vremea criticii
Dezbaterile din ultima vreme pe marginea timidității cu care se manifestă critica literară față de fenomenele literare contemporane ar putea lăsa impresia că peisajul de gen ar fi în criză. Din contră, pe lângă lecțiile de metodă pe care criticii și le servesc (este adevărat rar), apar semne că începe să fie depășit un prag al discuțiilor. Atunci când încep să prindă consistență chiar și alternative la discursul critic standard, putem vorbi despre un moment fertil pentru abordarea textelor literare.
O editură nouă
Editura Herg Benet a lansat vineri la Muzeul Literaturii Române volumul Egobestiar de Igor Ursenco. Editura destul de nouă s-a remarcat deja prin orientarea spre cărți semnate de autori care nu au intrat în prim-planul dezbaterilor din ultimii ani și au fost, pe nedrept, lăsați într-un con de umbră. Prezentarea grafică a fiecărui volum lansat de această editură arată că întreprinderile editoriale aflate la început pot să schimbe radical percepția publicului despre seriozitatea pieții de carte românești.
În plus, cred că am asistat la cea mai decentă lansare de carte din ultimii ani. Este adevărat că nu sunt un pasionat al lansărilor dar începusem să mă cam feresc de întâlnirile cu scop promoțional. Editura a avut și șansa unui spațiu mai aerisit ca niciodată în rotonda MLR și a unui conducător de discuții în persoana lui Leonard Ancuța care a știut să ofere toate datele de care are nevoie un cititor aflat la ieșirea în lume a unui volum propus de o editură nouă.

O carte nouă
Igor Ursenco a publicat o parte din eseurile strânse în Egobestiar pe platforma online Egofobia, dar cartea subintitulată (alte eseuri trans-culturale) completează imaginea fragmentară până acum asupra limbajului pe care îl vizează autorul.
Întotdeauna, în paralel cu abordările critice așezate, care decantează produse estetice, au funcționat viziuni implicate în actul creației, revelatoare. În acest al doilea mod de a privi literatura se află volumul propus acum de Igor Ursenco. Eseistul își definește demersul drept o asumare a procesului prin care este înfățișată Enciclopedia teologică sacră pe care e mulată Cartea profană a omului. Pe de altă parte, o fabrică de urme care marchează dispariția unei deități excedate ori a unui om șters din memorie.
Ceea ce propune Igor Ursenco aici este departe de o viziune care să clarifice actul literar contemporan, dar, mai mult decât oricând avem de-a face cu exerciții repetate de participare și angajare în jocurile poetice. Dacă ne-am juca pe urmele sale am fi obligați să unim teolosofia și semiologia pentru a contura zona din care se formulează ipotezele eseistice aici. Semiosofia cu care avem astfel de-a face aici, este o provocare atât pentru cititor cât, mai ales, pentru autor care prin aceasta își asumă rolul deloc confortabil de participant activ la mișcările pneumatice ale textului. Principala calitate a eseurilor sale constă în evitarea idolatriei legate de numele mari în literatura contemporană, concentrându-se asupra materiei scrise astfel încât posibilele liste de nume sunt lăsate în umbră.
Mai mult decât oricine, Igor Ursenco însuși este cel mai în măsură să își ducă mai departe proiectul trans-cultural pe care îl creionează aici.