Tag: Ana Toma

journals research papers

Deşi este un gen literar despre care se spune de obicei că nu prezintă interes pentru public, întâmplarea a făcut că luna mai adună nu mai puţin de patru festivaluri româneşti dedicate poeziei. O trecere în revistă a programului fiecărei manifestări poate să atragă atenţia asupra felului în care este tratată poezia azi chiar de cei care îşi asumă rolul de promotori ai genului în România. Am păstrat mai jos multe dintre formulările din comunicatele de presă ale organizatorilor pentru a putea remarca cât drum are de parcurs poezia românească până la reflectarea normală a propriilor evenimente pornind de la diferite clişee sforăitoare.

 

Zilele de poezie „Constantin Virgil Bănescu” la Târgovişte

Tu cum recunoşti poezia?

 

Undeva în zona locurilor comune din orice vreme şi-a făcut tabără prejudecata potrivit căreia poezia ar fi într-un singur fel. Anul acesta, dintre cele 52 de grupaje trimise la concursul din cadrul Zilelor de poezie „Constantin Virgil Bănescu” am adunat mai bine de 20 de serii de poeme care ar fi putut să câştige fără probleme orice premiu. Fiecare dintre cei pe care deopotrivă juriul dar şi premiile speciale i-au selectat propun maniere cât se poate de diferite de formulare şi de recunoaştere a poeziei.

Pornită de la un fragment al Marianei Marin, poezia Biancăi Gheorghiulescu exersează versificarea secvenţelor şocante: „seara când mama spală pe jos cu clor/ schimbă micuţul apartament într-un spital/ din care gândacii ies în colonii nu e nimic/ care să mă sperie mirosul ăsta e ca un somnifer bun”. Nota confesivă a discursului este topită într-un flux continuu de verificare a reperelor„tata îmi scrie mesaje obsesiv pe care/ le citesc în micile pauze când mă prefac puternică”. Astfel, poezia îşi primeşte spaţiul de care are nevoie. Continuare

Scrisul poeziei, presa S.R.I., versuri şi voce în cadrul evenimentului global „100 de mii de poeţi pentru schimbare”

Un afis de Ana Toma

Un afiş de Ana Toma

În 2014, România pare dornică de lapidarea oricui se oferă “oprobiului”, fie că motivul urii este pedepsit de lege, dar mai ales atunci când nu e nimic ilegal. Se caută agenţi secreţi, ofiţeri acoperiţi, cu toate că, în România, nimeni nu s-a obosit în ultimul sfert de secol să formuleze o lege care să interzică infiltrarea acestora în vreun domeniu.

Sâmbătă 27 septembrie, la Tramvaiul 26 (str. Cercului nr.6) sunteţi invitaţi să înlocuim producţia de dispreţ la hectar cu poezie. Contribuţie jam poetic 10 lei
De la ora 19.00, prima parte a serii este dedicată dezbaterii „POEZIE ŞI INSTITUŢII” cu Răzvan Ţupa şi Flaviu George Predescu (scriitor, Redactor şef al revistei „Intelligence”, publicaţia oficială a Serviciului Român de Informaţii – S.R.I.). A debutat în 2004 cu poezie şi, în 2007 şi-a dat demisia din PSD pentru a conduce revista S.R.I.. În 2012, după şase volume de poezie, Flaviu Predescu a publicat un prim volum de eseuri, „Chezăşie pentru libertate”, din acelaşi an devenind membru al Uniunii Scriitorilor din România. Vorbim despre raportul dintre valorile scriitorului si valorile institutiei la care lucrează acesta, limbaj poetic şi despre libertatea de a nu încălca legea.

A doua parte a întâlnirii programează demonstraţia poetică „SEXUL BRÂNCUŞI”, lectură de poezie şi interpretare vocală. Cu lectura este responsabil Răzvan, iar intervenţiile vocale (de la spoken poetry la cântec) îi aparţin Deliei Andrieş. Selecţia poemelor şi conceptul întâlnirii sunt rezultatul rezidenţei lui Răzvan Ţupa la Ledig House din octombrie 2013.
Delia Andrieş este artistă vizuală. În postura de vocalistă publicul a avut ocazia să o cunoască şi în cadrul seriei de întâlniri Chill Pill, alături de Bandesnaci şi Claudiu Komartin.
Evenimentul este a patra manifestare programată la Bucureşti în cadrul campaniei globale „100 de mii de poeţi pentru schimbare”, programat în aceeaşi zi în aproape 100 de ţări din toată lumea. După ediţiile în care au adus „Poezia pe ecrane”(2011), „Reformularea puterii”(2012) şi „Scoate poezia de la colţ”(2013), în această toamnă, versurile au de lucru cu instituţiile. Rezervări şi detalii pe pagina de fb a evenimentului. Mai multe pe ziarulring.ro

Poezia e la Bistriţa 2012

Festivalul de poezie şi muzică de cameră Poezia e la Bistriţa a ajuns la cea de-a IV-a editie. Societatea de Concerte Bistriţa, în colaborare cu Muzeul Naţional al Literaturii Române organizeaza acest eveniment al carui director este Gavril Ţărmure, preşedintele Societăţii de Concerte Bistriţa.

Anul acesta invitaţi sunt (în ordine alfabetică): Irina Bruma, Ruxandra Cesereanu, Nichita Danilov, Andrei Dósa, Ana Dragu, Domnica Drumea, Andrei Gamarţ, Sorin Gherguţ, Doina Ioanid, Claudiu Komartin,  Ioan Moldovan, Ion Mureşan, Radu Niţescu, Aurel Pantea, Marta Petreu, Robert Şerban, Olga Ştefan, Radu Vancu,  Alex Văsieş, Elena Vlădăreanu, Poeţii invită un prozator, iar alegerea lor in acest an este Alexandru Vlad.

PROGRAMUL FESTIVALULUI

Joi, 12 iulie la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa
18:30 – 19:00
Deschiderea festivalului şi prezentarea invitaţilor Continuare

Târgul Naţional al Cărţii de Poezie / editia a III-a

În perioada 16-20 mai 2012, la Bucureşti va avea loc Târgul Naţional al Cărţii de Poezie/ Festivalul de Poezie Bucureşti. TNCP se va desfăşura în următoarele locaţii: Muzeul Naţional al Literaturii Române; Uniunea Scriitorilor din România (Casa Monteoru); Biblioteca Metropolitană; Club La Scena; LibrăriaBastilia Grupul Librarium. Organizatori principali: Muzeul Naţional al Literaturii Române Bucureşti (MNLR); Biblioteca Metropolitană Bucureşti. Co-organizator: Uniunea Scriitorilor din România (USR) se arata intr-un comunicat.

Programul:

TNCP (www.tncp.ro)

Târgul Naţional al Cărţii de Poezie/ Festivalul de Poezie Bucureşti

Tu Nu Citeşti Poezie?

Ediţia a III-a

Bucureşti, 16-20 mai 2012

PROGRAMUL EVENIMENTELOR:

Miercuri, 16 mai:

* Penitenciarul Rahova, Bucureşti

Ora 10.00 – Premierea câştigătorilor Concursului Naţional Poezie de puşcărie,

ediţia a IV-a; Continuare