Tag: cdpl

Nominalizările pentru Premiul Naţional de Poezie ”Mihai Eminescu” (Opera Omnia si Opera Prima) 2013

După ce premiul pentru poezie al Academiei a fost compromis, după ce premiile acordate tinerilor scriitori s-au transfosrmat în jocuri de cabinet și de club hermetic, iar distincțiile Uniunii de profil nu mai au nici măcar credibilitatea unor premii acordate pe toane și prezență, singurul premiu românesc pentru poezie care reușește să mai însemne ceva se decernează anual, pe 15 ianuarie la Botoșani. Au fost anunțate nominalizările pentru cea de-a XXII-a ediţie a Premiului Naţional de Poezie ”Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia, care este acordat de Primăria Municipiului Botoșani.

Mircea Cărtărescu a debutat în 1971 cu poezii în revista România literară. El a publicat în 1980 volumul de poezii “Faruri, vitrine, fotografii…”, care a obţinut, în acelaşi an, Premiul Uniunii Scriitorilor. A mai scris “Poeme de amor”- 1983, “Totul”- 1985, “Levantul”- 1990 (Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1990), “Dragostea. Poeme (1984-1987)”- 1994, “50 de sonete de Mircea Cărtărescu cu cincizeci de desene de Tudor Jebeleanu”- 2003, dar şi “Nimic. Poeme (1988-1992)”- 2010.

Se vărsa umbrirea serii în arhipelag, şi mii

Cornuleţe scot din valuri insulele fumurii.

Pe rotunda de lemn cîrmă vezi un mugure că creşte

Şi o coadă cu ghimpi palizi din obadă să iveşte,

Şi în vîrvu-i se desface un boboc ca de rubin:

Este trandafilul serii din cuprinsul levantin.

El desfoaie foi de purpur peste ceriul de rază,

El umbreşte cu văpaia-i apa care schinteiază,

El pogoară-n suflet focul dorului nemărginit:

Dor de ducă, dor de arme, dor de mări, dor de iubit.

Gul arzînd în alizee şi picîndu-i focu-n golfuri,

Desfoindu-se pe insuli şi pe case şi pe corturi

Zugrăvînd cu aur boturi de caice pe cleştar,

Punînd sînge pe tăişe, iar pe sîni enibahar,

Gul vestind cu spuza-i ţara împăratului biulbiul:

Noaptea cea cu berlianturi, de la Roma la Moşul.

Manoil intră-n cămară şi luă peana despicată,

O vîrî în călămară ca în inem-o săgeată

Şi cu rumena cerneală ca un sînge scrise: „Odă

La Valahia săracă, jăcuită de Lup-vodă”.

Şterse; scrise: „Eleghie la mormînţii din străbuni,

Pentru ca să se vădească jalea tristei naţiuni”:

„Cînd plînge filomena în crîng de rosmarine

Şi gîrle se-ncreţesc, Insecta chiar cînd cîntă sub razele divine

Ce spre apus grăbesc, Eu perna ud cu lacrimi, că-mi vine-n amintire

A patriei nevoi,

Şi-o mare fulgeroasă îmi creşte în simţire Umblată de strigoi!

Nicolae Prelipceanu (n. 10 august 1942, Suceava) a urmat liceul la Curtea de Argeș și a absolvit Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. A debutat în 1966 cu volumul “Turnul înclinat”. Au urmat “Arheopterix” (1973), “Întrebaţi fumul” (1975), “De neatins, de neatins” (1978), “Jurnal de noapte” (1980), “Un civil în secolul douăzeci” (1980), “Fericit prin corespondenţă” (1982), “Degetul de gheaţă” (antologie, 1984), “Arma anatomică” (1985), “Maşina de uitat” (1990), “Binemuritorul” (1996), “Ce-ai făcut în noaptea Sfântului Bartolomeu” (antologie, 1999), “un teatru de altă natură” (2006), “portret sumar al unui necunoscut de altădată” (2011) și “la pierderea speranţei” (2012)

