Arhive etichete: Radu Vancu

„Despre transpoezie” la Craiova

Scriitoarea Magda Cârneci este invitata lui Nicolae Coande, în cadrul proiectului cultural „Scriitori la Tradem”, un proiect de autor iniţiat în anul 2010 cu sprijinul Casei de Cultură „Traian Demetrescu” a Municipiului Craiova.
Marţi, 10 decembrie, de la ora 17, Magda Cârneci va susţine conferinţa „Despre transpoezie” şi va citi poeme din creaţia sa anunta Nicolae Coande.

În cadrul întâlnirilor desfăşurate începând cu anul 2010 sub auspiciile literaturii de calitate au fot invitaţi până în prezent numeroşi scriitori români, dar şi străini, care au susţinut recitaluri poetice sau conferinţe despre activitatea lor literară: Gheorghe Grigurcu, Nichita Danilov, Radu Aldulescu, Marian Drăghici, Mircea Bârsilă, Claudiu Komartin, Sorin Vidan, Vasile Baghiu, Peter Sragher, Paul Vinicius, Bogdan Ghiu, Adrian Mihalache, Michael Astner, Dumitru Ungureanu, Ioan Es. Pop, Radu Vancu, Dragoş Varga, Dan Sociu, Peter Waugh (Austria), Dan Stanca, Anton Jurebie, Liviu Ioan Stoiciu, Cornel Mihai Ungureanu, Silviu Gongonea, Serghei Birjukov (Rusia).

Magda Cârneci (n. 28 decembrie 1955, Gârleni, județul Bacău) este o unul dintre cele mai valoroase nume ale literaturii contemporane, poetă, critic de artă, aparţinând aşa numitei „Generaţii 80”.
A publicat cărţi sub pseudonimul Magdalena Ghica, până în anul 1989.
A absolvit Facultatea de Istoria şi Teoria Artei a Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București în 1979. În 1997 a obţinut un doctorat în istoria artei la „Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales” din Paris. În epoca studenţiei a frecventat cenaclurile literare „Amfiteatru”, precum şi „Cenaclul de Luni” din Bucureşti, condus de criticul Nicolae Manolescu. A fost cercetător ştiinţific la Institutul de Istoria Artei din Bucureşti şi ca preşedintă a boardului Centrului Internaţional pentru Artă Contemporană (CIAC) din Bucureşti. A fost și co-director al revistei de arte vizuale „Artelier”. Între 2001-2005 a fost lector invitat la Institut National des Langues et Civilisations Orientales (INALCO) din Paris.
Între 2007-2010 a condus Institutul Cultural Român din Paris. În prezent este profesor asociat la Universitatea Naţională de Artă din Bucureşti, redactor cultural la „Revista 22” şi redactor-şef al revistei de arte vizuale ARTA din Bucureşti. Magda Cârneci este preşedintă a PEN Club România şi membră a Parlamentului Cultural European.

Autorul:

