Arhive etichete: poesis international

Poesis International, ultimul număr

Astfel se incheie proiectul Poesis International, dupa 12 numere de poezie de azi din toate colturile lumii. Tocmai pentru că revista şi-a făcut treaba, nu este loc pt regrete, ci avem ocazia să contemplăm un ciclu complet al unui proiect de poezie românesc pe care nimic nu mai are cum să îl schimbe. Şi faptul că revista şi-a atins scopul este dovedit de calitatea noilor reviste de la Iaşi (Alecart), Timişoara (Forum studenţesc) sau Sibiu (Zona nouă), care aduc un suflu nou printre publicaţiile culturale de azi. Va urma altceva. Fiţi pregătiţi.

Poesis International nr 12

Poesis International nr 12
cuprinsul ultimului număr

coperta P.I. 125 RADU VANCU – Poezie & civilizaţie. Un exerciţiu de speranţă disperată
JEROME ROTHENBERG
7 Primul program 1960> Al doilea program 1964> Al treilea Program 1968
8 Satan în Goray> Istoria muzei mele, Dada
9 Nokh Aushvits (După Auschwitz)
10 Colaj< Etnopoetica FLORIN IARU 13 Aer cu diamante> Aire con diamantes
DUMITRU CRUDU
16 dimitrie> falsul dimitrie crudu> X X X> dimitrie
17 din declaraţiile lui dimitrie crudu> dimitrie> asta cam aşa e> seara> acum
18 când se vor sfârşi toate> sticlele de votcă> un gândac merge / de unde această frică Doamne
Te-am văzut vorbind cu portarii pe scări şi> stau pe nişte pietre Doamne
19 şi tu ai îmbătrânit> Şi ce vom face noi gândacii de bucătărie când or veni> ei duhneau a băutură
20 eu îs guzganul şî eu îs vermili eu îs> trupul
21 mă învârteam prin curtea> stau pe un scaun
22 RADU VANCU – Kaddish pentru Zoia Gheorghievna
EZRA POUND Citește în continuare Poesis International, ultimul număr

Poesis International, nr 11, decembrie, 2012

Cel mai recent numar al revistei Poesis International e acum online. Ca de obicei, revista vine cu multe lucruri pretioase din poezia de la noi si de pe afara, dar petreceti un pic de timp cu textele lui AMIR OR (p.104, 105) despre sensurile si posibilitatile poeziei si o sa intelegeti cam la cati ani lumina in spate sunt discursurile cultului personalitatii cu care ne-a obisnuit establishment-ul literar romanesc. Dintr-o data o sa fie clar de ce toti cei care habar nu au ca volumul de poezie pe care il premiaza este aparut in alt an decat in cel care este luat in considerare pentru premiu, toti cei care confunda suprarealismul cu metafora, toti cei care au gura plina de geniu si talent si sensibilitate isi doresc sa fie considerati maestrii si tatuci spirituali. De frica 🙂 Mai jos este numarul 11 al revistei Poesis International

Citește în continuare Poesis International, nr 11, decembrie, 2012

Poesis International nr.9

Poesis International nr 9

CUPRINS
3 DUMITRU P{CURARU – Când politicienii nu fac istorie, ci literatură…
4 ALEXANDRU MUŞINA – Învaţă să dansezi sau du-te la culcare
AMIR OR
7 Un pahar cu bere> Există o viteză
8 Te Aviv
9 Verde verde> Vino
10 Rugăciunea lui Orfeu> Camera Obscura
11 „(…) fie că e conştient de asta sau nu, prin aventura sa creativă, poetul creează continuu viitorul …..
mental din care va creşte civilizaţia noastră de mâine”
EMIL BRUMARU
15 Submarinul erotic> The Erotic Submarine
ALEXANDRU MUŞINA
18 După-amiaza lui Hyperion> Aerul poeziei e blând> O apocrifă a lui Kavafis
19 Lecțiile deschise ale profesorului de limba franceză A.M.> Budila-Express
20 Breviarul anestezic al maestrului Fornicatus> Hebdomadarul profesorului A.M.
21 scrisoare către alexandru mușina> scrisoare pentru mircea m.
22 O mie cinci sute> Îmi amintesc sânii tăi
23 Ploile din Mostar> Elegie Citește în continuare Poesis International nr.9

Poesis International nr. 7

PI nr.7 pt site
Numărul 7 al revistei Poesis International aduna poezie contemporana si luari de pozitie legate de actualitatea literara. Claudiu Komartin scrie pentru răsirea normalităţii, Dumitru Păcuraru se arată sceptic faţă de puterea editorialului iar Radu Vancu face o apologie a admiraţiei. Octavian Soviany propune o viziune asupra non-expresiei pornind de la poemele lui Virgil Mazilescu. Nu lipsesc recenzii la cele mai recente aparitii editoriale de poezie si prezentari legate de prima editie internationala a festivalului „Poesis” de la Satu Mare.

Cuprins
3 DUMITRU PĂCURARU – Moartea editorialiştilor
4 CLAUDIU KOMARTIN – Regăsirea normalităţii
5 RADU VANCU – Atleţii admiraţiei
MORTEN SoNDERGAARD
7 * * *> * * *
8 De forelskede> Indrăgostiții> Night Blog
MARTA PETREU
12 Sfinta treime a morţii
13 Sainte trinite de la mort
PETRU M. HAŞ
16 ***> ***> epifanii> ***
17 ***> ***> ***> să nu
18 cand> Bloc – Age> decembrie 1987> lecţia de retorică> cahier en prose> note apropiate
19 „tirer de l’eau et couper du bois“> Preotul din pădurea a patra> Psalm> ***> Despre feştila
independentă şi> psihanaliza lui Freud
20 glossă> Cod genetic
21 Nimeni. Adică portretul> ***
22 Festivalul Internaţional Poesis, partea I
22 NORA IUGA – Incă o vacă grasă in palmares
24 IONEL CIUPUREANU – O poveste
25 DAN-LIVIU BOERIU – Imblanzirea misterului
27 TEODORA COMAN – Ştefan Manasia, Motocicleta de lemn
PILINSZKY JANOS Citește în continuare Poesis International nr. 7