Arhive etichete: Adam Puslojić

Sezon de festivaluri de poezie prin România

Deşi este un gen literar despre care se spune de obicei că nu prezintă interes pentru public, întâmplarea a făcut că luna mai adună nu mai puţin de patru festivaluri româneşti dedicate poeziei. O trecere în revistă a programului fiecărei manifestări poate să atragă atenţia asupra felului în care este tratată poezia azi chiar de cei care îşi asumă rolul de promotori ai genului în România. Am păstrat mai jos multe dintre formulările din comunicatele de presă ale organizatorilor pentru a putea remarca cât drum are de parcurs poezia românească până la reflectarea normală a propriilor evenimente pornind de la diferite clişee sforăitoare.

 

Zilele de poezie „Constantin Virgil Bănescu” la Târgovişte

Tu cum recunoşti poezia?

 

Undeva în zona locurilor comune din orice vreme şi-a făcut tabără prejudecata potrivit căreia poezia ar fi într-un singur fel. Anul acesta, dintre cele 52 de grupaje trimise la concursul din cadrul Zilelor de poezie „Constantin Virgil Bănescu” am adunat mai bine de 20 de serii de poeme care ar fi putut să câştige fără probleme orice premiu. Fiecare dintre cei pe care deopotrivă juriul dar şi premiile speciale i-au selectat propun maniere cât se poate de diferite de formulare şi de recunoaştere a poeziei.

Pornită de la un fragment al Marianei Marin, poezia Biancăi Gheorghiulescu exersează versificarea secvenţelor şocante: „seara când mama spală pe jos cu clor/ schimbă micuţul apartament într-un spital/ din care gândacii ies în colonii nu e nimic/ care să mă sperie mirosul ăsta e ca un somnifer bun”. Nota confesivă a discursului este topită într-un flux continuu de verificare a reperelor„tata îmi scrie mesaje obsesiv pe care/ le citesc în micile pauze când mă prefac puternică”. Astfel, poezia îşi primeşte spaţiul de care are nevoie. Citește în continuare Sezon de festivaluri de poezie prin România

Poezie din 2012 și tot atâtea sfârșituri ale lumii ei

Fără să ai nici măcar ideea cea mai

Vagă, te-ai trezit la capăt
Lucruri în care credeai te-au înlocuit

Fără să-ți dea de ales, fără să îți mai
Adreseze niciun reproș
Vorbele au căpătat sensul lor propriu

Nu l-au mai înapoiat celor ce le-au spus
Și-au făcut propria lume
Unde totul devine prezență

Fiecare suntem și mașinării bi-
ologice dar și inter-
Fețele estetice ale lumilor

I. Balul debutanților

ritual reînviat[1] , formule calde
Care ne învață din nou
Cum rostim cuvintele și cui aparțin

Minunile privirii[2] dintre doi oameni
Cât se poate de înrudiți
Planând unul deasupra, celălalt sub el[3]

Citește în continuare Poezie din 2012 și tot atâtea sfârșituri ale lumii ei

Lansări de poezie şi cărţi din aceeaşi zonă la Bookfest în weekend

Sfârşitul de săptămână la Bookfest programează mai multe evenimente de poezie (lansări, lecturi, ateliere, dezbateri) dar şi întâlniri legate de acest domeniu. Fie că este vorba despre volume semnate de poeţi, ateliere la care participă traducători şi autori de poezie publicul are de unde să aleagă în aceste zile în pavilioanele C1, C2, C3, C4, C5 din Complexul Expozițional Romexpo.

Vineri, 1 iunie

13.00-14.00 Dezbatere: Scriitor în lumea virtuală – despre creația de conținut online

(Scena Arena, Pav. C3)

Moderator: Mircea Vasile

13.00-14.00 Institutul Cultural Român

(Scena Agora, Pav. C5)

Atelier de traduceri: Texte pe masa de operaţie

Invitat: Petre Barbu

Moderator: Florin Bican

Citește în continuare Lansări de poezie şi cărţi din aceeaşi zonă la Bookfest în weekend