Cred ca numele său apare între nominalizările Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” de prin 2004. din 2002 (vezi comentariu N.P.).

aşa cum v-am mai spus şi altădată în timpul vieţii voastre nu vântul ne va mătura pe toţi ci câte un vânt pe fiecare

când începe să bată al meu pentru voi e linişte şi pace o atmosferă paşnică se desfăşoară de jur împrejur inexplicabil cum în partea aceea a pământului lucrurile stau atât de diferit

nu ne înţelegem noi unii cu alţii şi nici noi pe noi

căci nu se ştie când vântul personal numit şi îngerul păzitor se va trezi şi se va apleca doar o clipă

asupra unei biografii fericite dându-i un sens mai pur

frunzuliţele verzi

să pictezi o ramură de bambus nesfârşită pe care n-ai

văzut-o

niciodată

şi fiecare frunzuliţă verde să-ţi ia o zi din viaţă astfel încât ea să fie tânără şi tu foarte bătrân la sfârşit

să te întrebi atunci la ce bun toate astea când s-ar fi putut altfel petrece totul şi viaţa şi frunzuliţele verzi şi chiar ramura de bambus cu foşnetul ei foarte subtil cu tot ()

Ovidiu Genaru (Ovidiu Bibire) s-a născut în 1934 la Bacău. A publicat “Un şir de zile” (1966), “Nuduri”(1967), “Ţara lui p”(1969), “Patimile după Bacovia” (1972), “Bucolice”(1973), “Goana după fericire”, (1974), “Elogii” (1974), “Madona cu lacrimi” (1977), “Poeme rapide” (1983), “Flori de câmp” (1984), “Am mai vorbit despre asta” (1986), “Patimile după Bacovia” (1986), “Orient, pardon!”(1999).

La marginea crângului de mesteceni subţiri

mi-amintesc:

casa părintească albeşte în fundul

provinciei, acolo regii sunt obosiţi.

Uşor în cuvinte fără de noimă

se prefac zilele vieţii mele.

Pe coline în pâlc mă aşteaptă zeiţa fumuriilor spectre,

pe care cărări să ajung?

Soarele şi luna sunt cerceii morţii.

Primăvara clatină mormintele, stinşi

sunt cărbunii plăcerilor de odinioară.

Ion Mureșan (n. 1955, Vultureni, județul Cluj) a debutat cu “Cartea de iarnă” (1981), și au urmat “Poemul care nu poate fi înțeles” (1993) și “cartea Alcool”(2010).

(…) Şi până la amiază oraşu-i ca purpura.

Până la amiază de trei ori se face toamnă, de trei ori se face primăvară,

de trei ori pleacă şi vin păsările din ţările calde.

Iar ei vorbesc şi vorbesc, despre viaţă. Despre viaţă,

aşa, în general, chiar şi alcoolicii tineri se exprimă

cu o caldă responsabilitate

şi dacă se mai bâlbâie şi se mai poticnesc

nu-i din cauză că ar expune idei teribil de profunde,

ci pentru că inspiraţi de tinereţe

ei reuşesc să spună lucruri cu adevărat emoţionante.

Dar Dumnezeu, în marea Lui bunătate, nu se opreşte aici.

Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului

şi îi invită pe alcoolici să privească.

Şi chiar dacă din cauza tremuratului nu reuşesc să vadă

decât un petec de iarbă,

tot e ceva peste fire.

Până când se scoală unul şi strică totul. Şi zice:

„În curând, în curând va veni seara,

atunci ne vom odihni şi vom afla împăcare multă!”

Atunci unul după altul se scoală de la mese,

îşi şterg buzele umede cu batista

şi le este foarte, foarte ruşine.

Marta Petreu a debutat editorial în 1981, cu volumul de poeme “Aduceți verbele”. Alte volume de poeme:”Dimineata tinerelor doamne” (1983), “Loc psihic” (1991), “Poeme nerușinate” (1993); “Cartea mâniei” (1997); “Apocalipsa dupa Marta” (1999); “Falanga” (2001); “Scara lui Iacob” (2006).

