, să regăsesc o Doina Ioanid şi o atmosferă aproape criptată a unei linişti, să întâlnesc ceva dintr-un Dan Coman şi a lui unicitate teribilă, un Radu Vancu sau o Californie (pe Someş) ş.a.m.d. M-am înşelat teribil! Mi se pare că poeţii vieţuiesc atât de discret, mulţi dintre ei în oraşe mici, înconjurate de munţi şi cascade, că mulţi îşi doresc izolarea şi caută prezenţa naturii, nu a omenilor, încât era aproape o impietate să le invadez spaţiile.

Am regăsit în poezia macedoneană un fel de serenitate şi epurare de realitate, o reîntoarcere la lucrurile simple şiskopje esenţiale, la memorie sau la ce înseamnă o casă, ce înseamnă o ieşire din viitor. Încrâncenarea sau tristeţea din poemele lor sunt blânde, afective, sunt pline de tandreţe.

Iar perioada de şedere în Skopje şi Strumica (unde locuieşte Nikola Madzirov, oraş asemănător cu Bistriţa) mi-a accentuat dorul de poeţii noştri şi poezia lor. Cumva dorul de casă s-a amestecat cu dorul de poezia scrisă în România.

În ce măsură ai resimţit diferenţa lingvistică o piedică şi cât a fost o şansă pentru poezia pe care ai auzit-o în timpul rezidenţei?

După o scurtă perioadă de timp începi să adulmeci noile mirosuri ale oraşului în care te afli, începi să te acomodezi cu trăsăturile chipurilor, cu limba nouă pe care o auzi când ieşi din casă, începi să citeşti în alfabetul chirilic (cu gafe şi cu reuşite). E minunat să observi micile detalii ale întregului corp în timp ce trece printr-o transformare, adaptându-se.

În interacţiunile cu ceilalţi, de multe ori e suficient doar să simt. Conexiunea cu unii oameni e suficient de puternică încât să nu-mi mai dau seama în ce limbă vorbim, să mi se pară că am vorbit în română. Şi, cum nu sunt o persoană prea cerebrală, mă încântă genul acesta de explorare intuitivă uneori. Când diferenţele lingvistice apar, şi cuvintele pot să aibă alt înţeles, nu cel real, e ca şi cum doi oameni s-au urcat într-un tren cu destinaţii diferite, ca apoi să se reîntâlnească la destinaţia finală: oricâte erori de înţelegere ar apărea, au un farmec, pentru că îmi dau seama că sunt pe un drum, îmi dau voie să mă bucur de călătorie.

„Rătăcirea de tine şi de poezie şi de plăcere”

Sofia Poetics International Poetry Festival foto Ivan Hristov

Sofia Poetics International Poetry Festival foto Ivan Hristov

Ce te-a surprins la poezia celor pe care i-ai cunoscut în colaborările astea?

Cred că atunci când citeşti poeme cu tematici diferite şi găseşti în acea diferenţă ceva care pare cunoscut, chiar dacă vine dintr-o altă zonă, te pune pe gânduri. Interconectarea asta sau universalitatea sau marea comunitate poetică din care facem (până la urmă) parte îmi dau o senzaţie de confort. E ca şi cum te plimbi prin lumea mare şi ea e prietena ta, te ştie de undeva, o ştii de undeva.

Ce s-a schimbat in poezia ta sau în felul în care vezi poezia în urma acestor experienţe?

Am devenit mai relaxată, cred. Scriu rar sau scris des, fără să mai îmi pese ca poemele să fie foarte bune chiar în acel moment. Am mai multă încredere în ceea ce se formează odată început acest traseu, care poate dura ani de zile. Iar când citesc volume sau grupaje de poezie ale altora, le citesc de plăcere şi cu plăcere. Cred că mi-a lipsit această componentă destul de mult timp, nu o mai găseam sau nu mai ştiam ce înseamnă. Şi nu doar în legătură cu volumele citite, dar ca o componentă firească a vieţii. M-am trezit pur şi simplu într-o nepăsare faţă de tot ceea ce făceam eu sau alţii, astfel încât am schimbat câte ceva în viaţa mea. După aproape un an de zile, cred că am reînvăţat iar să asociez scrisul cu plăcerea sau cititul cu plăcerea.

Dacă e să mă uit în urmă, mă minunez. Câtă energie şi disponibilitate aveam pentru lucruri mai puţin însemnate, cât de greu e să te formezi pe tine şi “lumea ta”. Încerc să nu mai gândesc atât de mult acum, să iau toate lucrurile aşa cum vin, fără să le pun etichete, fără să le judec. Pur şi simplu e bine că sunt, că totul curge firesc, indiferent de ceea ce vreau sau nu eu. Poeţi buni sunt peste tot, poezie bună se scrie peste tot, e minunat că uneori ai acces la acestea. Marele câştig al ultimului an este relaxarea, asta e tot ce ştiu acum. Reîmprietenirea cu ceva în care am crezut foarte mult timp. Iar rătăcirea de tine şi de poezie şi de plăcere e ceva ce potenţează altceva, nu ceva ce ar trebui să sperie.

Andra Rotaru (n. 1980) este autoarea volumelor “Într-un pat sub cearşaful alb”, Editura Vinea, 2005; “En una cama bajo la sabana blanca”, Bassarai Ediciones, Spania, 2008; “Ţinuturile sudului”, Editura Paralela 45, 2010; “Lemur”, Editura Cartea Românească, 2012.

Rezidenţă ArtistNe(s)t la Tescani, 2010; CEC ArtsLink (Portland, OR şi New York, NY), 2011; “Writers’ mobility in South-eastern Europe “Absolute Modern”, Skopje, program al Casei de editură Goten în cooperare cu TRADUKI, 2014; International Writing Program – University of Iowa, 2014; 2nd Annual Outreach Fellow – University of Iowa, 2014; Ragdale Residency, Lake Forest, 2014

 

 

One comment on “ANDRA ROTARU: „Marea comunitate poetică din care facem parte”

  1. […] Continuarea aici: http://www.poetic.ro/05-08-2014-andra-rotaru-marea-comunitate-poetica-din-care-facem-parte/ […]

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: