Republica Cehă a fost invitatul de onoare al ediției din acest an a Târgului de Carte Bookfest. Nu s-a întâmplat prea des ca invitatul de onoare al unei manifestări de acest fel să aducă în fața publicului românesc o serie de evenimente atât de bine pusă la punct. Un grup de scriitori care și-au susținut reciproc evenimentele din cadrul târgului și din perioada în care au fost în România au adus la București aerul Republicii Literaturii. În ceea ce privește poezia, evenimentul a fost marcat de mai multe discuții cu autori invitați dar și de lansarea unei antologii. Despre premierele asigurate de volumul de la editura Tracus Arte vom mai vorbi curând, această primă postare fiind rezervată primului dintre cei doi poeți pe care organizatorii evenimentului i-au recomandat pentru interviuri exclusive pe poetic.ro. La finalul acestei postări veți găsi și două variante ale unui poem semnat de Katerina Rudcenkova. Mai întâi este vorba despre varianta unei traducătoare profesioniste, apoi, încercarea unui poet român de a identifica instrumentele și mizele poetei născute la Praga.
Kateřina Rudčenková(n.1976) este poetă apreciată la nivel internațional, prozatoare, dramaturg. A absolvit Conservatorul „Jaroslav Ježek” și Universitatea Cehă de Agricultură, lucrând în acest moment ca editor. Așa cum a reieșit și din dezbaterea de la Bookfest, stilul ei literar se bazează foarte mult pe elemente tradiționale ale romantismului și ale existențialismului. Printre cele mai importante lucrări ale sale numărându-se titluri precum: „Ludwig”(1999), „Nu e nevoie să mă vizitați”(2001), ”Cenușă și desfătare”(2004), „Mersul pe dune”(2013), colecția de proze „Nopți nopți”(2004) sau drama „Niekur”(2007).
Când domnul Dan Mircea Duță m-a invitat la discuția de la Bookfest pentru discuția cu poeta cehă Katerina Rudcenkova am scris foarte repede prietenilor mei care scriu poezie în Cehia ca să aflu cum funcționează celebritatea textelor acestei scriitoare. Am schimbat cu ei câteva idei despre rolul pe care îl au construcțiile artificiale în poezia de azi dar, fie că interlocutorul meu aprecia sau nu aceste dispozitive poetice, fiecare discuție se încheia cu formula „oricum, este una dintre cele mai cunoscute poete, așa că, probabil, de aici se poate vorbi despre importanță”. De fapt discuția pe care o am în minte pentru târgul de carte o să fie în sensul invers față de ce spun mai sus: care sunt mizele pe care Rudcenkova le percepe în poezia pe care o citește. Și asta pentru că pregătind ediția de anul acesta a Zilelor de Poezie „Constantin Virgil Bănescu” de la Târgoviște, unde poeticile celor mai tineri autori par să prindă consistență de la an la an, am descoperit între destinatarii mesajelor trimise în 2010 și adresa Katerinei Rudcenkova. E o întâmplare, dar acest gen de întâmplări, care pot să leage Marea Caraibilor și lacul Balaton în cehă sau un mic festival de poezie din Târgoviște de invitații speciali de la Bookfest, sunt lucruri pe care poezia le face depășind barierele lingvistice. Părăsind poezia pentru teatru sau fotografie și revenind periodic la versuri, Katerina pare să vină cu experiența paradoxului pe care lirica îl reprezintă în fața genurilor expresive stabilite azi ceva mai solid din punct de vedere instituțional. (r.ț.)
foto Bogdan Suceavă
– Care sunt diferențele dintre cititorii de poezie, cei de proză şi spectatorii de teatru din punctul dumneavoastră de vedere, ca autoare ce abordează toate aceste genuri?