Asteapta. Mai este de mers. Pâna dincolo mai asteapta

Nici o exasperare nu-i destul de acuta

nici o violenta destul de intensa

Launtric sfarâmata – nimic nu ma omoara

Mai asteapta. Mai este. Pâna dincolo mai asteapta

Parasita de gratie stau si astept

fiara de prada amantul cel tânar

El – mutul luntrasul îngerul trecerii

Dorinta de viata somnul adapostul umed credinta

jocul castalian cu monade

carnea noastra pulsatil poftitoare

sunt numai costume: de frivol carnaval de bâlci satesc

de divort de parazi militare

Un cerc negru se face tandari si se reface pe creierul meu

o obada

Noaptea la trei dimineata la patru la cinci

stau cu capul în palme. Oho. Carbonizata sunt. Pomul vietii a murit

Ma contin în ghearele mele osoase

cum contine o urna cenusa

Domine somnoros Domine absent Domine vid

nici o violenta nu-i de ajuns pentru mine

din pacate nimic nu ma poate ucide nimic nu ma termina nimic nu ma poate odihni

El luntrasul îngerii trecerii amantul cel tânar animalul fierbinte

de prada

el întârzie el se lasa dorit

Constantin Abăluță (n. 1938, București), printre altele, a publicat poezie în volumele “Lumina pământului” (1964), “Piatra” (1968), “Psalmi” (1969), “Unu” (1970), “Eww Erre” (1972), “Poèmes. Art et poésie” (1973), Există (1974), “Iubiri” (1974), “Călătorii” (1977), “Obiecte de tăcere” (1979), “Violența memoriei pure” (1980), “Aerul, mod de folosință” (1982), “Planor” (1983), “11 erezii” (1985), “A sta în picioare” (1986), “Singurătatea ciclopului” (1988), “Aceleași nisipuri” (1995), “Marină într-un creier” (1995), “Camera cu mașini de scris” (1997), “Drumul furnicilor” (1997), a doua ediție în 2011, “Cârtița lui Pessoa” (1999), “Mic manual de tăcere” (1999), “Odăile” (2001), “Terasa” (2002), “Les Chambres. Les Parols” (2003), “Intrusul” (2005), “Bazooka Girl” (2012)

Mă-ntreb cum de rezist între atâtea

zile lipsă și zile în plus

am pielea bãtucită și creierul așijderea

cel care mă cheamă la masă

mă urmăreste vreme-ndelungată

în mâna lui dreaptă : ceasul

în mâna lui stângă : busola

poate că așa voi ajunge

să-mi dau seama de ce tândălesc

printre atâtea strãzi care nu duc nicăieri (sursa )

Gheorghe Grigurcu (n. 1936, Soroca, România, astăzi în Republica Moldova) a publicat volumele de poezie “Un trandafir învață matematica” (1968), “Trei nori” (1969), “Râul incinerat”  (1971), “Salută viața” (1972), “Înflorirea lucrurilor” (1973), “Apologii” (1975), “Rigoarea văzduhului” (1978), “Contemplații” (1984), “Cotidiene” (1986), “Oglinda și vidul” (1993), “Un izvor bolborosind înăuntrul termometrului” (1996), “Nimic n-ar trebui să cadă” (1997), “Amarul Târg” (1997), “Dealul purtat de scripeți” (1999), “Spațiul dintre corole” (2000), “Acul și steaua” (2001), “De unde până unde” (2002), “Natură moartă și vie” (2003), “Un trandafir învață matematica”, ediție definitivă a creației poetice de până în anul 2000 (2004),

“Calendar” (2004), “Fiindcă” (2005), “Castele în Spania” (2005), “Șterge soarele de praf ca pe-o mobilă” (2006), “Muzeu” (2008), “Cerc și punct” (2010), “Nimic n-ar trebui să cadă” (2011)

Buzele tăioase aruncate la fier vechi

pălării la modă-n interiorul tigvelor

pelerinele muntelui înfasurându-i strâns coastele

vid care-ți umple odaia și iese alene pe fereastră ca un fum

miros rotindu-se la nebunie cum o sfârlează

mănuși incandescente cum filamentele becurilor

cuvinte ce se scutură din frază

sunete ce se scutură din cuvânt

aidoma stropilor de ploaie

gradina ratacita într-un pantof

gânduri pe care le-mprumutam cu dobânda.