A debutat editorial în anul 1980, cu volumul „Hipermateria”, apărut la Editura „Cartea Românească”, sub pseudonimul Magdalena Ghica, pe care îl va folosi până în anul 1989.
A publicat volumele de poezie „O tăcere asurzitoare”, Ed. Eminescu, 1985, „Haosmos”, Cartea Românească, 1992, „Psaume”, Autre Temps, Marseille, 1997 (în franceză), „Poeme/ Poems”, Ed. Paralela 45, 1989 (în română şi engleză, traducerea fiind realizată împreună cu Adam J. Sorkin), „Poeme politice”, Ed. Axa, 2000, „Haosmos şi alte poeme”, antologie, Ed. Paralela 45, 2000, „Le paradis poétique”, Transignum, Paris (carte bibliofilă), „Chaosmos. Gedichten”, în traducerea lui Jan Willem Bos, Amsterdam, Go-Bos Press, 2004 (în olandeză), „Chaosmos. Poems”, în traducerea lui Adam J.Sorkin, White Pine Press, Boston, 2006, „Trois saisons poetique”, PHI, Luxembourg, 2008, „Peau-ésie”, carte bibliografică cu Wanda Mihuleac, Transignum, Paris, 2008, „Poeme TRANS”, Ed. Tracus Art, Bucureşti, 2012.
A publicat un volum de proză, „FEM”, Ed. Cartea Românească, aclamat de critica literară şi care a fost nominalizat pentru 4 premii naţionale, precum şi monografii şi eseuri de artă: „Ion Țuculescu”, Ed. Meridiane, 1985, „Lucian Grigorescu”, Ed.Meridiane, l989, „Arta anilor’80. Texte despre postmodernism”, Ed. Litera, 1996, „Art of the 1980s in Eastern Europe. Texts on Postmodernism”, Paralela 45, 1999, „Artele plastice în România 1945-1989”, Ed. Meridiane, București, 2000, „Art et pouvoir en Roumanie 1945-1989”, L’Harmattan, Paris, 2007.
A tradus poeţi europeni şi americani în limba română, printre care: Casimiro de Brito, Nicole Brossard, Menna Elfyn, Caroline Forché, Allen Ginsberg, Seamus Heaney, Jean-Michel Maulpoix, Christopher Merrill, Marianne Moore, Medbh McGuckian, Sylvia Plath, Fiona Sampson, Anastasis Vistonidis, Yang Lian ș.a.

Poemele sale au fost traduse în 13 limbi şi au apărut în numeroase antologii şi reviste internaţionale.

Poesis International, ultimul număr

Astfel se incheie proiectul Poesis International, dupa 12 numere de poezie de azi din toate colturile lumii. Tocmai pentru că revista şi-a făcut treaba, nu este loc pt regrete, ci avem ocazia să contemplăm un ciclu complet al unui proiect de poezie românesc pe care nimic nu mai are cum să îl schimbe. Şi faptul că revista şi-a atins scopul este dovedit de calitatea noilor reviste de la Iaşi (Alecart), Timişoara (Forum studenţesc) sau Sibiu (Zona nouă), care aduc un suflu nou printre publicaţiile culturale de azi. Va urma altceva. Fiţi pregătiţi.

Poesis International nr 12

Poesis International nr 12
cuprinsul ultimului număr

coperta P.I. 125 RADU VANCU – Poezie & civilizaţie. Un exerciţiu de speranţă disperată
JEROME ROTHENBERG
7 Primul program 1960> Al doilea program 1964> Al treilea Program 1968
8 Satan în Goray> Istoria muzei mele, Dada
9 Nokh Aushvits (După Auschwitz)
10 Colaj< Etnopoetica FLORIN IARU 13 Aer cu diamante> Aire con diamantes
DUMITRU CRUDU
16 dimitrie> falsul dimitrie crudu> X X X> dimitrie
17 din declaraţiile lui dimitrie crudu> dimitrie> asta cam aşa e> seara> acum
18 când se vor sfârşi toate> sticlele de votcă> un gândac merge / de unde această frică Doamne
Te-am văzut vorbind cu portarii pe scări şi> stau pe nişte pietre Doamne
19 şi tu ai îmbătrânit> Şi ce vom face noi gândacii de bucătărie când or veni> ei duhneau a băutură
20 eu îs guzganul şî eu îs vermili eu îs> trupul
21 mă învârteam prin curtea> stau pe un scaun
22 RADU VANCU – Kaddish pentru Zoia Gheorghievna
EZRA POUND Continuă lectura Poesis International, ultimul număr

„Identitate şi formă în poezia contemporană”, poezie conceptuală la Bucureşti/ “Identity and Form in Contemporary Innovative Poetry: Symposium and Roundtable”, Conceptual Poety in Bucharest

scroll for English

În ultimii ani, publicul bucureştean a avut ocazia să încerce diferite tipuri de poezie. Poate că este momentul să participe la o manifestare dedicată unui tip special de poezie : poezia conceptuală. Gene Tanta este un poet american născut la Timişoara. Revenit în România ca bursier Fulbright, Tanta organizează în această săptămână (joi-sâmbătă) simpozionul şi masa rotundă „Identitate şi formă în poezia contemporană”. Printre invitaţii săi la Bucureşti se va afla şi Vanesa Place, una din figurile marcante ale poeziei concepuale, cea mai consistentă viziune asupra poeziei ce marchează începutul secolului XXI. Mai rar prezentată în România, poezia conceptuală se concentrează mai ales asupra procesului de elaborare şi concepere propriu zisă a poeziei şi mai puţin asupra produsului final.

„Sofocle a căutat un limbaj sincer în care lucrurile să fie nominale la modul ontologic. Asta e adevărat în ficţiune şi în istorie.

Ficţiunea înseamnă poezie.

Poezia înseamnă istorie.

Istoria înseamnă o stare viitoare a ceea ce va fi fost.”

Vanesa Place în Notes on Conceptualisms

“Sophocles wanted a true language in which things were ontologically nominal. This is true in fiction and history.

Fiction meaning poetry.

Poetry meaning history.

History meaning the future state of having been.”

Vanesa Place în Notes on Conceptualisms

Gene Tanta is an American poet born in Timişoara. His conceptual approach to poetry brought him back in Romania as a Fulbright Scholar. He will host “Identity and Form in Contemporary Innovative Poetry: Symposium and Roundtable” which will take place June 13-15, 2013. Continuă lectura „Identitate şi formă în poezia contemporană”, poezie conceptuală la Bucureşti/ “Identity and Form in Contemporary Innovative Poetry: Symposium and Roundtable”, Conceptual Poety in Bucharest

Războiul plăcut al evenimentelor de poezie

În acest weekend, evenimentele de poezie îşi declară război deschis în Bucureşti. Pe de o parte avem lansările şi dezbaterile de la târgul de carte Bookfest, din care am reuşit să adun câteva legate de poezie sau de poeţi (orice evenimente de poezie din târg mi-au scăpat, vă rog să îmi atrageţi atenţia pentru a le adăuga la lista de mai jos). Pe de altă parte, trei evenimente ies în oraş sigure că publicul vrea să mai şi părăsească târgul de la Piaţa Presei.

VINERI, 31 MAI

11.00-12.00 EDITURA PARALELA 45

(STAND PROPRIU)

Bariera de dincolo de zid” de Daniela Crăsnaru, colecţia „Biblioteca românească”

Invitaţi: Corina Drăgotescu, Florin Iaru, Daniela Crăsnaru

Moderator: Tiberiu Stamate

13.30-14.00 EDITURA POLIROM

(STAND PROPRIU)

Lansare de carte (Premiile de Debut ale Editurii Cartea Românească, ediţia 2013): Poezie – Zeii platanelor mixează pentru tine, de Dominic Stănescu; Proză – Agenţia, de Cristian Ardelean

Invitaţi: Cristian Teodorescu, Bogdan Alexandru-Stănescu

Moderator: Ana-Maria Tăbârcă

14.30-15.00 EDITURA POLIROM

(STAND PROPRIU)

Lansarea volumului de poezie Partea din toate (Carte singură, VI)

Invitaţi: Paul Cernat, Liviu Ioan Stoiciu

Moderator: Daniel Cristea-Enache

15.30-16.00 EDITURA POLIROM

(STAND PROPRIU)

Lansarea volumului de poezie Costumul negru, de Adrian Popescu

Invitaţi: Dan Cristea de Cosmin Ciotloş

Moderator: Ana-Maria Tăbârcă

16.00-17.00 EDITURA POLIROM

(STAND PROPRIU)

Lansarea antologiei de poezie Născuţi în ‘58, coordonată de Adrian Alui Gheorghe

Invitaţi: Bogdan Ghiu, Ioan Es. Pop, Nicolae Tzone, Lucian Vasilescu, Radu Voinescu, Varujan Vosganian

Moderator: Ana-Maria Tăbârcă

17.00-17.30 EDITURA PARALELA 45

(STAND PROPRIU)

Lansare de carte: Mesagerul, de Liviu Georgescu, colecţia Biblioteca Românească

Invitat: Horia Gârbea

Moderator: Tiberiu Stamate

17.00-18.00 EDITURA VINEA

(SPAŢIUL DE EVENIMENTE GHERASIM LUCA, PAV. C4)

Elegiile Casei Scriitorilor, de Nicolae Popa

Participă: Nicolae Popa, Nichita Danilov, George Vulturescu, Liviu Ioan Stoiciu, Nicolae Tzone

17.30-18.30 EDITURA CASA RADIO

(SCENA AGORA, PAV. C4)

Prezentarea cărţii audio Mircea Ivănescu – Biografii imaginare, 11 poeme rostite la Radio, 1969-1974, 1988; 2001; colecţia  Biblioteca de poezie românească, seria Colecţionarul de voci

Invitaţi: Simona Popescu, Mircea Cărtărescu, Ion Bogdan Lefter, Florin Iaru

Moderator: Daria Ghiu

EVENIMENTE ALTERNATIVE

cdpl XIVineri, 31 mai, şi sâmbătă, 1 iunie, în Club A, două FEST-uri vor aduce cărţi noi, autori din toate generaţiile şi experimente reale pentru industria de carte din România. CDPL FEST 11 reuneşte trei lansări, cu cele mai recente titluri CDPL. Volume de Călin Torsan, George Geacăr şi Mihai Bădică vor fi în atenţia dumneavoastră, într-un program ce include şi un eveniment de lansare al site-ului societatesicultura.ro.

Ora 18.11 Cristina Ştefan va prezenta, alături de autor, Plasterca de Călin Torsan. Un experiment editorial prin care unui masterand la litere i se permite să devină editor cu acte în regulă.

Ora 19.11 Direct din tipografie: zoom. gaura de vierme (George Geacăr). Participă: Diana Geacăr, Cristina Ispas, Adina Diniţoiu, Răzvan Ţupa.

Vineri seara, la Tramvaiul 26, Jerome Rothenberg şi antologia sa românească, Mistici, hoţi şi nebuni (Casa de Editură Max Blecher, 2013)

rothenberg

SÂMBĂTĂ, 1 IUNIE

11.00 Program pentru copii: poezii de şi cu Jan Koneffke pentru copii peste 6 ani

(STANDUL INVITATULUI DE ONOARE, PAV. C4)

13.00-13.30 EDITURA POLIROM

(STAND PROPRIU)

Curs de geometrie şi poezie: lansarea volumului Memorii din biblioteca ideală

Invitaţi: Adina Diniţoiu, Florina Pîrjol şi Radu Gologan

Moderator: Claudia Fitcoschi

13.00-14.00 EDITURA VINEA

(SPAŢIUL DE EVENIMENTE GHERASIM LUCA, PAV. C4)

Lansare de carte: Monica Lovinescu. Est-etica. Vol. 1: Geneze, de Angela Furtună; PER LA SELVA OSCURA / Date parlato, de Laszlo Alexandru, Ovidiu Pecican

Participă: Angela Furtună, Laszlo Alexandru, Ovidiu Pecican, Gabriel Cărăbuş, Simona Grazia-Dima, Nicolae Tzone

14.00-15.00 EDITURA VINEA

(SPAŢIUL DE EVENIMENTE GHERASIM LUCA, PAV. C4)

Lansare de carte: Imortele (versuri), de Ana Trestieni; Desene de cretă (versuri), de Marius Gârniţă

Participă: Ana Trestieni, Marius Gârniţă, Gelu Vlaşin, Nicolae Tzone

14.30-15.00 EDITURA POLIROM

(STAND PROPRIU)

Lansarea volumului de poezie Cîinele ud e o salcie, de Nora Iuga

Invitaţi: Octavian Soviany, Radu Vancu

Moderator: Ana-Maria Tăbârcă

15.00-16.00 EDITURA VINEA

(SPAŢIUL DE EVENIMENTE GHERASIM LUCA, PAV. C4)

Lansare de carte: Confesive (poeme), de Dumitru Bădiţa; Îmnul CioZvârtei (poeme), de Raluca Bleznic (Marele Premiu Vinea, secţiunea debut, Ediţia a 22-a); Sonată pentru cornet de hârtie (versuri), de V. Leac

Participă: Dumitru Bădiţă, Raluca Blezniuc, Răzvan Ţupa, Mihail Gălăţanu, Nicolae Tzone

16.00-17.00 EDITURA VINEA

(SPAŢIUL DE EVENIMENTE GHERASIM LUCA, PAV. C4)

Lansare de carte: Maladivul (versuri), de Paul Daian Said

Participă: Paul Daian Said, Mihail Gălăţanu, Răzvan Ţupa, Nicolae Tzone

17.00 EDITURA LITERA

(STAND PROPRIU)

Lansarea cărţilor declarate câştigătoare în cadrul concursului Debut literar (ediţia 2012): Pe uliţele răvăşiţilor, de Georgiana Teodorescu; Volum de poezie, de Pitorac Andreea

Invitaţi: Alessandra Stoicescu, Bedros Horasangian

17.00-20.00 CENTENARUL GHERASIM LUCA (1913-2013)

(SPAŢIUL DE EVENIMENTE GHERASIM LUCA, PAV. C4)

Deschiderea oficială a simpozionului: Gherasim Luca recitând poemul Passionnément

(proiecţie video, după filmul realizat de Raoul Sangla: Comment s’en sortir sans sortir, de et par Gherasim Luca); Cuvânt de salut: Grigore Arsene, Ion Bogdan Lefter,Nicolae Tzone. Vernisarea expoziţiei Gherasim Luca. Grupul Suprarealist Român

Prezentare comunicări şi dezbateri:

01. Emilian Galaicu-Păun, Chişinău: [Sous le pont Mirabeau… ] Apa. 3 D (poem-fluviu)

02. Petre Răileanu, Paris: Vampirul pasiv, o nouă ordine poetică a lumii

03. Maria Dinu, Craiova: Receptarea lui Gherasim Luca în critica românească

04. Constantin Abăluţă, Bucureşti: Gherasim Luca: insolitarea realului

05. Petrişor Militaru, Craiova: Gherasim Luca şi terţul ascuns

06. Horaţiu Mihaiu, Piatra Neamţ: Amphitrite- scenariu non-oedipian cu mişcări suprataumaturgice, de Gherasim Luca. De la text la spectacol

(expunere urmată de prezentarea video a unui fragment de 10 minute din spectacolul cu acelaşi titlu realizat la Teatul Ariel din Târgu-Mureş)

07. Mircea Ţuglea, Constanţa: Rana la Gherasim Luca

08. Alexandru-Ovidiu Vintilă, Suceava: Gherasim Luca. Dincolo de poezie

09. Chris Tanasescu (MARGENTO), Bucureşti: Locul lui Luca. Ganduritmuri la Ghera(RI)sim

10.Yigru Zeltil, Constanţa: Dimensiunea grafică a Plinului. Colajele lui Gherasim Luca

11. Ion Bogdan Lefter, Bucureşti: Bilingvi, multilingvi: Paul Celan, Gherasim Luca, Oskar Pastior, Şerban Foarţă

EVENIMENTE ALTERNATIVE

Sâmbătă, 1 iunie, orele 19 în grădina TIAB (lângă Cărtureşti Verona, Str. Arthur Verona 17)

ViceVersa România-Germania

atelier de traduceri literare

Lecturi bilingve:

Thomas Lehr (Germania)

Claudiu Komartin (România) şi alţii

şi

Lansarea antologiei „La început a fost dialogul. Grupul de Acţiune Banat şi prietenii. Poezii, proză, polemici”

Vor vorbi: Corina Bernic, Mircea Dinescu, Andrei Ujică, Ernest Wichner

Este vorba despre două evenimente literare inedite: prima ediţie din România a atelierului de traduceri literare ViceVersa şi lansarea „La început a fost dialogul. Grupul de Acţiune Banat ş prietenii. Poezii, proză, polemici”, coordonată de Corina Bernic şi Ernest Wichner şi apărută la Editura Polirom.

În cadrul proiectului ViceVersa, zece traducători literari din Germania, Austria şi România s-au întâlnit pentru câteva zile în Portul Cultural Cetate, unde au avut ocazia să discute despre proiectele în lucru, pieţele editoriale de limbă română şi germană, dar să şi lucreze pe texte noi ale unor autori din aceste ţări. Cu această ocazie vor fi prezentate texte inedite în original şi traducere, în lectura autorilor şi traducătorilor – autori: Thomas Lehr (Germania), Claudiu Komartin (România) şi alţii.

Antologia „La început a fost dialogul. Grupul de Acţiune Banat ş prietenii. Poezii, proză, polemici”, coordonată de Corina Bernic şi Ernest Wichner şi tocmai apărută la Editura Polirom conţine texte inedite ale membrilor grupului Albert Bohn, Rolf Bossert, Werner Kremm, Johann Lippet, Gerhard Ortinau, Anton Sterbling, William Totok, Richard Wagner, Ernest Wichner şi ale prietenilor lor Helmuth Frauendorfer, Klaus Hensel, Roland Kisch, Herta Müller. Volumul conţine texte scrise începând cu anii ’70 până în prezent. Textele selectate şi incluse în antologie au fost traduse de Michael Astner, Corina Bernic, Nora Iuga şi Alex. Al. Şahighian. Despre literatura, viaţa, cenzura acelor ani, solidaritatea de grup şi refuzul compromisurilor vor vorbi Mircea Dinescu, Andrei Ujică şi coordonatorii antologiei.

Thomas Lehr (n. 1957, Speyer, Germania) – a studiat biochimia în Berlinul de Vest şi, înainte de a edevni scriitor, a lucrat ca programator în biblioteca Freie Universität Berlin. A publicat numeroase volume de proză, printre care Nabokovs Katze (Pisica lui Nabokov, editura Aufbau 1999) şi September. Fata Morgana (Septembrie. Fata Morgana, editura Carl Hanser 2010). Pentru scrierile sale a fost distins cu importante premii literare, cum ar fi Premiul Berlinez pentru Literatură (2011), Premiul Marie-Luise-Kaschnitz (2012).

Claudiu Komartin (n. 1983, Bucureşti, România) – poet, traducător şi editor, redactor-şef al revistei Poesis International şi coordonator al cenaclului Institutul Blecher. Printre volumele publicate, amintim: Un anotimp în Berceni (Ed. Cartier 2009) şi Cobalt (CdE. Max Blecher 2013).

DUMINICĂ, 2 IUNIE

11.00-12.00 EDITURA PARALELA 45

(STAND PROPRIU)

Lansare de carte: Antologie George Almosnino, colecţia Biblioteca Românească

Invitaţi: Nora Iuga, Ioan Es. Pop, Constantin Abăluţă, Octavian Soviany

Moderator: Tiberiu Stamate

13.00-13.30 CENTENARUL GHERASIM LUCA (1913-2013)

(SPAŢIUL DE EVENIMENTE GHERASIM LUCA, PAV. C4)

01. Evocare. Incursiuni critice. Recital (video): Eusebiu Ştefănescu

Geo Bogza – Douăzeci (1993-2013)

O capodoperă: Poemul Invectiva Viaţa imediată: Poezia pe care vrem să o facem

Bogza şi Luca: Despărţirea de avangardă

02. Reper:  Petre Solomon

Încheierea tipăririi sub titlul: Am să povestesc cândva aceste zile…  (vol. III, IV), a celor 4 volume de  jurnal, memorii şi însemnări; ediţie îngrijită de Yvonne Hasan şi coordonată de Nicolae Tzone

16.00-16.30 EDITURA POLIROM

(STAND PROPRIU)

Lansarea volumului de poezie O formă de adăpost primară, de Bogdan Coşa

Invitaţi: Luiza Vasiliu, Marin Mălaicu-Hondrari

Moderator: Claudia Fitcoschi