Cei mai numeroși cititori ai mei sunt în majoritate tot poeții pe care îi întâlnesc la serile de lectură, la Praga, sunt adesea prietenii mei. Pe cititorii prozei mele nu îi prea cunosc. În ceea ce îi privește pe spectatorii pieselor de teatru, între ei suntdiferențeîn funcție de teatrul la care se joacă. Publicul lecturilor scenice este mai tânăr spre deosebire de cel de la Teatrul praghez Ungelt, unde s-a jucat piesa mea “Niekur”, care era de vârstă mijlocie. Deși nu scriu cărți umoristice, printre cele mai satisfăcătoare momente pentru mine, ca autoare, se numără cele în care aud că am reușit, prin textele mele, fie la lecturile scenice, fie la spectacolele de teatru săîi înveselesc pe cititori și pe spectatori.
Deşi este un gen literar despre care se spune de obicei că nu prezintă interes pentru public, întâmplarea a făcut că luna mai adună nu mai puţin de patru festivaluri româneşti dedicate poeziei. O trecere în revistă a programului fiecărei manifestări poate să atragă atenţia asupra felului în care este tratată poezia azi chiar de cei care îşi asumă rolul de promotori ai genului în România. Am păstrat mai jos multe dintre formulările din comunicatele de presă ale organizatorilor pentru a putea remarca cât drum are de parcurs poezia românească până la reflectarea normală a propriilor evenimente pornind de la diferite clişee sforăitoare.
Zilele de poezie „Constantin Virgil Bănescu” la Târgovişte
Tu cum recunoşti poezia?
Undeva în zona locurilor comune din orice vreme şi-a făcut tabără prejudecata potrivit căreia poezia ar fi într-un singur fel. Anul acesta, dintre cele 52 de grupaje trimise la concursul din cadrul Zilelor de poezie „Constantin Virgil Bănescu” am adunat mai bine de 20 de serii de poeme care ar fi putut să câştige fără probleme orice premiu. Fiecare dintre cei pe care deopotrivă juriul dar şi premiile speciale i-au selectat propun maniere cât se poate de diferite de formulare şi de recunoaştere a poeziei.
Pornită de la un fragment al Marianei Marin, poezia Biancăi Gheorghiulescu exersează versificarea secvenţelor şocante: „seara când mama spală pe jos cu clor/ schimbă micuţul apartament într-un spital/ din care gândacii ies în colonii nu e nimic/ care să mă sperie mirosul ăsta e ca un somnifer bun”. Nota confesivă a discursului este topită într-un flux continuu de verificare a reperelor„tata îmi scrie mesaje obsesiv pe care/ le citesc în micile pauze când mă prefac puternică”. Astfel, poezia îşi primeşte spaţiul de care are nevoie. Continuă lectura Sezon de festivaluri de poezie prin România→
Când e vorba despre poezie în cluburi, imaginea care se formează automat este aceea a unui public mai mult sau mai puțin agresat de chinurile lirice ale unei persoane aplecate peste un microfon. Dar se poate și altfel. La începutul lunii aprilie, revista online de poezie și fotografie Subcapitol, și-a scos textele în Club Control. Evenimentul “Poezie pentru pământeni” s-a trecut în cele două zile de proiecții de poezie de la eșec la succes. La începutul primei seri părea că fragmentele de poeme se vor pierde printre ornamentele peretelui din club. Până la urmă, organizatorii s-au adaptat din mers și poemele și-au făcut loc între jocurile de lumini din club. L-am invitat pe Laurențiu Ion, fondatorul Subcapitol.ro, să explice pentru poetic.ro cum a formulat evenimentul care a găsit un loc natural pentru poezie între discursurile gălăgioase. Fragmentele prezentate au aparținut autorilor Adelina Pascale, Alex Văsieş, Alexandra Negru, Anastasia Gavrilovici, Dósa Andrei, Claudiu Komartin, Cosmin Perța, Cosmina Ștefania Oniciuc, Costel Onofraş, Cristina Alexandrescu, Dan Dediu, Dmitri Miticov, Ecaterina Bargan, Horia Șerban, Ilinca Mare, Laurențiu Ion, Ligia Pârvulescu, Marius Aldea, Marius Surleac, Mădălina Nica, Radu Nițescu, Valeriu A. Cuc, Valeriu Andrișcă, Victor Țvetov și Vlad Viski.