Până acum premiul a fost câștigat de Mihai Ursachi (1991),  Gellu Naum (1992), Cezar Baltag (1993), Petre Stoica (1993), Ileana Mălăncioiu (1995), Ana Blandiana (1996), Ştefan Augustin Doinaş (1997), Mircea Ivănescu (1998), Cezar Ivănescu (1999), Constanţa Buzea (2000),  Emil Brumaru  (2001), Ilie Constantin (2002), Angela Marinescu (2003), Şerban Foarţă (2004), Gabriela Melinescu (2005), Adrian Popescu (2006), Mircea Dinescu (2007), Cristian Simionescu (2008), Dorin Tudoran (2009), Dinu Flămând (2010) și Ion Mircea (2011). Pe lângă premiul Opera Omnia, din 1998, Memorialul Ipotești acordă și un premiu Opera Prima pentru debut în poezie. Dacă, în ceea ce privește debutanții, juriul a mai scăpat și câte un autor care s-a pierdut,  ulterior sau chiar înainte de decernarea distincției, în ceea ce privește premiul pentru întreaga carieră, poeții aleși au fost mereu, după cum se poate vedea, de primă mărime. În fond, este și singurul premiu care beneficiază de o justificare, redactată în fiecare an de criticul Mircea Martin.

Dintre volumele de debut, juriul a ales să nominalizeze următoarele titluri:

„Cârtiţa de mansardă” Teodora Coman (Casa de editură Max Blecher)
„distanţa mea de lume e bine măsurată:/ chiar şi la cea mai strânsă îmbrăţişare/ se intercalează inevitabil un sân/ o mare mereu secată/ de lapte//”
“epistola din filipeni” Anatol Grosu (Casa de editură Max Blecher)
“când badea gheorghe se certa cu nenica eu mă rugam/ să nu se încleşteze inima lui/ care ca un pumn împărţea dragostea tuturor/ celor ca el/ am impresia că badea gheorghe/ se căuta prin sat/ deseori seara se întorcea acasă/ desenând cardiograma filipeniului/”
„gringo” Radu Nitescu (cdpl)
“cȃt de repede se schimbă lucrurile aici/ ți-a murit cățelul iarna trecută/ acum ai altul, un pui/ şi mie mi s-a spart încă un dinte/ şi nu ştiu unde e cel mai ieftin stomatolog din bucureşti/ cățelul tău creşte din ce în ce mai mult/ vin ani la fel ca ăsta din urmă/ aici, în fiecare toamnă, poezia mai încearcă o dată/ ca lordul voldemort/ şi reuşeşte încă puțin.//”
„te aştept ca pe un glonte” Ana Puşcaşu (cdpl)
„îți potrivești pătura pe aliniamentul de tragere/ restul sunt alături de tine/ gata să te lovească”
„restul serii ni-l petrecem împreună/ în altă rezervă de spital unde ne amintim/ mult mai uşor primele defilări”
„Lovitura de cap” Alex Văsieş (CDPL)
„O să te întinzi, după o zi de birou,/ şi o să mă loveşti în moalele capului./ Sau după ce-ţi deschei sandalele, priveşti în jur,/ o rotaţie completă, şi împingi aer proaspăt în obrazul meu./ Sau, cu aceeaşi mişcare,/ îmi dai în moalele capului,/ eu amplific şi trec mai departe.//”

„Cârtiţa de mansardă” Teodora Coman (Casa de editură Max Blecher)

„distanţa mea de lume e bine măsurată:/ chiar şi la cea mai strânsă îmbrăţişare/ se intercalează inevitabil un sân/ o mare mereu secată/ de lapte//”
“epistola din filipeni” Anatol Grosu (Casa de editură Max Blecher)
“când badea gheorghe se certa cu nenica eu mă rugam/ să nu se încleşteze inima lui/ care ca un pumn împărţea dragostea tuturor/ celor ca el/ am impresia că badea gheorghe/ se căuta prin sat/ deseori seara se întorcea acasă/ desenând cardiograma filipeniului/”
„gringo” Radu Nitescu (cdpl)
“cȃt de repede se schimbă lucrurile aici/ ți-a murit cățelul iarna trecută/ acum ai altul, un pui/ şi mie mi s-a spart încă un dinte/ şi nu ştiu unde e cel mai ieftin stomatolog din bucureşti/ cățelul tău creşte din ce în ce mai mult/ vin ani la fel ca ăsta din urmă/ aici, în fiecare toamnă, poezia mai încearcă o dată/ ca lordul voldemort/ şi reuşeşte încă puțin.//”
„te aştept ca pe un glonte” Ana Puşcaşu (cdpl)
„îți potrivești pătura pe aliniamentul de tragere/ restul sunt alături de tine/ gata să te lovească”
„restul serii ni-l petrecem împreună/ în altă rezervă de spital unde ne amintim/ mult mai uşor primele defilări”
„Lovitura de cap” Alex Văsieş (CDPL)
„O să te întinzi, după o zi de birou,/ şi o să mă loveşti în moalele capului./ Sau după ce-ţi deschei sandalele, priveşti în jur,/ o rotaţie completă, şi împingi aer proaspăt în obrazul meu./ Sau, cu aceeaşi mişcare,/ îmi dai în moalele capului,/ eu amplific şi trec mai departe.//”

Poezie din 2012 și tot atâtea sfârșituri ale lumii ei

Fără să ai nici măcar ideea cea mai

Vagă, te-ai trezit la capăt
Lucruri în care credeai te-au înlocuit

Fără să-ți dea de ales, fără să îți mai
Adreseze niciun reproș
Vorbele au căpătat sensul lor propriu

Nu l-au mai înapoiat celor ce le-au spus
Și-au făcut propria lume
Unde totul devine prezență

Fiecare suntem și mașinării bi-
ologice dar și inter-
Fețele estetice ale lumilor

I. Balul debutanților

ritual reînviat[1] , formule calde
Care ne învață din nou
Cum rostim cuvintele și cui aparțin

Minunile privirii[2] dintre doi oameni
Cât se poate de înrudiți
Planând unul deasupra, celălalt sub el[3]

Continuare

Poezia scoasă la Strada de C'Arte (un acatist)

