Poezie din 2012 și tot atâtea sfârșituri ale lumii ei

Fără să ai nici măcar ideea cea mai

Vagă, te-ai trezit la capăt
Lucruri în care credeai te-au înlocuit

Fără să-ți dea de ales, fără să îți mai
Adreseze niciun reproș
Vorbele au căpătat sensul lor propriu

Nu l-au mai înapoiat celor ce le-au spus
Și-au făcut propria lume
Unde totul devine prezență

Fiecare suntem și mașinării bi-
ologice dar și inter-
Fețele estetice ale lumilor

I. Balul debutanților

ritual reînviat[1] , formule calde
Care ne învață din nou
Cum rostim cuvintele și cui aparțin

Minunile privirii[2] dintre doi oameni
Cât se poate de înrudiți
Planând unul deasupra, celălalt sub el[3]

În acest fel a ajuns ziua pe care
O împărțim între noi toți
Labirint portocaliu în flăcările

Amintirii mișcate[4] acaparat
De îmbrățișări distante
Cât să încapă un sân[5] sau izbitura

levitației lente[6] fără să fie
vorba de vreo așteptare[7]
pentru încercările unui fruct final[8]

Prinzând viață în ciuda atâtor rituri
funerare prin care s-ar
stabili poziția căldurii în corp[9]

pe aliniamentul[10] erotismelor
Supranumit amintire
pe urmele puslului[11] care împarte:

Aici sunt spectatorii[12] iar dincolo simți
cum se nasc ipostazele
agripante de peste viețile noastre[13].

***

Fără să ai nici măcar ideea cea mai
Vagă, te-ai trezit la capăt
Lucruri în care credeai te-au înlocuit

Fără să-ți dea de ales, fără să îți mai
Adreseze niciun reproș
Vorbele au căpătat sensul lor propriu

Nu l-au mai înapoiat celor ce le-au spus
Și-au făcut propria lume
Unde totul devine prezență

Fiecare suntem și mașinării bi-
ologice dar și inter-
Fețele estetice ale lumilor

II. Po-em sau locui-rea propriei vieți

Adăpostiți adesea în numai două
Silabe în care încap
întregi națiunile imaginare[14]

Am deprins întâlnirea atemporală[15]
și topirea unuia în
celălalt aproape fum[16] ieșiți din gură

răspândiți prin sisteme circulatorii
exersăm miracolele[17]
aerul desăvârșit și berea tristă[18]

iluziile ploii[19] le înzestrăm cu
formulări mitologice
pe fundal cazanele citesc ziarul[20]

sperăm să ne îngrozim, reformulăm, iar
aici șoaptele atârnă
cu greutatea unui sânge nevăzut[21]

dogoritoare chiar și pe întuneric[22]
resimțite cu tot corpul
pun în mișcare strada pe sub pielea ta[23]

Urmele unor buze sunt arma crimei[24]
Pe care nu ai cum să o
ascunzi dincolo de ce nu s-ar mai vedea[25]

Înconjurați de flăcări scoatem afară
Tot ce se mai poate salva
Din tradiția vorbei exagerate[26]

***

Fără să ai nici măcar ideea cea mai
Vagă, te-ai trezit la capăt
Lucruri în care credeai te-au înlocuit

Fără să-ți dea de ales, fără să îți mai
Adreseze niciun reproș
Vorbele au căpătat sensul lor propriu

Nu l-au mai înapoiat celor ce le-au spus
Și-au făcut propria lume
Unde totul devine prezență

Fiecare suntem și mașinării bi-
ologice dar și inter-
Fețele estetice ale lumilor

III. Aer familial

Dincolo de ezitări vin valurile
Prezentului preferabil[27]
Pe care îl datorăm unul altuia[28]

De când pornim pe un drum cartografiat
Printre arabescurile[29]
Ieșirii dintre rânduri supraviețuind[30]

Până când doar absența ne mai arată[31]
Cu cine suntem solidari
și dezorientarea cum s-o înșelăm[32]:

înviem declarații[33] ne prefacem muți
Consumăm senzațiile
De plexiglas și gheață până la filtru[34]

Pornim de la mâinile și chipurile[35]
Aproximative și re-
cunoaștem izolarea naivității[36]

reușim să confundăm[37] nevrozele cu
Pofta reconfigurării
Totuși imposibile o mie de nopți

Măcar marile figuri[38] au avut parte
de toate deformările
pe care ți le-ai putea imagina tu.

Totuși, nu te-ngrijora[39] saliva ține
la un loc și furtunile
timidității dar și răspunsurile.

***

Fără să ai nici măcar ideea cea mai
Vagă, te-ai trezit la capăt
Lucruri în care credeai te-au înlocuit

Fără să-ți dea de ales, fără să îți mai
Adreseze niciun reproș
Vorbele au căpătat sensul lor propriu

Nu l-au mai înapoiat celor ce le-au spus
Și-au făcut propria lume
Unde totul devine prezență

Fiecare suntem și mașinării bi-
ologice dar și inter-
Fețele estetice ale lumilor

IV. Un spectacol al apropierilor

În locul inimilor[40] am folosit tot
corpul extins dincolo de
granițele țărilor cu care vorbești[41]

de fiecare dată când articulezi[42]
o convingere sau alta
că ne putem întâlni fără să plecăm

nicăieri și astfel stai la adăpostul[43]
unei formulări mult mai vechi
și înțepi simpatic, speri, că asta e tot[44]

dar unele întâmplări n-au ținut deloc
Cont de ceea ce ți-ai dorit
In locul minutelor au spus cearcăne[45]

ți-ai închipuit, poate,  că animalul[46]
poate spune adevărul
dar acesta, ai habar? Cui aparține?[47]

într-un spațiu minuscul[48] te-ar fi așteptat
Toate durerile tale
Până când ai fi ales călătoria[49]

unei uitări fatale salvată de gropi[50]
Salvată de istoria
Oricărei literaturi scrise pe piele

Ajunsă aici, respiri,chiar și camera
În care stai se resimte
n-a fost ușor să găsești tristețea zâmbind[51]

***

Fără să ai nici măcar ideea cea mai
Vagă, te-ai trezit la capăt
Lucruri în care credeai te-au înlocuit

Fără să-ți dea de ales, fără să îți mai
Adreseze niciun reproș
Vorbele au căpătat sensul lor propriu

Nu l-au mai înapoiat celor ce le-au spus
Și-au făcut propria lume
Unde totul devine prezență

Fiecare suntem și mașinării bi-
ologice dar și inter-
Fețele estetice ale lumilor

V. reinventarea tradiției

În locul tău au turnat ca pe o voce
asfaltul unor tradiții[52]
pe care te-ai străduit să n-o înțelegi

ai putea să declanșezi epitetele[53]
și mașina infernală
a metaforei să-și dea ultimul oftat[54]

ori halucinației să-i încredințezi
Urgența atâtor dureri[55]
Crenelate de cântec[56] și prăbușite

din momentul în care ai închis ușa[57]
după tine până auzi
soneriile albe ale nopților

poți să te și premiezi dar asta n-are
legături cu bucuria[58]
libertății picurând gustul mâncării[59]

aroma țipătului[60] copleșitor dar
Atât de liniștit încât
Îl resimțim ca pe o călătorie

prin culoarele goale ale nopților[61]
Ornate cu-afecțiune[62]
Iubitor bandajate de fiecare[63]

reduse la câteva instrumente de[64]
igienă personală sau
cine vrei să vorbească când ții ochii strânși

***

Fără să ai nici măcar ideea cea mai
Vagă, te-ai trezit la capăt
Lucruri în care credeai te-au înlocuit

Fără să-ți dea de ales, fără să îți mai
Adreseze niciun reproș
Vorbele au căpătat sensul lor propriu

Nu l-au mai înapoiat celor ce le-au spus
Și-au făcut propria lume
Unde totul devine prezență

Fiecare suntem și mașinării bi-
ologice dar și inter-
Fețele estetice ale lumilor

VI. Intrări și ieșiri

Pe urmele ritmului[65] se va găsi pe
undeva tot ce credeai
pentru toate zilele pierdut dar noaptea

o să te tot găsească[66] preocupat și
prins în invitația la
propria viață la tot ce n-ai apucat

să trăiești în războaie[67] etnice acum
ți se oferă silabei
unei singure mișcări înainte să

adormi străbătut de vid: de mai multe ori
am împachetat și am dat
până și memoria oricui a vrut-o[68]

Am rămas să evoluăm pe o membrană
Jucându-ne cu aerul[69]
Răsfoind zi după zi un limbaj de șoc

tradus în cărți pe care eu nu le-am văzut[70]
Dar pe care poate le știi,
Iar softul memoriei nu se blochează

la strigătele tale cu care semăn[71]
și pot să iau chipul oricui
în orice vis ai avea acum știi că sunt

acolo și răspund când te hotărăști ce[72]
fel de față vrei să îmi dai
cu toate plăcerile limbajului meu

***

Fără să ai nici măcar ideea cea mai
Vagă, te-ai trezit la capăt
Lucruri în care credeai te-au înlocuit

Fără să-ți dea de ales, fără să îți mai
Adreseze niciun reproș
Vorbele au căpătat sensul lor propriu

Nu l-au mai înapoiat celor ce le-au spus
Și-au făcut propria lume
Unde totul devine prezență

Fiecare suntem și mașinării bi-
ologice dar și inter-
Fețele estetice ale lumilor

NOTE


I. Balul Debutanților

(în ordinea invocării în poem)

[1] „Şi apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul” Bogdan Alexandru Stanescu (Cartea românească)

„Deschide gura,/ clătește cerul gurii cu șuvoiul de aer al mării,/ dă drumul unui pean/ Încearcă să atingi bolta cu ochiul palmei,/ urmărește conturul sângelui vărsat pe ziduri// Cântă, fiule, cântă!//”

[2] „Vântureasa de plastic” Marius Chivu (Brumar)

“în fiecare dimineaţă o aştept/ să se trezească/ să mă întrebe confuză ce căutăm/ noi aici/ cu bandajele astea însângerate pe cap şi furtunaşele/ în nări în gât/ în picioare// azi chiar deschide ochii/ şi rămâne cu pleoapele ridicate/ (când doarme e frumoasă şi întreagă)/ ochii mari curioşi/ îi plimbă pe tavan pereţi geam/ nici un scâncet nici un geamăt/ (tăcerea o face umană)/ măsoară totul cu priviri lente/ apoi se opreşte mirată asupra mea/ de parcă abia m-a văzut/ dă să zâmbească/ (probabil îi sunt în sfârşit familiar)/ dar ea aşteaptă să se întâmple ceva/ cât mai firesc…//”

[3] „Începe să doară puţin “ Laura Dan (Editura Tracus Arte)

„tata mă priveşte/ dintr-un tricou vechi/ se ridică deasupra curţii/ numai mama crede ca el stă prins/ cu clestişori coloraţi/ pe sârmă.//”

[4] „când eşti obosit vrei acasă” Raluca Şandor Gorcea

„de la o vreme îmi amintesc doar de copilărie şi de tine/ alergam pe lângă bloc pe un morman de pământ/ cu scaieţi, fluturi şi bucăţi de beton armat/ jucam marrocco/fluturam steguleţe roşii de hârtie/ învăţam să tăcem/ zilele treceau repede/ mă trezeam din somn ca şi cum/ aş cădea în marele canion/ cu viteză, strigând uhaaaaa/ cu privirea mereu sus/ către răsărituri/ de fecare dată grandioase/ ca nişte vulpi portocalii/”

[5] „Cârtiţa de mansardă” Teodora Coman (Casa de editură Max Blecher)

„distanţa mea de lume e bine măsurată:/ chiar şi la cea mai strânsă îmbrăţişare/ se intercalează inevitabil un sân/ o mare mereu secată/ de lapte//”

[6] „Lovitura de cap” Alex Văsieş (CDPL)

„O să te întinzi, după o zi de birou,/ şi o să mă loveşti în moalele capului./ Sau după ce-ţi deschei sandalele, priveşti în jur,/ o rotaţie completă, şi împingi aer proaspăt în obrazul meu./ Sau, cu aceeaşi mişcare,/ îmi dai în moalele capului,/ eu amplific şi trec mai departe.//”

[7] „Cacao”, Yigru Zeltil (Tracus Arte)

„Anul acesta au înflorit mai târziu florile, dar au înflorit.”

„Nu mai aştept pe nimeni,/  doar scriu o poezie.”

„pe tavan e o imensă portocală”

[8] „gringo” Radu Nitescu (cdpl)

„vin ani la fel ca ăsta din urmă/ aici, în fiecare toamnă, poezia mai încearcă o dată/ ca lordul voldemort/ şi reuşeşte încă puţin.//”

[9] „re.volver” Livia Ştefan (cdpl)

„un trup cald/ în mormântul ăsta din piept”

[10] „te aştept ca pe un glonte” Ana Puşcaşu (cdpl)

„îți potrivești pătura pe aliniamentul de tragere/ restul sunt alături de tine/ gata să te lovească”

„restul serii ni-l petrecem împreună/ în altă rezervă de spital unde ne amintim/ mult mai uşor primele defilări”

[11] “epistola din filipeni” Anatol Grosu (Casa de editură Max Blecher)

“când badea gheorghe se certa cu nenica eu mă rugam/ să nu se încleşteze inima lui/ care ca un pumn împărţea dragostea tuturor/ celor ca el/ am impresia că badea gheorghe/ se căuta prin sat/ deseori seara se întorcea acasă/ desenând cardiograma filipeniului/”

[12] “Fiara de hârtie”, Nona Tatiana Ciofu, (Vinea)

“Şi eu voi privi/ cum din voi/ curge primăvara.”

[13] „L’enfant terrible” de Silvia T. (Tracus Arte)

„mi-am făurit lumea pe podea să mă întind ca iedera/ peste casele dărîmate/ ce rost să mă îndrept oricum/ toţi avem probleme oricum toţi suntem/ aşa şi pe dincolo”

II. Po-em sau locui-rea propriei vieți

[14] „Dramadol” Anca Bucur, Iulia Militaru (Casa de editura Max Blecher)

„Noi suntem doi poeți din ro/ mânia/ ce cultivăm na țio nal ismul ex/ cesiv in/ cisiv na/ ți/ unea al/ cătuită din lumi/ na/ ți uni fel/ urite/  puse aduse traduse în/ pagi na ți unii/noastre// I had no nation now but imagination (Walcott)”

[15] „Frânghia înflorită” Radu Vancu (Casa de editură Max Blecher)

„Ce-ţi spune unul dintre morţii tăi/ cei mai dragi, cel mai iubit dintre morţi,/ când te lasă inima să-l visezi:// <Dragule, aşa cum ai înţeles deja,/ prea uşor te lasă inima să mă visezi./ După cum poate vei fi înţeles deja// că aproape întotdeauna se întâmplă aşa:/ viii sunt cei care se întorc şi bântuie morţii –/ stai liniştit în bunul şi bătrânul tău cadavru// şi deodată intră viul în lumea ta/ pe nepusă masă, ca un frate întors/ când nimeni nu-l mai aştepta>//”

[16] „Dispars” Vlad Moldovan (Cartea românească)

„Din când în când prin zile-/ se suflă un tunel de aer/ dar pe zidurile sale explozii, explozii nenumărate./ Cineva bate ritmul/ și la a doua, la a treia punctare/ văd cum se îndepărtează serii și serii/ expresii la care nu mai ajung// odată am încropit ceva/ am înmuiat degetul/ scrumul s-a lipit de salivă/ când am apăsat prea tare/ tubul de cenușă/ s-a dezintegrat/ și s-a unit cu degetul/ l-aș fi putut vârî în gură//”

[17] “Manuscrisul din Insula Elefantina” Ion Mircea (Editura Asa)

„Aura lucrurilor care nu au fost lucruri de la început/ şi presentimentul copilului că ar fi copil până la sfârşit”

„Suntem eterni/ dar, din păcate, infectaţi de timp./ pe munţi, la mari înălţimi, unde piatra văzduhului e mai pură/ şi respiraţia mai pură şi sângele mai pur,/ unde porii ni se deschid ca ochii unui copil care văd transparenţa/ şi unde răul, această abjecţie inscrutabilă adusă cu noi de la şes/ ne părăseşte corpurile fără întoarcere/ (am inventat o nouă categorie gramaticală:/ abjectivul),// pe pajiştile alpine, printre bujorii de munte/ şi ierburi care tremură neatinse de vânt,/ acolo, în Palma lui Dumnezeu,/ printre amprentele Ei/ sunt zile în care uităm cu desăvârşire timpul./ de unde se înţelege, cu invidiabilă claritate,/ că timpul e o toxină”

[18] „Poezii naive şi sentimentale” de Dan Sociu (Cartea românească)

„Şi-a băut berea în cîteva ore, ai/ noroc, i-am zis, n-a picat la tine gena/ abuzului. La plecare, m-a întrebat –/ cum se poate să nu iubeşti toatã viaţa/ aceeaşi femeie. Clar sunt alte gene,/ problema mea e fix pe dos. Glumeam, iar el/ era aşa de amărît. Ca la 5 ani,/ aşteptîndu-ne, ras în cap, pe o stivă/ de lemne, în curte la Contagioase./ Ştiam ce sã-i zic, dar nu reuşeam. Abia/ acasă, la lumînare (se luase/ curentul în cartier, C. mă sunase/ că-i murise un pacient şi nu-i găsea/ nici o rudă), i-am spus, în gînd, ce trebuia”

[19] „aicea ploua de rupe” Petru M Has (brumar)

„scoate apă pentru setea noastră cea de iluzie/ în adăpătoarea de la hanul tău vesel/ să bea cai şi oameni scutier şi hidalgo/ ay dulcinea del toboso/ frumoasă e lumea/ plină de popi şi bărbieri//”

[20] „Katanamorfoze” Liviu Georgescu (Brumar)

„Prin cerul tulbure, în mări adânci,/ aproape înecaţi, ei dau din mâini/ încearcă să iasă/ la mal, să se ridice din starea de înecat.// Scarabeul, în loc să iasă-n lumină,/ îşi caută zala de întuneric./ O găseşte în iarbă, strivită.// Cavaleru-n armură nu mai are scăpare,/ a căzut de pe cal şi în ochiul lui dilatat/ năvăleşte sângele tuturor morţilor de pe câmpul/ de luptă”.

„Ziua de dinainte”  Liviu Georgescu (Paralela 45)

„începuse să se caşte o gaură-n cer,/ li se vedeau îngerilor în treacăt câte o pulpă roz,/ şi mai departe, pe fundal, cazanele duduind,/ maşinile de tuns iarba zbârnâind/ şi cineva citind ziarul.”

[21] „s-a zis cu noi” de George Chiriac (cdpl)

„scoate sunete asemănătoare cu/ toba de tinichea/ a piticului aici trebuie să crezi în animalele nopții/ care se adună la capătul străzii/ șușotesc zgomotos explică planuri/ scrise cu litere de sânge//”

[22] „păpădia electrică” Şerban Axinte (cdpl)

„în locul meu…. nu unul, ci patru sori la marginea patului, prin jaluzelele trase.// îmi ţin respiraţia până la sfârşitul anului, poate înţelegi acum de ce eu încă nu îmi pot flexa genunchii.// uşor, uşor, rănile mele se acoperă cu o viţă sălbatică, mult mai uşor de imitat e zgomotul trupului care se rupe, mă legeni în părul tău, firele tale sunt rănile mele.// da, da, da, eu ştiu ce urmează, dar prefer să uit până se întâmplă//”

[23] „trei mese pe zi” de Dan Mihuţ (cdpl)

„inima se zguduie, partea dreaptă a gâtului/ bate să se spargă şi-atunci străzile/ mi se par luminoase, paşii se aud în surdină”

[24] „Peace Off” Daniel-Silvian Petre (Blumenthal)

„Amprentele buzelor tale însângerate lăsate peste tot/ corpul meu delict/ uitat în grabă la locul faptei”

[25] „Păzitoarea”, Ana Dragu (editura Charmides)

„azi cuvintele par la fel de înfiorătoare / ca dragostea / ajunsă pe mâinile unor nepricepuţi // căci cine mai are puterea de a înfiora acum // când gemenii atroce s-au trezit / au nevoie de linişte / şi de tavane înalte // să-şi strige: // pe unde se intră în tine? // ce ne facem cu febra noastră de acum / ce ne facem cu febra oricui // cu ochii care-au văzut nevăzutul / şi-apoi au împroşcat viitorul în beznă”

[26] „Daţi foc la cărţi” Alexandru Vakulovski (Tracus Arte)

„după luptă:// 1) acum Leonida Lari/ se cunună cu Ştefan cel Mare!// 2) E, Mi, Nes cu câţiva amici/ fugăresc nişte arici/ alearg-aricii pe câmpii/ E: Mi, Nes cu 2000!//”

III. Aer familial

[27] „Asperger” de Rita Chirian  (Cartea românească)

„prezentul mereu preferabil trecutului/ niciun efort//respirând// cu braţele depărtate/ o pasăre gata de zbor// & dacă faci experimente nu eşti om de ştiinţă/ mai ales dacă-ţi reuşesc// în camerele inimii înmugureşte o grenadă/ pe cine o să ucizi/ şi/ cui o să-i uiţi numele//”

[28] „Sagarmatha” Moni Stănilă (Tracus Arte)

„mai departe niciun milionar/ niciun sătul/ mai departe doar morții- cei vii/ cei adevărați/ cei care n-au măturat grâul prin poduri străine// mai departe toți morții noștri – soldații/ părinții/ ia pixul și scrie/ două pagini pentru cei care au mers până la capăt//”

[29] „Nomadosofia” Margento (Casa de editură Max Blecher)

„Poate că doar călătorind afli/ ce anume trebuie să citeşti,/ şi poate că tocmai acea carte/ e cea care te cheamă să umbli,/ să rătăceşti pân-ai să dai de ea:/ s-o citeşti cu tot cu drumul care/ te-a dus până-n paginile-acelea/ pe-un drum bătut doar de Ibn Battuta.//”

[30] „Medi cu ochi sticlos” Marius Ghilezan (Brumar)

„nu are ca muritorii/ loc de veci/cenuşa lui plouă/ din când în gând/ peste imperiul în care/ a ieşit din rând//”

[31] „la pierderea speranţei” Nicolae Prelipceanu (cdpl)

„mă voi usca la focul speranţei mele pierdute şi luate furate/ ca să o spun pe a dreaptă de cine ştie cine/ voi fi solidar cu tine/ ne vom perpeli împreună la focul stins al acelei speranţe”

[32] „Trecutul e o sărbătoare” Horia Gârbea  (Tracus Arte)

„la capătul lespezii/ care acoperă/ poetul o cutie din fier/ îi ascunde cărțile/ vin copiii gălăgioși/ copii îmbrăcați/ în culori vii se întrec/ să pună pietre rotunde/ pe lespedea poetului/ să țină în mâini/ cărțile lui cu foi uscate//”

[33] „Te iubesc doar atunci când dormi”, Paul Daian (Vinea)

[34] „Călăul harnic” Alexandru Petria (Herg Benet)

„am fumat/ ne-am fumat până la filtru/ ţurţurii cădeau pe trotuar/ ne fuma primăvara de pe facebook//”

[35] „Biciclistul sălbatic” Iulian Caragea (Tracus Arte)

„Aceasta mi-i faţa/ acestea mâinile/ de ieri?/ Şi zâmbetul/ ciudat/ Nici voi/ nu m-aţi aflat//”

[36] „Uimită e viaţa”, Gheorghe Grigurcu (Vinea)

„Scunde şi atît de naive/ poemele tale/ aidoma unor copii/ ce-au uitat/ să mai crească.//”

[37] „Fragmente dintr-un viu”, de Ioana Greceanu, Editura Tracus Arte

[38] „Pulberea, praful şi revoluţia” Octavian Soviany (Casa de editură Max Blecher)

„Căutați de pomană:/ n-o să găsiți/ în poemele astea/ nici o/ picătură de poezie.// Rudele mele apropiate/ sunt pulberea, praful și/ revoluția.//”

[39] „Bazooka Girl” Constantin Abăluţă (Casa de editură Max Blecher)

„o înfrățire generală post-mortem și asta/ îmi dădea chef să mai trăiesc o vreme/ lânga salcâmul frânt de furtună/ în copilăria cu miros de gaz și dușumele putrede/ când am băgat mâna între picioarele anicăi/ fetița vecinului care a lăcrimat/ mi-a dat un șut/ și m-a mâzgâlit cu cretă pe haină/ acum nu am decât refugiul trotuarelor întunecate/ din acest oraș și saliva/ îmi colcăie în beregată ca o delicatesă/ pregătită pentru fața indolentă a trecătorilor/ ăștia care-au făcut revoluția furată/ și golul dintr-un zid omoară iar și iar/ creiere cât de apropiate/ ochi cât de depărtați//”

IV. Un spectacol al apropierilor

[40] „Caii din Perugia” de Paul Gorban (Paralela 45)

„N-am fost niciodată atât de implicat/ în inima mea”

[41] „Sunt încă tânără” Denisa Mirena Pişcu (Tracus Arte)

„Trupurile noastre unite,/ pulsând în jurul orgasmului/ ca graniţa unor ţări/ în jurul păcii.//”

[42] „Poeme trans”, autor Magda Cârneci; (Tracus Arte)

„De convingerea că realitatea, cu oamenii și fenomenele/ sale, nu e doar ceea ce se vede, se pipăie, se posedă, ci că/ există prin ea – și dincolo de ea – niveluri de percepție, de/ funcționare și de semnificație care nu sunt imediat/ pipăibile și verificabile practic, material, dar care au efecte/ și urmări perceptibile, evidente, în comportamentul și/ viața noastră. Prejudecata că realitatea e tra(n)versată și/ depășită de o trans-realitate care o face suportabilă, coerentă/ și-i dă un sens mai amplu, vast, universal, sau chiar cosmic.”

[43] „Jurnalul morilor de vânt”, autor Traian T. Coşovei (Editura Tracus Arte)

„E clar, trebuie să fug,/ e necesar să mă ascund după gardul de sârmă/ al acestui alfabet al tăcerii…/ dar, deodată, văd în zare două personaje:/ unul pe cal, altul pe măgar – / se tot luptă cu morile de vânt fără să câştige…”

[44] „Kemada”, autor Paul Vinicius (Tracus Arte)

„ruşine să îmi fie şi mie – orbul de atunci/ şi tâmpitul de acum/ şi/ (cu deloc mai puţin)/ lumii ăsteia întregi/ care/ ne înconjoară/ şi în care/ iată/ ne reflectăm/ fără ca măcar/ să tresară”

[45] „Douăsprezece cîntece înaintea naşterii” Mihail Gălăţanu (Cartea românească) ultimul din  Trilogia nasterii,inceputa cu Burta Instelata (2004)si continuata cu Poeme amniotice (2007)

„Alunec. Aproape fără să vreau. Violent. Vertiginos, alunec.”

timpul măsurat în cearcăne

[46] „Lemur” Andra Rotaru (Cartea românească)

„n-am putut să vorbesc./ atunci am ținut gura larg deschisă./ formele ei alungite, trase în ambele părți ale feței./ animalul izbește cu furie în mine, icnește./ își frânge vertebrele de oasele mele tari.//”

[47] „Sappho” Floarea Ţuţuianu (Cartea românească)

„aparţin cu trupul unui bărbat/ ce aparţine cu sufletul unei alte femei”

[48] „Cântece pentru Juşa” de Leonard  Ancuţa (Herg Benet)

„În gaura acului este o lume/ cu ea cos toate poveștile noastre așa cum însăilez umbre/ pe spatele nopții și întunericul pătrunde în priviri/ aer greu în plămâni/ aer de plumb în gura înecatului//”.

[49] „Sonete din carne vie” Mirela Lungu (Paralela 45)

„Aş fi zburat şi peste şapte mări,/ Doar ca să-ţi sorb haşişul din sărut”

[50] „Poeme din Subcetate” Liviu Ioan Mureşan (editura Studis)

„citez cuvintele trotuarului / deduc că nici sensul propriei existenţe nu-i era clar/ destul de ciudat pentru o viaţă lungă, plină de gropi/”

[51] „Petrecere la Montrogue” Nora Iuga (Cartea românească)

„camera 346 hotel roma/ are vânătăi pe plafon pălăria/ lui Pavese pe pernă/ pijamaua/ nu respira am întârziat/ cu şaizeci de ani//”

V. reinventarea tradiției

[52] a) publicistică „Când miercuri era joi”, Gheorghe Erizanu (Editura Arc); b) teorie literară, poezie și corespondență „Documentarea unei neînţelegeri” Gheorghe Iova (Charmides), sclipind de poezie în stare originară.

[53] „Aer în iarbă” Mihai Vieru (cdpl)

„Îmi plâng dintre axile singura cerneală/ a rugăciunii vesele din spart de mine/ mă dor sonore-n port prăpăstii de beteală/ și dor îmi e de-a plesnetului caldă pâine//”

[54] „Carte cu măști” Marian Dragomir (editura Grinta)

„Creez o femeie din infinit/ care în momentul atingerii sfârcurilor coapsele/ să își prelungească umbra de extaz/ o femeie fără brandul made in china/ etichetă sfărmată sub sânul voluptuos/ care să amețească cu râsul ei/ într-o ardere de decembrie//”

[55] „raiul cu răspundere limitată” Cristian Pavel (Tracus Arte)

„oricum ar fi: infuzie, decoct sau fiertură/ ceaiul ce ești/ mă arde pe gură/ mă arde continuu și tare pe gură// și plec peste câmpuri întinse de ură/ ca frate de sânge cu mama natură/ să semăn în lut și poate în zgură/ să-ți fiu iar sămânță pe arătură//”

[56] „Colindeion” Darie Ducan (editura Nico)

„Noi fiecare locuim în altul/ cum Dumnezeu stă la etajul fân/ al unui fir de iarbă”

[57] „Dmitri: uite viața” Dmitri Miticov (Casa de editură Max Blecher)

„Ne-au învățat noțiunile încă din școală:/ au spus singurătate/ și ne-am apucat să despărțim în silabe,/ dar vine o seară când intrăm în casă,/ închidem ușa în urmă/ și se lasă liniștea,/ iar asta e toată viața”

Reeditări

[58] „Piaţa cerului. Jurnal de bucătărie” Nora Iuga (Casa de editură Max Blecher)

„doar picătura/ la datorie/ și libertatea paharului/ de-a aștepta//”

[59] „Jucăria mortului” Constantin Acosmei (cdpl)

„talent și pastile/ hai să intrăm în bucătărie/ eu îți arăt sângele meu/ tu îmi arăți sângele tău”

[60] „Sânge albastru” Angela Marinescu (cdpl)

„În carne țipătul a pătruns atât de mult/ iar curgerea se întâmplă calmă și senină”

Antologii

[61] „Opere III” de Leonid Dimov (Paralela 45)

„Era palatul nesfârşit/ Şi-un împărat pe coridoare./ Luceau a jale-n asfinţit/ Prelungi ferestre din cleştare”

[62] „Călare pe muşcătură” – antologie poetică Gheorghe Iova (Vinea), „nicăieri.ro”, Ioan Es. Pop (Editura Prut)

„şi-atunci se apropie ea şi zice: scoală, dragul mamei, tatăl tău/ tocmai pleacă să te-aducă de la şomcuta,/ du-te să-l ajuţi să te ridice,/ de trei zile zaci acolo fără suflare.// şi-abia de-au ajuns să ne dea de ştire astă seară,/

dragul nostru.//”

[63] „a-z.best”  Emilian Galaicu-Păun (Editura Arc)

„Să nu i se vadă rănile, au încercat să i/ le bandajeze, ca unei mumii, dar ban-/ dajele s-au scurs prin găurile din/ palme, şi degetele oamenilor, băgate/ în rană – să creadă! – la fel s-au/ scurs, lărgindu-i găurile.”

[64] „Cele mai frumoase poezii de Mircea Ivănescu” (Humanitas), „Interviu transfinit- Mircea Ivănescu răspunde la 286 de întrebări ale lui Vasile Avram” (Casa de Editură Max Blecher), „Cele mai frumoase poeme din 2011” (Tracus Arte)

VI. Intrări și ieșiri

[65] „Suflare în vânt. 100 de poeme” de Bob Dylan, în traducerea lui Mircea Cărtărescu

„Deci de vreodată spre târgul din nord te avânți/ Unde pe graniță vântul urlă-n neștire/ Vorbește-i de mine cuiva ce trăiește în munți/ Cândva mi-a fost cea mai curată iubire//”

[66] „Malul celălalt – Antologie de poezie sârbă sec XX-XXI” coordonat de Aleksandar Soicovici, traducători: Liubinca Perinaț Stancov, Slavomir Gvozdenovici, Aleksandar Stoicovici (Herg Benet)

Vasko Popa, Miodrag Pavlović, Stevan Raičković, Milorad Pavić, Ivan V. Lalić, Miroslav Antić, Aleksandar Ristović, Jovan Hristić, Branko Milijković, Borislav Radović, Danilo Kiš, Ljubomir Simović, Branislav Petrović, Aleksandar Petrov, Matija Bećković, Gojko Djogo, Milutin Petrović, Adam Puslojić, Radomir Andrić, Srba Ignjatović, Stevan Tontić, Tanja Kragujević, Darinka Jevrić, Jovan Zivlak, Duško Novaković, Novica Tadić, Radmila Lazić, Bratislav Milanović, Zlata Kocić, Milovan Marčetić, Miloš Komadina, Ivan Negrišorać, Nikola Vujčić, Jelena Lengold, Dragan Jovanović Danilov, Vojislav Karanović, Ana Ristović, Dejan Aleksić

„În zilele în care o privire prin fereastră/ nu descoperă nimic, găsim/ viețile secrete ale gerului din geamuri.//”

[67] „Poeme alese” Sylvia Plath (Paralela 45)

„Am făcut-o iar./ La zece ani odată/ reușesc-// Un fel de minune ambulantă, pielea mea/ aprinsă ca un abajur nazist/ Piciorul meu drept,// Prespapier,/ Fața mea fără cute,/ pânză fină, ebraică.//”

[68] „Cele mai frumoase 100 de poeme” de Ernst Jandl (Humanitas)

„un am nimic/ din care să fac poezie// o întreagă limbă/ o întreagă viață/ o întreagă gândire/ o întreagă memorie// nu am nimic/ din care să fac poezie//”

[69] „Abc d’air” Şerban Foarţă (Vinea Internaţional)

[70] „Orage pyramidal”, autor Rodica Drăghicescu; “Sans souillure passent sur nous les âges” autor Miron Kiropol; „Cette ombre qui cherche son amant”, autor Claudiu Soare; „Aphrodite balkanique”, autor Nicolae Tzone; „Plomb”, l’intégrale des oeuvres poétiques, George Bacovia (Traduit du roumain par Miron Kiropol. Avant-propos de Basarab Nicolescu et Irina Mavrodin); „Zona”, autor Dinu Flămând; „Le livre-varappe”, autor Sebastian Reichmann

[71] „Der Lärm des Fleisches” Teodor Dună (Edition Solitude), “Ghinga” Dan Coman (Edition Solitude)

[72] „Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen” Claudiu Komartin (Edition Korrespondenzen)

4 comentarii la „Poezie din 2012 și tot atâtea sfârșituri ale lumii ei”

  1. Multumesc, Radu, Tom.
    din ce m-am prins zilele astea mi-au mai scapat

    Substanţe interzise de Liviu Ioan Stoiciu (Tracus Arte)

    Nimicitorul de Aurel Pantea (editura Limes)

    Resurse interioare de Gelu Diaconu (Ed. Marineasa)

    În moalele cerului de Anca Mizumschi (Brumar)

    VorbaIago de Nicolae Coande (editura Maiastra)

    Călăuza de Ofelia Prodan (Cartea românească)

    karawane de Dan Cristian Iordache (Charmides)

    Debut

    Dragoste cu acordul părinţilor de Bogdan Federeac (editura Feed Back)

    Toamna asta citim Kafka de Bianca Dobrescu (Grinta)

    si vor mai fi

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.