(foto: Manuela Dospina)
Care a fost intenţia şi cât a ieşit din ea?
Nu știu exact cât de bine s-a înțeles conceptul expoziției noastre — mai ales că, în prima seară, au existat câteva probleme tehnice (unele versuri nu se vedeau, numele autorului era proiectat prea jos etc.) — dar intenția noastră a fost clară: să expunem versurile unor autori tineri într-un spațiu mainstream, unde oamenii vin de regulă să bea o bere și să asculte muzică, nicidecum să citească poezii. Mă refer aici la oamenii care nu au nicio legătură cu lumea literară, care nu au auzit de Radu Nițescu sau Andrei Dósa și care, în general, nu citesc poezie contemporană. Cineva mi-a spus că versurile expuse în Control seamănă cu niște statusuri de pe Facebook; se referea, desigur, la statusurile mișto, scrise inteligent. Nu întâmplător am ales să le proiectăm pe un singur perete. Cumva, „cool poetry for a lost generation.” Și cred ne-am atins scopul: au venit mulți oameni, mai ales în prima seară, s-a vorbit despre eveniment (de rău sau de bine) și, foarte important, au venit oameni care nu au nicio legătură cu lumea literară. Și asta nu a fost decât un „teasing”. Continuă lectura Cât de discretă poate să fie poezia: Laurențiu Ion (Subcapitol) despre proiecțiile cu poeme→
Mă număr printre cei care sunt gata oricând să recunoască importanţa contribuţiei dumneavoastră la istoria literaturii române. Niciun moment nu aş putea contesta relevanţa poziţiilor dumneavoastră şi nu sunt atât de naiv încât să idolatrizez opinii. Acest lucru l-am învăţat şi din volumele pe care le-aţi semnat de-a lungul timpului.
Din păcate mă văd obligat să vă adresez rugămintea de a lua în considerare prejudiciul pe care îl aduceţi acum singurului premiu literar românesc spre care mai puteam privi cu admiraţie. În urma decernării Premiului Naţional „Mihai Eminescu” la Botoşani, anul acesta pentru 2014, alegerea câştigătorului pentru secţiunea Opera Omnia ne-a nedumerit şi ne-a revoltat pe majoritatea celor pentru care poezia contemporană contează.
Sunt de acord că orice juriu din lume poate să aibă propria opţiune. În cazul de faţă, însă, vorbim despre un premiu a cărui autoritate a fost construită în 24 de ani pe baza onestităţii profesionale a juriului din care şi dumneavoastră faceţi parte. Alegând să premiaţi în acest an un scriitor ale cărui merite pot fi recunoscute în orice alt domeniu în afara poeziei, aţi făcut să coboare o umbră tristă asupra acestei instituţii, unicul premiu literar din România care mai conta şi pentru altcineva decât prietenii şi colegii laureatului.
Oricât am încerca să împărţim răspunderea premierii subalternului dumneavoastră direct din Uniunea Scriitorilor între toţi cei care fac parte din juriul de la Botoşani, în calitate de lider al unei organizaţii de breaslă care îşi asumă protejarea imaginii şi activităţii scriitorilor, consider că era datoria dumneavoastră să împiedicaţi producerea unei asemenea aberaţii. Atâta timp cât oricare dintre ceilalţi nominalizaţi la acest premiu în 2015 (Mircea Cărtărescu, Liviu Ioan Stoiciu, Marta Petreu, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Lucian Vasiliu) reprezintă un reper pentru poezia contemporană de la noi, premierea singurului autor a cărui operă poetică nu s-a impus încă între formulele relevante ale poeziei de azi este un gest regretabil care distruge atât credibilitatea cât şi relevanţa Premiului Naţional „Mihai Eminescu”.
