Dragă membrule,

Membrul meu drag şi respectat, cum ar veni, ca nu cumva să fiu acuzat de sfidarea organizaţiei,

după cum ştii, Uniunea Scriitorilor din România refuză dialogul cu cei care nu îi sunt membri, în afara cazului în care „nemembrii” pot să înlesnească orientarea unor fonduri spre interesele anumitor părţi ale organizaţiei. Cum este cazul deţinătorilor de funcţii publice.

Deşi, prin statut, USR îşi interzice „activităţi contrare demnităţii şi libertăţii umane, precum şi libertăţii de opinie şi de expresie”, ultimii ani ai preşedinţiei lui Nicolae Manolescu au perfecţionat un sistem de atacuri la persoană împins de curând până la manifestări neaşteptate (chiar dacă nu complet originale).

Cum nu sunt membru USR şi nu fac parte nici din Grupul pentru Reforma Uniunii Scriitorilor m-a interesat să văd care sunt motivele neînţelegerilor dintre reformatori şi organizaţie.

Acuzaţii şi tradiţii

Pe de o parte, reformatorii, membri şi nemembri ai Uniunii Scriitorilor, reproşează lucruri care au pornit de la abuzurile legate de decernarea diferitelor premii literare şi merg până la detalii tehnice care pun sub semnul întrebării legalitatea actualei formule organizaţionale din USR. De cealaltă parte, răspunsul este cu adevărat continuatorul unei tradiţii în domeniu: „n-am auzit de ăştia care ne contestă”, „antisemiţii”(„bine, nu ei, dar prietenii lor de pe facebook…”), „mâinile murdare” etc. (lucruri care sună cunoscut mai ales celor care au văzut în ce fel a fost Paul Goma, „încurajat” să plece din România de aceeaşi Uniune a Scriitorilor). Continuă lectura USR şi extremismul în calitate de coadă de topor. O scrisoare către membrul USR cu cotizaţia la zi →