În perioada 21-29 septembrie 2012, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” în parteneriat cu Fundaţia Universitară „Carol I” lansează cea de-a doua ediţie a festivalului cultural în aer liber STRADA DE C’ARTE. În cadrul acestui festival, oferta culturală este amplă: târguri de carte în aer liber, expoziţii de arhitectură, proiecţii de filme, concerte live de blues şi jazz, seri de poezie, dezbateri şi ateliere de pictură şi desen dedicate copiilor. Unul dintre evenimentele de marcă ale Festivalului STRADA DE C`ARTE va fi “Rampa de Jazz şi Poezie”, în colaborare cu Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER), care va aduce în faţa publicului scriitori consacraţi, dar şi voci ale noului val de poezie. “Rampa de Jazz şi Poezie” va prezenta, în fiecare seară, de la ora 19.30, un show de poezie, blues şi jazz cu Dan Mircea Cipariu & Mike Godoroja & Blue Spirit, Ioana Crăciunesc & Maria Răducanu, Florin Iaru & Mihai Iordache & Sorin Romanescu, Miruna Vlada & Berti Barbera& Nicu Patoi, Bogdan O. Popescu & Marcian Petrescu & Trenul de noapte, Traian T. Coşovei & Garbis & Capriel Dedeian, Ion Mureşan & Eugen Suciu & Mircea Tiberian & Ionuţ Bogdan Ştefănescu. “Este cel mai important desant poetic din ultimii ani, în care oferim publicului bucureştean un stand cu cărţi de poezie, blues şi jazz, cu CD-uri şi audio-book-uri, cu lecturi publice ale unor nume importante ale ploeziei româneşti contemporane. Sunt convins că poezia va rezona cu bucureştenii şi că vom avea un public de calitate”, a declarat Dan Mircea Cipariu, coordonatorul programului “Rampa de Jazz şi Poezie”. AgenţiadeCarte.ro este partenerul media al evenimentului. Mai multe detalii puteţi găsi pe www.stradadecarte.ro
RAMPA DE JAZZ ŞI POEZIE este un proiect în cadrul celei de-a doua ediţii a celui mai mare festival cultural în aer liber al Bucureştiului, STRADA DE C’ARTE, organizat de Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”, şi care se va desfăşura între 21-29 septembrie 2012.
RAMPA DE JAZZ ŞI POEZIE (coorganizator: Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România – APLER) este un spaţiude lecturi publice şi de promovare a cărţii de poezie, blues şi jazz, cu următoarele puncte de interes:
Pavilionul de Carte de Poezie, Blues şi Jazz, unde vor fi vândute şi lansate cărţi, CD-uri, audiobook-uri de poezie, blues şi jazz (fără taxe de participare pentru editori sau poeţi/artişti). Edituri participante: Tracus Arte, Brumar, Humanitas Fiction, Humanitas Multimedia, Aius, Editura Casa Radio, FNSA, Vinea, CDPL, Contact International (Iaşi), Mirador (Arad), Timpul (Iaşi), Cartea Românească, Polirom. Reviste participante: Observator Cultural, România literară, Cultura, Poezia, Convorbiri literare, Luceafărul dedimineaţă, Viaţa Românească, Arca, Mozaicul, Drama, Manuscriptum, Cafeneaua literară, Contact International.
Rampa de Poezie, Blues şi Jazz, o scenă special amenajată în rampa BCU, va fi spaţiul dedicat recitalurilor, lecturilor publice, spectacolelor, dezbaterilor şi lansărilor de poezie, blues şi jazz.
Vineri, 21 septembrie 2012, ora 16.00, va avea loc lansarea unei ediţii speciale a revistei “Mozaicul”, eveniment la care vor participa poeţii craioveni: Daniela Micu, Ionel Ciupureanu, Petrişor Militaru şi Gabriel Nedelea care vor susţine un recital poetic.
poezie la prima vedere (30 de minute) – poeme din cărţi în pregătire sau în curs de apariţie
21 septembrie 2012, ora 17.00 – Ioan Matiuţ
22 septembrie 2012, ora 17.00 – Ioana Greceanu
23 septembrie 2012, ora 17.00 – Ioana Diaconescu
24 septembrie 2012, ora 17.00 – Amelia Stănescu
25 septembrie 2012, ora 17.00 – Simona Grazia-Dima
26 septembrie 2012, ora 17.00 – Marius Ghilezan
27 septembrie 2012, ora 17.00 – Cornelia Maria Savu
28 septembrie 2012, ora 17.00 – Adrian Suciu
29 septembrie 2012, ora 17.00 – Andrei Novac
recital “Cele mai frumoase poezii” (30 minute)
21 septembrie 2012, ora 18.00 – Gabriel Chifu
22 septembrie 2012, ora 18.00 – Nicolae Prelipceanu
