Arhive etichete: Craiova

Faţa publică a poeziei (B)

2005-2015 Mişcări în front

(continuare de aici)

Primul interludiu – acum 20 de ani

Peisajul poeziei contemporane româneşti este mai dinamic decât oricând. La mijlocul anilor ’90, când tocmai se formau cei pe care ne-am obişnuit să îi legăm de douămiism era foarte greu să asculţi poemele cuiva fără să ştii exact din ce zonă a poeziei vine. Iar harta poeziei era destul de clară în acel moment, cu vocile critice influente pentru actualitatea poetică a momentului (Al.Cistelecan, Ion Pop, Octavian Soviany, Marin Mincu, Dan C Mihăilescu, Ştefania Mincu). Continuă lectura Faţa publică a poeziei (B)

Faţa publică a poeziei

2005-2015 Mişcări în front

Degeaba fugiţi, degeaba vă ascundeţi, poezia e aici şi îşi face treaba. Ceva mai greu de stabilit este însă care ar fi această treabă şi cum o scoate la capăt (aşadar instrumentele pe care le foloseşte azi). Acum 10 ani, un candidat la preşedinţie care tocmai pierduse alegerile vorbea despre două Românii complet diferite una de cealaltă. În poezia contemporană vorbim despre mult mai multe poetici concurente. Aparent, orice poet alegi te potcoveşti cu o viziune personală. În realitate lucrurile stau ceva mai concentrat. Continuă lectura Faţa publică a poeziei

Cum a arătat poezia în variantele ei sonore şi slam în primul festival international dedicat fenomenului în Craiova (şi în România)

Peter Sragher a scris pentru poetic.ro povestea primului festival international dedicat poeziei sonore si slam la Craiova. Pentru prima dată, un eveniment românesc şi-a asumat invitarea mai multor autori europeni care pot să ofere o imagine la zi a evoluţiilor expresive în domeniu.

La Craiova s-a desfășurat între 16 și 19 octombrie primul Festival Internațional de Sound & Slam Poetry din România

foto Mitu Elena Luiza
foto Mitu Elena Luiza

De ce la Craiova ?, a fost întrebarea unui grafician și poet talentat, atunci când am debutat cu Festivalul chiar la București, la Librăria Bastilia. Făcuse afișul și i se citea pe chip mirarea, aproape indignarea. Cum, într-un fief pesedist ?!? Așa, pe un ton nu prea ferm, că era prietena lui de față și nu se putea certa. Și i-am zis: Da, acolo au directorul Casei de Cultură TRADEM un tânăr de 36 de ani, germanist, Cosmin Dragoste care vrea, apoi directorul Operei Române din Craiova, Antoniu Zamfir, are 34 de ani, care și el vrea. De ce nu ?!? m-am mirat la rândul meu, fără să o fi avut alături pe soția mea, Cristina, căci era cu David-Thomas și îl supraveghea la teme.

                Trebuie să fim cinstiți și să spunem că unul dintre factorii – care au contribuit la decizia ca acest Festival să aibă loc la Craiova – este și această competiție în care sunt angrenate mai multe orașe din România: Iași, Craiova, Cluj-Napoca, Timișoara. Este vorba despre o luptă pentru desemnarea Orașului cultural european al anului 2021, care va proveni din România. Desemnarea se va face de către Uniunea Europeană în toamna anului 2015. Din când în când, vine o comisie în fiecare dintre orașele candidte și evaluează manifestările culturale organizate, implicarea autorităților, etc. O bucurie pentru cultură, dar și o șansă pentru cultură, deoarece se alocă bugete mai consistente actului cultural, ceea ce poate avea doar efecte benefice pentru iubitorii de artă. Craiova însă este singurul dintre candidați care se prezintă ca o regiune, înglobând și opera lui Brâncuși de la Târgu-Jiu, dar și maeștrii ceramiști de la Horezu. Continuă lectura Cum a arătat poezia în variantele ei sonore şi slam în primul festival international dedicat fenomenului în Craiova (şi în România)

International Sound & Slam Poetry Festival in Craiova – Programul complet

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova, în parteneriat cu Filiala de Traduceri Literare – București a „Uniunii Scriitorilor din România” şi sub egida Asociaţiei „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021”organizează prima ediție a Festivalului Internațional de Sound și Slam Poetry din România, o premieră pentru țara noastră, un eveniment de pionierat ce se va desfășura între 16 și 19 octombrie 2014 la Craiova. / The TRADEM Culture House – Craiova, The Literary Translation Department – Bucharest of „The Romanian Writers’ Union” under the aegis of «The Association „Craiova European Cultural Capital 2021”» are organizing „The 1st Edition of the International Sound & Slam Poetry Festival” to ever organized in Romania, a pioneering event for our country that will take place between the 16th and the 19th October 2014 in Craiova.

Continuă lectura International Sound & Slam Poetry Festival in Craiova – Programul complet