Despre mimarea poeziei se pot spune multe. Dar mai uşor este să se arate. În cadrul Festivalului international al educatiei, in perioada 22-25 iunie 2014, la Iaşi are loc Festivalul internaţional „POEZIA LA IAŞI”, ediţia I. USR Iaşi anunţă că la eveniment vor participa 100 de poeţi din România, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Franţa, Israel. Potrivit aceleiaşi surse, poeţilor invitaţi la prima ediţie a Festivalului Internaţional ”Poezia la Iaşi” li se va conferi titlul de POET AL IAŞULUI de către Primarul Municipiului Iaşi.
Cam aici se pare că s-a blocat gândirea organizatorilor de evenimente de poezie de amploare în România. Faptul că poeţi buni sau foarte buni sunt amestecaţi cu poeţi mai puţin importanţi ar putea să fie chiar util atunci când e vorba despre evenimente publice. Dar, atunci când fiecare poet adus în faţa publicului are parte de câteva minute într-o oră, şansele ca poezia sa să aibă parte de vreo receptare este minimă mai ales atunci când poemele celor programati să citească nu au nicio legătură unele cu altele.
Mă interesează mai puţin implicaţiile politice ale orgaqnizatorilor care găsesc de cuviinţă să promoveze poezia şi „mirosul florilor de tei” fix în evenimentul finanţat de instituţia acuzată public de tăierea teilor din Iaşi. Ba chiar, trebuie remarcat faptul că afişul secţiunii de poezie este singurul realizat după o estetică a pozelor de buletin (poate este o referinţă timidă la celebrul tablou al membrilor „Convorbirilor Literare”) dintre toate afisele evenimentelor incluse în FIE. În plus, faptul că poeţilor li se cere să citească în mai multe cartiere ale Iaşiului este, din nou, o idee cât se poate de ofertantă.
Mai puţin ofertant este însă aerul triumfalist al evenimentului prezentat de presă ca o manifestare europeană sau chiar universală. Lucru greu de susţinut atunci când invitaţii din străinătate sunt poeţi români stabiliţi acolo, destul de puţin reprezentativi pentru fenomenul poetic din patria de adopţie.
Toata lumea merita felicitata pentru creerea unei astfel de ocazii de revedere intre autori si public. Dar, poate, la un moment dat, cineva isi va pune si problema poeziei si masurii in care poate un spectator sa perceapa ceea ce se intampla pe o scena in succesiune rapida de nume si texte prezentate făra nicio alta logica in afara intamplarii.
Problema poeziei este foate apropiata de orice alta problema a manifestarilor publice oficiale în România de azi. Chiar şi cei care formulează şi documentează în mod autentic un fel de a fi (fie el naţional ori poetic) sunt constrânşi la prezentări care încurajează, promovează şi impun mimarea poeziei, mimarea implicării şi a interesului pentru orice este cultural, politic ori, în general, real. Desigur, de fiecare in parte depinde renuntarea la simulare, de la cel mai slab poet, pana la cel mai bun.
Pana atunci, va propun un pic de ploaie pentru ca asta nu se preface