23 septembrie 2012, ora 18.00 – Simona Popescu
24 septembrie 2012, ora 18.00 – Horia Gârbea
25 septembrie 2012, ora 18.00 – Octavian Soviany
26 septembrie 2012, ora 18.00 – Ioan Es Pop
27 septembrie 2012, ora 18.00 – Riri Manor
28 septembrie 2012, ora 18.00 – Denisa Comănescu
29 septembrie 2012, ora 18.00 – Constantin Abăluţă alături de actriţa Silvia Codreanu
Poezie de NOUL VAL
24 septembrie 2012, ora 19.30: Cătălina Bălan, Laura Dan, Radu Ianovi, Radu Niţescu, Silvia T
25 septembrie 2012, ora 19.30: Raluca Ciochină, Sorin Despot, Flaviu Predescu, Simona Simionescu, Emilia Zăinel
Show-ul de poezie, blues şi jazz
21 septembrie 2012, ora 19.30 – Dan Mircea Cipariu & Mike Godoroja & Blue Spirit / lansarea oficială a volumului “singurătata vine pe facebook” de Dan Mircea Cipariu, cu 12 desene de Mihai Zgondoiu, Editura Tracus Arte
22 septembrie 2012, ora 19.30 – Ioana Crăciunescu & Maria Răducanu & Dragoş Andriana
23 septembrie 2012, ora 19.30 – Florin Iaru & Mihai Iordache & Sorin Romanescu
26 septembrie 2012, ora 19.30 – Miruna Vlada & Berti Barbera & Nicu Patoi
27 septembrie 2012, ora 19.30 – Bogdan O. Popescu & Marcian Petrescu & Trenul de noapte
28 septembrie 2012, ora 19.30 – Traian T. Coşovei & Capriel & Garbis Dedeian Dedeian / lansarea oficială a volumului “Jurnalul morilor de vânt” de Traian T. Coşovei, Editura Tracus Arte
29 septembrie 2012, ora 19.30 – Ion Mureşan & Eugen Suciu & Mircea Tiberian & Ionuţ Bogdan Ştefănescu.
Poezia, blues-ul şi jazz-ul sunt genuri de nişă, care nu au prea multe spaţii generoase de exprimare şi promovare publică. Publicul acestor genuri de nişă este rezonant şi complementar. Pentru prima dată, timp de 10 zile, poezia, blues-ul şi jazz-ul au un spaţiu public pentru a se exprima şi promova, într-o zonă centrală a Bucureştiului! Totul într-o formulă interactivă, de agora! Să nu uităm că Bucureştiul are doar un singur festival de literatură, Târgul Naţional al Cărţii de Poezie, în timp ce alte capitale europene au numeroase evenimente literare, cu lecturi publice. Acest proiect îşi propune să creeze o aşteptare şi o obişnuinţă culturală pentru lecturile publice, folosind un format spectacular, care să atragă cât mai mult public bucureştean. Oferim o scenă de afirmare debutanţilor în aceste genuri de nişă şi, de asemenea, vrem ca publicul să-i cunoască şi pe profesioniştii acestor genuri de nişă.
Dintre volumele, autorii şi editurile participante menţionăm prezenţa Editurii Polirom şi Cartea Românească, care vor propune publicului cititor volume din următoarele colecţii:
TOP 10+, colecţie dedicată bestsellerurilor şi capodoperelor literaturii de pretutindeni, unul dintre cele mai de succes proiecte ale editurii POLIROM din ultima vreme; BIBLIOTECA POLIROM: autori premiaţi, traduşi în întreaga lume etc. (Saramago, Rushdie, Nabokov, Hemingway, Henry Miller, Philip Roth, Haruki Murakami etc.); EGO. PROZĂ, FICTION LTD.: colecţiile de literatură romană ale editurii Polirom
Seriile de autor POLIROM: Marta Petreu, Andrei Oişteanu, Norman Manea, Octavian Paler, N. Steinhardt, Valeriu Anania;
colecţiile POEZIE şi PROZĂ ale editurii Cartea Românească
Casa de Pariuri Literare: Va organiza întâlniri la stand între autorii CDPL şi public. Dintre aceştia: Doina Ioanid, Diana Iepure, Dan Mihuţ, Livia Ştefan, Oana Cătălina Ninu
Editura Casa Radio proune publicului două volume însoţite de CD (audiobook), colecţia “Biblioteca de poezie românească”: “Noapte din Andersen” de Emil Botta, cu ilustraţii de Tudor Jebeleanu (poeme rostite la Radio de Emil Botta în perioada 1967-1973)
şi CD (audiobook)-ul: “Emil Botta recită…de la Dante la Eminescu…”, colecţia “Lecturi pe întuneric”, înregistrări Radio România din 1967-1973
Contact International: În weekendul 22-23 septembrie 2012, Editura Contact International va lansa nr. 100 al Revistei Contact International şi antologii de poezie contemporană românească, printre care şi Antologia poeziei româneşti (ediţie bilingvă, româno-spaniolă)