Tocmai aprecierea importanţei activităţii dumneavoastră pentru supravieţuirea Uniunii Scriitorilor şi, mai ales, lucrurile esenţiale pe care le-aţi scris de-a lungul timpului mă determină să vă rog respectuos să nu adăugaţi Premiul Eminescu de la Botoşani lungii liste de proiectele în care capriciile şi jocurile de presiune ale breslei pe care o reprezentaţi sunt o regulă.
Retragerea dumneavoastră din acest juriu pentru anii care urmează este singurul gest care putem spera că va restabili credibilitatea Premiului Naţional „Mihai Eminescu”.
Cu respect,
răzvan ţupa
www.poetic.ro
UPDATE 10.10- Un apel care consideră că întregul juriu de la Botoșani ar putea să își asume răspunderea erorii din acest an (și a cărui discutare prealabilă a influențat poziția mea de mai sus) a fost lansat pe Un Anotimp în Berceni și Biographia Litteraria fiind semnat până acum de Claudiu Komartin, Radu Vancu, Rita Chirian, Octavian Soviany, Florin Iaru, Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Paul Cernat, Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari, Svetlana Cârstean, Andrei Terian, Mihail Vakulovski, Bianca Burța-Cernat, Ștefan Manasia, Alex Goldiș, Bogdan-Alexandru Stănescu, Liviu Antonesei, Ionel Ciupureanu, Nicolae Avram, Elena Vlădăreanu, Alexandru Vakulovski, Cosmin Perța, Ion Buzera, Paul Vinicius, Anca Mizumschi, Dan Iancu, Ciprian Măceșaru, Andrei Dósa, Aleksandar Stoicovici, Sorin Despot, Radu Nițescu, Laurenţiu Ion
Update 11.30- Din partea domnului Al.Cistelecan, membru în juriul de la Botoșani, am primit următorul răspuns la nelămuririle mele: „Asupra mea Nicolae Manolescu n-a făcut nici o presiune, nici măcar una aluzivă. Ca toate premiile, și acesta se acordă prin majoritate de voturi. Dacă pînă la verdict în interiorul juriului au existat disensiuni, din clipa în care majoritatea e stabilită acestea nu mai au nici o relevanță, iar premiul e, firește, atribuit de juriu, nu doar de o parte a lui”.
De asemenea, domnul Gellu Dorian, inițiatorul și principalul organizator al Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” dovedește încă o dată că nu este o întâmplare faptul că în toți acești ani instituția pe care a pus-o pe picioare s-a impus ca manifestarea cea mai importantă din România atunci când vorbim despre premii de poezie. Din nou, este singurul organizator de premii care răspunde normal controverselor create în jurul evenimentului pe care îl susține: „n-au fost presiuni din partea U.S.R., pentru că nu este nici organizatoare, nici partener. Decizia i-a aparţinut juriului şi numai juriului. Iar noi cei de la Botoşani o respectăm, atîta timp cît laureatul s-a aflat printre nominalizaţi şi nu a fost impus din altă parte. Şi aşa cum era de aşteptat, ca şi în alte ocazii, au apărut şi vor apărea comentarii. Eu îmi asum toate cele ce sunt legate de organizare şi buna desfăşurare. Şi din acest punct de vedere a fost totul foarte bine. Sperăm şi ani mai buni.”
Concluzia mea (r.ț) este că prezența domnului Nicolae Manolescu în juriu, oricât de ofertantă ar fi din punct de vedere al imaginii pentru organizatorii locali, a dat naștere tuturor speculațiilor și acuzelor din această perioadă. Retragerea dânsului ar fi un prim pas spre restabilirea prestanței Premiului Național „Mihai Eminescu”, o instituție formulată independent de Uniunea Scriitorilor. Amintesc și faptul că Nicolae Manolescu, în calitate de președinte USR, este deja obișnuit să amestece reproșurile legitime cu cele aberante, de aceea nu mă interesează absolut deloc atacurile la persoană.
poezie de azi cu răzvan ţupa
Manage Consent
To provide the best experiences, we use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies will allow us to process data such as browsing behavior or unique IDs on this site. Not consenting or withdrawing consent, may adversely affect certain features and functions.
Functional
Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.