Orice festival care ajunge la 52 de ediții trebuie să aibă o metodă. Pentru Primăvara lui Goran (Goranovo Proljece) in 2015 asta a presupus o serie de lecturi multiple. 
Prima la Zagreb, unde cei mai bine de 20 de poeți invitați au intrat în poveste cu lecturi scurte încadrate de reformulări când ironice când surprinzătoare a’capella ale unor cântece ale partizanilor. Din când în când mă uit pe site la ziarulring.ro care mi-a susținut drumul la festival să văd cum merg știrile despre care nu știam că apar (după jumătate de an în care le-am citit pe toate). Continuă lectura Primăvara lui Goran. Traducere în poezie. Un dans croat
Arhive categorii: util
Cum paranoia mi-a îndeplinit o dorinţă pe wikipedia
pentru şi la cererea lui Guru K
Acum 10 ani m-am trezit cu o pagină personală pe Wikipedia. Mult timp nu i-am dat mare importanţă pentru că îmi era egal ce scria acolo mai ales că nu se intersecta deloc cu lucrurile pe care le găseam eu de făcut. De la primele festivaluri de poezie la care am fost invitat, pagina respectivă a început să mă încurce. Orice discuţie pomenea descrierea mea de pe site-ul respectiv şi, mai devreme sau mai târziu, cineva îmi spunea „dar tu eşti şi pe wikipedia”, ca un argument în discuţia despre poezie. Cineva a avut ideea justificată să şteargă destul de repede descrierea poveştii mele cu poezia de pe varianta în limba română a site-ului (vezi foto) şi abia atu
nci am realizat ce uşurare este să nu mai fie nevoie să te raportezi la varianta de dicţionar a lucrurilor pe care le faci. Aşa am ajuns să le scriu celor care se ocupau de varianta în limba engleză a site-ului (unde pagina referitoare la mine încă mai apărea) ca să îmi şteargă descrierea pentru că nu sunt aşa important încât să apar acolo. A durat câteva luni până când cineva mi-a răspuns că lucrurile nu se fac aşa pe site-ul lor şi că pot să şterg eu însumi pagina, dar că editorii pot să o reposteze dacă vor hotărâ că se potriveşte regulilor site-ului. Continuă lectura Cum paranoia mi-a îndeplinit o dorinţă pe wikipedia
Reset. Erori de lectură. Câteva referințe naive, în caz că vreți să știți cum înnebunește nea cutare
Notez ca să mă pot întoarce în momentul de față. Pentru că îmi este clar că aici se chinuiau să ajungă toate încercările astea. De parcă ar avea sens întoarcerea sau ar fi momentul vreodată iar cei din jur nu ar fi tot viețile mele anterioare și viitoare în toate variantele posibile. Până și cei pe care îi descopăr cu amuzament nervos în plin proces de păcălire a oricui le stă în față, și cei care își pun viața în joc doar ca să-i miște puțin pe ceilalți și indiferenții și misticii, și cei inconștienți, și manipulatorii, și victimele îmi sunt la fel de apropiați.
Am crezut multă vreme că o să corectez ce greșesc atunci când o să știu mai bine despre ce e vorba. Acum știu care sunt reperele și îmi dau seama că erorile erau filigranul meu (cum era tradus, prin 90, Henry Miller din „Primăvara neagră”).
N-aș putea să renunț acum la felul în care nu am bănuit niciodată că tot ce nu e găndit până la capăt se face căcat și se elimină, sau la naivitatea de a crede că orice lucru, ținut în condiții potrivite destul timp, se transformă în ceva corespondent unui metal prețios. Și câte și mai câte jucării alchimice sau afectări ale nesiguranței. Dar parcă nici s-o ard ca Artaud nu am chef prin „toate treburile care rămâne pe hârtie sunt doar reziduuri” sau așa ceva. Unde mă întorceam?
Dar la ce moment mă refer, asta este mai greu să stabilim. Pentru că abia privind în urmă descopăr că tot ce îmi era insuportabil atunci mi se pare acum perfect. S-ar putea să fie așa tocmai pentru că nu mai are nicio putere asupra mea. Și atunci, doar nu o să mă întorc doar ca un turist aflat în concediu, dornic să guste (cum ar veni) culoarea locala. Nu, asta nu, dau dracu’ în eseu sau literatură și din asta nu mai scapi.
Probabil de la lecturile mele dezordonate din adolescență de la „Călărețul fără cap” sau „Comoara din insulă” la „Mușuroiul de furnici” mi se trage și impresia asta suspectă că tot ce poți să-ți dorești este doar să scapi. Arta ar fi să reușești să știi care este ultimul moment în care poți să scapi. Cei mai mulți reușim, până la urmă, să ne înșelăm și în privința asta. Alții știm că scăparea este doar o problemă de interpretare și, când e vorba de interpretare, venim toți cu toate problemele noastre la așa o petrecere…
Fața publică a poeziei (D)
(continuare de aici -A– si de aici -B– și de aici-C-)
Mijloace de transport în comun 2. Realitate (colectiv)
În 2010, Teodora Dumitru nota în revista „Cultura” pe marginea unui text exploziv al francezului Jacques Roubaud („Obstination de la poésie”) câteva dintre semnele declinului poeziei. În afara dezorientării din lumea editorială, încă și mai interesantă este fuga de poezie repliată în spatele „versului internațional liber”. Poeziei din ultima jumătate de secol i-au fost reproșate de foarte multe ori mizele intime, limitarea perspectivei la detalii irelevante și așa mai departe. Însă o bună parte a poeziei se întâmplă chiar în spațiul public, între reperele grupurilor naționale ori culturale pe care părerile generale par să le considere uitate de poezie. Continuă lectura Fața publică a poeziei (D)