De când eram mic am încercat să înțeleg rostul listelor de nume. Parcă în niciun domeniu, în afara politicii, nu este atât de insistent aplicat procedeul listelor de nume ca în poezie. Și în biserică. De vineri, până duminica viitoare ( 21-29 septembrie 2012), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” organizeaza a doua ediţie a festivalului cultural în aer liber STRADA DE C’ARTE. De la târguri de carte în aer liber, expoziţii de arhitectură, proiecţii de filme, concerte live de blues şi jazz, seri de poezie, dezbateri şi până la ateliere de pictură şi desen dedicate copiilor puține lucruri rămân neîncercate de organizatorii acestei serii de evenimente. De data aceasta, poezia are locul ei la “Rampa de Jazz şi Poezie”, sau este un fel de a spune pentru ca este aleasa aceeasi eterna alaturare de nume de poeti (fara niciun fel de explicatie sau de logica in ordinea lecturilor) si muzici de jazz.

Desigur, ni se promit scriitori consacraţi, “dar şi voci ale noului val de poezie” orice poate acest lucru să însemne pentru fiecare cititor în parte. “Rampa de Jazz şi Poezie” se întâmplă în fiecare seară, de la ora 19.30, cu Dan Mircea Cipariu & Mike Godoroja & Blue Spirit, Ioana Crăciunesc & Maria Răducanu, Florin Iaru & Mihai Iordache & Sorin Romanescu, Miruna Vlada & Berti Barbera& Nicu Patoi, Bogdan O. Popescu & Marcian Petrescu & Trenul de noapte, Traian T. Coşovei & Garbis & Capriel Dedeian, Ion Mureşan & Eugen Suciu & Mircea Tiberian & Ionuţ Bogdan Ştefănescu. “Este cel mai important desant poetic din ultimii ani, în care oferim publicului bucureştean un stand cu cărţi de poezie, blues şi jazz, cu CD-uri şi audio-book-uri, cu lecturi publice ale unor nume importante ale ploeziei româneşti contemporane. Sunt convins că poezia va rezona cu bucureştenii şi că vom avea un public de calitate” se pare că a declarat Dan Mircea Cipariu, coordonatorul programului. Continuare

CDPL FEST – Festival de literatura in Club A

Club A și Casa de pariuri literare organizează a treia editie a CDPL FEST, festival ce continuă ideea Târgului Alternativ de Carte, “un spaţiu distinct, cu evenimente inedite şi originale în mediul editorial românesc (cinema literar şi standuri de autor)” dupa cum este descris de organizatori.
CDPL FEST 3 este programat vineri, 14 septembrie, cu urmatorii invitati: Elena Vlădăreanu, Nicolae Prelipceanu, Constantin Acosmei, Dan Mihuț, care au promis lecturi și standuri de autor. Un stand special ii este dedicat lui Daniel D. Marin, un altul revistei Observator cultural și unul editurii invitate a ediției, Herg Benet.
“CDPL încurajează și respectă partenerii editoriali, din această ediție a FEST-ului” se arata in anuntul oficial al evenimentului astfel ca organizatorii aniverseaza edituri concurente în spiritul fair-play-ului și al conturării unei piețe competitive. În septembrie 2012, Herg Benet va împini 2 ani de existență, pe 15 septembrie urmând să-și deschidă și prima librărie. Programul Herg Benet va include la CDPL FEST:
Continuare