Arhive etichete: observator cultural

actual

Sezon de festivaluri de poezie prin România

Lasă un comentariu

Deşi este un gen literar despre care se spune de obicei că nu prezintă interes pentru public, întâmplarea a făcut că luna mai adună nu mai puţin de patru festivaluri româneşti dedicate poeziei. O trecere în revistă a programului fiecărei manifestări poate să atragă atenţia asupra felului în care este tratată poezia azi chiar de cei care îşi asumă rolul de promotori ai genului în România. Am păstrat mai jos multe dintre formulările din comunicatele de presă ale organizatorilor pentru a putea remarca cât drum are de parcurs poezia românească până la reflectarea normală a propriilor evenimente pornind de la diferite clişee sforăitoare.

 

Zilele de poezie „Constantin Virgil Bănescu” la Târgovişte

Tu cum recunoşti poezia?

 

Undeva în zona locurilor comune din orice vreme şi-a făcut tabără prejudecata potrivit căreia poezia ar fi într-un singur fel. Anul acesta, dintre cele 52 de grupaje trimise la concursul din cadrul Zilelor de poezie „Constantin Virgil Bănescu” am adunat mai bine de 20 de serii de poeme care ar fi putut să câştige fără probleme orice premiu. Fiecare dintre cei pe care deopotrivă juriul dar şi premiile speciale i-au selectat propun maniere cât se poate de diferite de formulare şi de recunoaştere a poeziei.

Pornită de la un fragment al Marianei Marin, poezia Biancăi Gheorghiulescu exersează versificarea secvenţelor şocante: „seara când mama spală pe jos cu clor/ schimbă micuţul apartament într-un spital/ din care gândacii ies în colonii nu e nimic/ care să mă sperie mirosul ăsta e ca un somnifer bun”. Nota confesivă a discursului este topită într-un flux continuu de verificare a reperelor„tata îmi scrie mesaje obsesiv pe care/ le citesc în micile pauze când mă prefac puternică”. Astfel, poezia îşi primeşte spaţiul de care are nevoie. Citește în continuare Sezon de festivaluri de poezie prin România →

util

Faţa publică a poeziei (B)

Lasă un comentariu

2005-2015 Mişcări în front

(continuare de aici)

Primul interludiu – acum 20 de ani

Peisajul poeziei contemporane româneşti este mai dinamic decât oricând. La mijlocul anilor ’90, când tocmai se formau cei pe care ne-am obişnuit să îi legăm de douămiism era foarte greu să asculţi poemele cuiva fără să ştii exact din ce zonă a poeziei vine. Iar harta poeziei era destul de clară în acel moment, cu vocile critice influente pentru actualitatea poetică a momentului (Al.Cistelecan, Ion Pop, Octavian Soviany, Marin Mincu, Dan C Mihăilescu, Ştefania Mincu). Citește în continuare Faţa publică a poeziei (B) →

carte

D&G filozofic şi un film despre conceptul de rizom (definitoriu pentru poezia scrisă azi)

Un comentariu

Marţi, 10 decembrie, de la ora 18.00, amfiteatrul „Titu Maiorescu” din Facultatea de Filozofie îi are ca invitaţi pe Bogdan Ghiu, Sebastian Grama şi Sebastian Iftode pentru o dezbatere pe marginea volumului „Mii de platouri” de Gilles Deleuze şi Felix Guattari, recent lansat în limba română. Întâlnirea este organizată în cadrul ciclului de conferinţe „Filozofia publică” şi este moderată de profesorul Romulus Brâncoveanu.
„Refuzul dialecticii nu înseamnă revenirea la o gândire carteziană. Refuzul dialecticii înseamnă doar refuzul de a gândi în termeni finalişti, în primul rând, iar apoi refuzul de a gândi saltul în termeni metafizici. Salturile fac parte din evoluţie. Există salturi în natură, deci gîndirea trebuie să le accepte şi să le gîndeascăîn multiplicităţi, nu ca excepţie. Dar ele nu trebuie învestite metafizic, pentru a nu reface iluzia escatologică.” explica Alexandru Matei in urma cu cativa ani conceptul propus de D&G in „Mii de platouri”.
Până atunci, un film în care Joseph Vogl teoreticianul şi traducătorul german se duce pe urmele conceptului central al volumului lansat acum si in română. Citește în continuare D&G filozofic şi un film despre conceptul de rizom (definitoriu pentru poezia scrisă azi) →

actual

De ce cred că nu e treaba poeziei criza "cu acelaşi nume"

4 comentarii

0215_crisiscoverNu a fost perioadă în istoria mai nouă sau mai veche a literaturii când să nu se fi vorbit despre criză. Întotdeauna s-au scris destul lucruri proaste încât să nu fie prea uşor să fie găsite textele care mai târziu aveau să fie considerate fundamentale. Alături este chiar coperta unei antologii pe această temă lansată de curând.
Înjurăturile şi terorismul cât se poate de culturale acum 150 de ani
Oricât de frustrantă ar fi această situaţie, ea se regăseşte în orice epocă, şi din dezbaterile poeţilor şi nepoeţilor pe această temă au ieşit întotdeauna scântei. Matei Călinescu notează în „Conceptul modern de poezie” (Editura Eminescu, 1972, p.227) polemica dintre Heliade Rădulescu şi Cezar Bolliac de la jumătatea secolului XIX. Heliade îi reproşase lui Bolliac faptul că nu respectase în poeziile sale regulile clasice formulate de Boilleau. Bolliac, mai tânăr decât Heliade cu 11 ani, nu ezită să răspundă criticilor care i s-au adus în cel mai îndrăzneţ mod, numindu-l pe Boileau nici mai mult nici mai puţin decât „destructor infernal”:”Şi aş dori să omor suvenirea acelui destructor infernal al creaţiilor spirituale pe care d-ta mi-l tot aduci exemplu (…). Shakespeare şi Hugo vor trăi, domnule Boileau, fără regule, precum trăiesc Ossianii şi se renasc în toate limbile fără să fi avut limba făurată la fabrica dumitale, sau având o limbă foarte imperfectă”. În demonstraţia lui Călinescu, aici avem o primă apariţie în literatura română a diferenţei dintre paradigma clasică şi cea romantică, definită cât mai aproape de paradigma teoretică.
Probabil că astăzi bietul Bolliac ar fi fost considerat un „terorist cultural” de toţi cei care se grăbesc să fabrice etichete fără să verifice nici măcar superficial ce înseamnă cuvintele pe care le folosesc.
Dar nu este problema poeţilor să îndrepte judecăţile strâmbe şi gândirea leneşă care ar putea să bage şi astăzi în puşcărie orice dadaist ori avangardiştii întârziaţi care ar îndrăzni să epateze gustul burghezului naţional. De altfel aceştia din urmă au şi patentat conceptul care a făcut carieră în gura panicarzilor incapabili să înţeleagă dimensiunea pozitivă a contestării valorilor oficiale.
Ca şi cantitatea de apă pe pământ, probabil că şi ignoranţa va rămâne întotdeauna constantă schimbându-şi numai starea de agregare. Citește în continuare De ce cred că nu e treaba poeziei criza "cu acelaşi nume" →